Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Ambasada României la Kiev, Consulatului General al României la Cernăuţi, Primăria Slatina, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, au organizat în cadrul proiectului „ ZILELE CULTURII ROMÂNE ÎN UCRAINA” o manifestare culturală la care au participat în jur de trei sute de români din localităţile româneşti din drepta Tisei şi invitaţi din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare Negreşti şi Oradea.
Cu toate că în drepta Tisei se sărbătorea după tradiţie Sf. Gheorghe, românii prezenţi, au suportat cu răbdare decalarea programului şi au primit cu entuziasm spectacolul de excepţie susţinut de marele actor Florin Piersic.

Au fost prezenţi la manifestare ambasatorul României la Kiev, consulul general de la Cernăuţi, reprezentanţii administraţiei locale, directorul Centrul judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Maramureş, reprezentanţi ai presei şi ai radiolului din ţară şi de la Ujgorod.
În cadrul manifestării a avut loc vernisajul expoziţiei de artă tradiţională a Iulianei Corău şi a expoziţiei de fotografie documentară intitulată „Satul Maramureşean” realizată în cadrul proiectului „Fotoetnografica”. Cei prezenţi la vernisaj au subliniat importanţa schimburilor culturale dintre România şi Ucraina, necesitatea întăririi relaţiilor dintre cele două ţări şi mai ales păstrarea identităţii culturale a fiecărui popor. Discursurile cu „aer diplomatic” au uitat ce era mai important: evidenţierea conţinutului şi a măestriei fotografiilor şi mai ales a creatoarei de covoare în culori vegetale, Iulia Corău din Botiza, care sintetizează cele mai reprezentative motive populare întâlnite în tesăturile maramureşene, constituind o adevărată lecţie de artă populară.
A urmat momentul mult aşteptat: Spectacolul „Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic prezentat în marea sală a Complexului „Diana”. Gazdele l-au întâmpinat pe marele artist după tradiţie, cu pâine şi sare, cu cântec şi voie bună, cu un grup vocal-instrumental îmbrăcat în frumoase costume populare maramureşene. Au fost momente emoţionante, Florin Piersic fiind realmente copleşit de primirea excepţională a gazdelor. Cei prezenţi au trăit alături de Florin Piersic cele mai importante momente ale carierei de actor de teatru şi film, depănate în amintiri când triste când vesele, presărate cu glume şi poezii, cu demonstraţii de actorie, cu muzică interpretată live şi proiectarea unor scene din filmele şi piesele de teatru reprezentative pentru cariera sa artistică, de la piesa de debut la Teatrul Naţional, la rolurile de compoziţie ce ilustrau talentul şi măestria actoricească. Florin Piersic a evocat Maramureşul de care îl leagă frumoase amintiri : turnarea filmului „Pintea”, spectacolele prezentate la Sighetu Marmaţiei, întâmplarea care l-a făcut să ajute o fetiţă orfană să se împlinească în viaţă, acordarea titlului de cetăţean de onoare de către Consiliul Local Baia Mare etc., etc. Aşa cum a făcut-o întodeauna , actorul a dialogat în permanenţă cu sala, i-a salutat pe cunoscuţi, s-a fotografiat cu cei prezenţi, a dat autografe şi a primit numeroase buchete de flori din partea admiratoarelor. Florin Piersic nu şi-a uitat prietenii şi a evocat momente la care a fost martor jurnalistul Adrian Marchiş, spectacolele organizate de Dorel Todea şi Pătru Bârlea. Cântăreţul de muzică populară, Pătru Bârlea – primit pe vremuri cu dragoste de familia actorului – i-a trezit numeroase amintiri, ţinând să marcheze momentul reîntâlnirii cu un cântec maramureşean.
Pe la miezul nopţii, spectacolul „Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic s-a încheiat, urmând un recital de muzică populară susţinut de artiştii maramureşeni : Pătru Bârlea, Nuţu Leordean, soţii Maria şi Gabriel Arba şi un grup folcloric din dreapta Tisei.
Pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul comunităţii româneşti din Transcarpatia, şi pentru contribuţia la realizarea emisiunii „ Nu uita că eşti român” la Radio Sighet, medicului Mihai Botoş, i-a fost inmânată o Diplomă de excelenţă din partea S.R.R., Radio Cluj şi Radio Sighet.

Buna dispoziţie nu l-a părăsit pe Florin Piersic nici după ce a aflat telefonic – tot pe la miezul nopţii – că în noaptea următoare va avea filmări, că duminică va pleca la Bucureşti pentru un spectacol de teatru, că dimineaţa se va deplasa la Cluj Napoca, afirmând, de mai multe ori, că doreşte să se întoarcă în Maramureş, „unde oamenii sunt mai curaţi, mai puri, mai buni, mai verticali „. La 75 de ani, unul din cei mai mari actori ai teatrului şi filmului românesc, (cu peste 40 de lung metraje, zeci de roluri, mii de spectacole) îşi face proiecte, este plin de vitalitate şi priveşte viaţa cu mult optimism !
Autor: I.D. Maris  – Sursa: www.sighet-online.ro

I. Maramureşul- patrie primitivă a limbii române literare

În regiunea Transcarpatia din componenta Ucrainei, este incorporat nordul fostului voievodat Maramures precum si alte foste comitate care au gravitat spre Maramures si erau populate de români.

De la începutul mileniului al II-lea si până la sfârsitul celui de al II-lea război mondial (când nordul a fost cedat Cehoslovaciei) Maramuresul a rămas unitar având ca hotare Carpatii Pădurosi, Muntii Rodnei, Lăpusului, Iasului si Bârjabei până la Teceu în câmpia Tisei.

Desi Maramuresul, puternică vatră a dacilor liberi (la sfârsitul sec.III d.H. Commodus strămută la sud de Somes 12.000 familii) *1 a rămas în afara Daciei romane, a fost totusi puternic influentat de cultura si civilizatia romană. Maramuresul e considerat ca patrie primitivă a limbii române literare de către N. Iorga în ,,Istoria literaturii religioase a românilor” unde sustine că Maramuresul a fost ,,Toscana” românilor, că el ne-a dat limba literară. *2

Prima mentiune documentară a Maramuresului ca loc de vânătoare regală este din 1299 iar ca domeniu regal din 1231, cu toate că un document din 1445 aminteste de o donatie făcută unei familii de către stefan cel Sfânt, deci în jurul anului 1000. *3 Prima amintire a unui conducător local din Maramures se face la 1299 când e pomenit Nicolaus Voivoda filius Mauricii. Mauriciu era comite de Ugocea si Maramures, dovadă că încă de pe atunci comitatele Ugocea si Bereg din prelungirea Maramuresului gravitau spre acesta după cum vom vedea mai jos. *4

Ghe. I. Brătianu a avansat ideea că Bogdan a încercat să obtină independenta întâi pentru românii din Maramures si neputând-o realiza aici a dus-o la totală biruintă în Moldova. Ca dovadă a miscărilor revolutionare ale lui Bogdan în Maramures e faptul că încă de la 1343 el apare în acte regale ca ,,noster infidelis” si că la 30 septembrie 1364 regina Elisabeta cedează în fata acestor miscări care se pare că au continuat dând diploma prin care reasează pe românii din Bereg si Maramures în dreptul de a-si alege liber voievodul.

Chiar istoricul maghiar Petrovay G.spune că: ,,Românii din Maramures si Bereg au fost investiti cu astfel de privilegii cum n-a putut avea niciodată un neam de păstori care ar fi imigrat pe încetul păscându-si turmele.” *5 Românii din Maramures si Bereg n-au fost supusi autoritătii comitelui si a altor dregători ai comitatului ci erau supusi voievozilor alesi de ei însisi, deosebit în fiecare comitat; acestia îi conduceau la război pe cei înarmati si-i judecau rezolvând procesele dintre ei precum si pârile începute de altii împotriva lor.Contributii trebuiau să dea numai a cinzecea parte din sporul turmelor lor.

Cea mai veche mentiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei este din 1326. Carol Robert dăruieste lui Stanislau pentru serviciile sale, mosia Zurduc. *6 Este certă ridicarea în rândurile nobilimii a mai multor cnezi maramureseni după anul 1360 adică după trecerea lui Bogdan în Moldova drept răsplată pentru credinta lor fată de rege în timpul răscoalei lui Bogdan. Începutul îl face Dragos urmat de cnezii Sarasău din Apsa. *7

Unii cnezi si voievozi maramureseni înnobilati se erijează în mari seniori cu veleităti de suzerani creându-si vasali prin danii altor cneji. Astfel, cnejii nobili Ambrosiu si Mihail de Dolha înnobilează la 1454 pe un văr al lor Simeon, pe fratele lui Ioan si pe uni veri ai acestuia pe jumătatea mosiei Cuhea *8 si aceeasi familie îsi ridică cetate din piatră fără încuviintarea puterii centrale. *9

Pentru că intentia acestei lucrări este de a trata despre vetrele românesti de dincolo de granitele României, trebuie să zăbovim asupra mănăstirii din Peri rămasă dincolo de frontiera fixată Maramuresului. Printr-un pelerinaj la Constantinopol în 1391 voievodul Balită, seful familiei Drăgosestilor a obtinut de la Patriarhul ortodox înăltarea la rangul de stavropighie, ceea ce înseamnă ,,înfigere de cruce” *10 a mănăstirii lor din Perii Maramuresului ca autoritate ecleziastică asupra românilor din tinuturile Maramuresului, Sălajului, Ardudului, Ugocei, Beregului,Ciceului, Ungurasului, Văii Beretăului în Bihor. *11

Egumenul din Peri devenea exarh al patriarhului Antonie de Constantinopol. După moartea lui, dreptul de alegere a succesorului revenea voievozilor ,,de prea bun neam” Balită si Drag împreună cu călugării mănăstirii si credinciosii din eparhie. În acelasi an 1 391 Balită si Drag obtin dreptul de a alege mitropolit al Haliciului dacă ieromonahul Simion ar fi decedat. *12

Mihai Viteazul va aseza si el în mănăstirea Sf.Mihai din Peri (de care aflase că fusese clădită în marginea Sighetului de fii lui Sas-Vodă si că avusese si înainte un vlădică cu drepturi de exarh) un episcop român dintre clericii cărturari ai tării sale, pe Sârghie, fost egumen de Tismana. *13

Privind cnezatele din tara Maramuresului ne vom opri doar asupra celor de la nord de actuala granită.
Cnezatul Câmpulungului situat pe valea Tisei si Tarasului cuprindea sate ca: Criva, Bedeu, Apsa, Biserica Albă, Taras, Bociocoi, Teceu cu centrul la Bedeu stăpânit de familia Codrenilor.

Cnezatul Talaborului situat pe apa cu acelasi nume cuprindea satele: Domnesti, Văineag, Dărmănesti, Talabor, Dulesti, Darva, Crisănesti, Drăgoesti, Uglea.

Cnezatul Bârjavei de pe valea omonimă a fost dominat de familia cnezilor de Bilca care erau în prima jumătate a secolului al XIV-lea si voievozi ai românilor din Bereg, dominantă devenind mai apoi familia cnezilor de Dolha. *14

În cnezatele de câmpie cu sol fertil se fac colonizări cu maghiari si sasi din 1271 aici sunt mentionati colonisti (hospites) veniti dinspre Valea Tisei. *15 În secolul XVI, din 100 sate maramuresene, 84 erau românesti, 7 cu oaspeti regali germani sau maghiari, 5 de ruteni si pentru 4 sate nu există date.De la 90% populatia românească a scăzut în secolul XV datorită colonizării rutene la 80%. *16 La 1451 chiar sate care erau zise rutene erau conduse de fii unui cneaz român înnobilat după dreptul românesc. *17

În prelungirea Maramuresului atât din punct de vedere etno-demografic cât si institutional erau comitatele Bereg, Ugocea, Ung si Arva. În secolele XIV-XVI, 60 000 români s-au stabilit până si în Moravia unde s-au slavizat păstrând însă chiar până astăzi la vreo 100 de cuvinte românesti. *18 Românii de pe domeniul Munkacs (Muncacevo) din comitatul Bereg se bucurau din vechime de dreptul de a-s alege anual voievodul, drept confirmat la 1493, 1506, 1523, 1562, etc.

Cnezatul satelor Rotunda si Cusnita arată documentele că este stăpânit la 1383 de Ioan Sandor si stefan, fii fostului voievod al românilor, iar la 1419 de stefan Românul.
Un alt cneaz era la Săliste.

Cnezi români sunt mentionati si în comitatul Ung: 1402 Inciu din Humena, 1409 Neag, 1400 Vanciu.
În 1530 în Maramures existau ca orase: Sighetul, Hust, Visc, Teceu, Câmpulung iar cetăti existau în: Apsa, Slatina, Sarasău, Ocnesti, Ieud, Criva. *19

Românilor de pe domeniile cetătilor Arva si Lypkova pe baza vechilor libertăti li se confirmă privilegiile de Matei Corvin la 1474, de Ludovic al II -lea la 1526 si de Ferdinand I la 1576 *20.

Identitatea si unitatea institutională dintre tara Maramuresului si comitatele învecinate mai ales Bereg se dovedeste si prin desfiintarea hotarelor celor două unităti politico-administrative în ce priveste stăpânirile voievodale. Familia Drăgosestilor Maramuresului, descendentii voievodului Sas al Moldovei, Balc, Drag si fratele lor Ioan Românul cu numeroase rude si familiari s-au distins în mai toate confruntările oastei transilvane de pe fronturi cuprinse între Dunărea de jos si Nistrul superior, dobândind înalte recompense pentru merite militare: Nylab de pe malul Tisei (1378) cu 6 sate românesti si 4 unguresti, Chioarul, Ariesul, Hustul (1392), Gherta, Ardud. Drăgosestii detin la finele secolului al XIV-lea autoritatea politică în Sătmar, Maramures, Ugocea, Bereg.

Influenta de care se bucurau voievozii români de la nord de Tisa o dovedeste si faptul că la 1414 Ioan Românul de Dolha se numără printre familiarii curtii regale, că la 1 418 aceeasi familie îsi apără cu oameni înarmati mosia de la confiscare, *21 că însusi Iancu de Hunedoara era frate devălmas cu Cândres castelan de Munkacs pe care-l numeste frate al său si că la 1454 la stăruinta nepotilor voievodului Stanislau sprijinită de Iancu de Hunedoara regele Ladislau al V-lea a încorporat domeniul Dolha cu 5 localităti din tinutul Bârjabei, comitatului Maramures. *22

NOTE
1.I. Căruntu, D.M Mircea, ,,841 Teste de istorie”, Bucuresti 1995, pag.10
2.Gavril Istrate, Originea limbii române literare, Iasi 1981, pag.147
3.X X X Judetele României Socialiste, Bucuresti 1969, pag.341
4.Ghe.I.Brătianu, Traditia istorică despre întemeierea statelor românesti Bucuresti 1980, pag.135
5.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.486
6.X X X Istoria României în date, Chisinău, 1992, pag.67
7.st.Pascu, op.cit., pag.484
8.st.Pascu, op.cit., pag.441
9.A.Filipascu, Patronime maramuresene, genealogia familiei de Dolha si Petrova, ed Albatros, Bucuresti, 2003
10.N.Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucuresti 1991, pag.84
11.X X X Istoria militară a poporului român, vol.II, Bucuresti 1986,pag.143
12.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.488
13.N.Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Chisinău, 1992,pag.130
14.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.481
15.X X X Istoria României în date ,Chisinău 1992, pag.58
16.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.II, Bucuresti 1979, pag.444
17.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.IV, Bucuresti 1989, pag.177
18.G.A.Pordea, Note asupra relatiilor româno-ungare, ,,Patrimoniu”, Chisinău, 2-1991, pag.44
19.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei , vol.II, Bucuresti 1979, pag.225
20.st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.494
21. st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.266
22. st.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.486

II. Împărtirea Maramuresului- o rană vesnică

În 1553 Maramuresul a fost inclus în principatul Transilvania. *23

Demn de mentionat că si Petru Rares viza stăpânirea cetătilor Muncaciu si Hust, prin urmare a Maramuresului de unde se coborâseră strămosii săi cu două veacuri în urmă si face demersuri în acest sens pe lângă Ferdinand. *24

Împăratul Rudolf al II-lea întoarce Transilvaniei în 1 606 comitatele Tokai, Bereg si Ugocsa cedate în 1570 Habsburgilor de către Ioan Sigismund care păstrase totusi Maramuresul cu Hustul. *25
O altă etapă în extinderea stăpânirii transilvane la nord-vest de Tisa este campania lui Gheorghe Rakoczi I care a tinut din primăvara până în toamna anului 1 644. Kosice a fost cucerită de trupele transilvănene la 11 martie punând pe fugă circa 14 000 soldati imperiali. Un atlas rusesc arată că Transilvania secolului XVI cuprindea si orasul Kosice (azi în Slovacia)39

În noiembrie au început tratativele de pace între Imperiul habsburgic si Gheorghe Rakoczi I iar în august 1645 prin pacea de la Linz, Transilvaniei i-a fost recunoscută stăpânirea comitatelor Barsod, Abauj, Zempleu, Ugocsa si Bereg, Satu-Mare si Szabolcs. *26

La schimbarea suzeranitătii turcesti cu cea austriacă, cei din urmă se vor instala în 1 688 în cetatea Hust.

O contributie însemnată în propăsirea cultural-natională a românilor maramureseni aflati sub monarhia habsburgică este înfiintarea la Sighet în 5 februarie 1 861 a ,,Asociatei pentru cultura poporului român din Maramures”. *27

Până în 1920, Maramuresul a rămas unitar în perimetrul numit la începutul lucrării cuprinzând 157 comune locuite în mare parte de români. Din 1920 Maramuresul de la nord de Tisa (6 873 km2) a intrat în componenta Cehoslovaciei, în hotarul României rămânând doar 3 381 km2 în stânga Tisei.

La Marea Adunare Natională de la Alba Iulia au participat si delegati 37 ai satelor românesti din Maramuresul de peste Tisa. În 14 noiembrie 1 918 s-au ales pentru a reprezenta oficial la Alba Iulia satele lor: D.Veres, I. Simon, (din Apsa de jos); G. Stet, I. Marina (din Apsa de Mijloc); P.Cozar, V.Pop, C.Pavel, P.Bota, (din Slatina) ;A . Darabath, G.Simon (Biserica Albă). Învătătorul I.Blitz din Slatina a reprezentat Reuniunea învătătorilor din Maramures iar I.Filip din Apsa de Jos si M.Dan din Apsa de mijloc sunt trimisi cu ,,credentionale”; la Alba Iulia. Când s-a proclamat ,,Trăiască România Mare de la Nistru până la Tisa”, maramuresenii au insistat să se revină si de la tribună s-a strigat ,,Trăiască România Mare de la Nistru până dincolo de Tisa”.

Consiliul Diligent trimite în 3 ianuarie 1918 un memoriu lui Brătianu în care se spune că vechiul Maramures se întindea până în Slovăcime si cuprindea comitatele Ung, Bereg, Ugocea si Maramures. Se spunea că românii au început să emigreze din Bereg si Ung de la 1354 când printul T. Koriatovici a schimbat cu Ludovic cel Mare mosia sa din Podolia în schimbul domeniului de la Muncaciu si a adus în tară pentru cultivarea mosiilor sale rusi, înfiintând pentru acestia biserică la Muncaciu. În 1310 Andrei III a adus la Visc, Teceu si Câmpulung “hospesi”. Se mai mentionau luptele dintre episcopii de la Peri si Muncaci (la 1498 regele Vladislav apăra dreptul episcopului din Peri). Aici unirea cu Roma a început din 1650. La 1710 “curutii” aprind mănăstirea Perilor secularizează averile, încât episcopii români se retrag la Moisei si Bârsana. Până la 1856 românii greco-catolici de aici erau sub stăpânire bisericească slavonă. În acest timp s-au slavizat si clericii dar si mult popor. Se cerea cuprinderea la România si a comunelor Bedeu si Chirva. Memoriul mentiona muntii din dreapta Tisei care erau în proprietatea românilor (Plăiucul, Măgura-Apsănescul, Curpanul, Oprisa, Săndreasca…) arătându-se diplomele din 1390, 1402, 1406, 1418, 1411, 1419, 1442, 1463 prin care le-au fost atribuiti. si din Galitia erau ai românilor muntii Păpădia, Ciursa si Prelucile. Se cerea o granită care dădea României 114.293 români (60%), 45.265 evrei, 34.210 ruteni, 17.872 nemti si 7.429 unguri. *38

În timpul primului război mondial, armata română ocupând linia Muncaci-Cop a constituit un tampon între armatele rosii maghiare si ucrainene.28 În 1919 existase o situatie favorabilă unirii întregului Maramures cu România dar guvernul Brătianu, preocupat de Banat, a abandonat tratativele în care partea cehă se arătase disponibilă în ceea ce priveste retrocedarea Maramuresului, cerând ajutorul României pentru a stabili ofensiva maghiară. În ultimele luni ale lui 1919 guvernul Văitoianu a făcut demersuri în urma cărora România urma să primească plasele Sighet, Tisa, Taras si Teceu. Au urmat trei luni de guvernare ale lui Vaida. Cehoslovacia acceptase cedarea întregului Maramures mai putin plasa Dolha. La căderea guvernului Vaida, cehii refuză semnarea acordului deoarece delegatia română nu avea împuternicirea noului guvern condus de Averescu care a ordonat armatei române să se retragă în stânga Tisei. *29

În 9 decembrie 1919 senatorii si deputatii din Maramures, Ugocea, si Sătmar adresează un memoriu *30 guvernului român în legătură cu fixarea granitei de nord a României ,,conform liniei de demarcatiune stabilită la 1919, iunie, de către Comandamentul trupelor române, de comun acord cu comandamentul trupelor cehoslovace,,- linie ce dădea întreg Maramuresul istoric, României. Se invoca faptul că în cazul unei partajări a Maramuresului s-ar pierde comunele curat românesti de pe malul drept al Tisei (Slatina, Biserica Albă, Apsa de jos, Apsa de mijloc, Lunca, etc.) si comune cu populatie semiromânească (Bedeu, Neresnita, Apsa de sus etc.) ,,Notăm că si celelalte comune rusesti care cad în zona noastră au fost si ele tot românesti dar în decursul timpului s-au rutenizat, n-au uitat originea lor si insistă toate să li se dea preoti si scoli românesti” spunea memoriul. Se mai invoca si pierderea salinelor renumite de la Slatina si Hust, a pădurilor de peste Tisa (681 000 iugăre) proprietate a comunelor românesti din stânga Tisei, calea ferată ce lega Maramuresul prin Hust cu Satu-Mare si păsunile a 12 comune românesti de la sud de Tisa.

Se solicita a se da ordin trupelor să nu se retragă din teritoriu întrucât cehi însisi au oferit românilor acest teritoriu fixând de comun acord si din ruga cehilor linia de demarcatie pe culmile muntilor de către experti militari ai ambelor state tinându-se seama de interesele locale, istorice si administrative.

Se amintea că rutenii au emigrat în comitatele Maramures, Bereg si Ung abia în secolul al XV-lea si al XVI-lea ca lucrători de pe mosiile românesti. Cu toate acestea nu se cerea tot ce a fost al nostru ci numai pământul românesc al Maramuresului unitar ce forma o unitate geografică indivizibilă.

De la Carpati la râul Tarackz, teritoriul este eminamente românesc iar în zona dintre Tarackz si linia democratională stabilită în iunie 1919 si chiar dincolo de linie, elementul românesc este reprezentat destul de pregnant dovadă numirile topografice si numele locuitorilor. Satul Hust a fost o cetate veche românească, orăselul Sălăusul Mare este încă românesc iar în Craia nu există nici măcar un singur rutean. *31

De caracterul românesc al Maramuresului au tinut cont chiar si ungurii. El a fost singurul judet în întreaga Transilvanie, în care erau prefecti, subprefecti si pretori de nationalitate română si în regiunile rutene până înainte de asta cu 25-30 ani.

În toamna lui 1919 la alegerile parlamentare din România a participat întrega populatie (si ruteană) care si-a ales deputati si senatori si de nationalitate ruteană. La 13 decembrie 1919 Orestie Ilniczki reprezentant al rutenilor în Maramures a făcut o declaratie în fata Adunării Deputatilor în care îsi exprima atasamentul fată de România. *32

La începutul lui ianuarie 1919 trupele ucrainene ocupă Valea Tisei, Sighetul si tinutul din dreapta Viseului până din sus de Leordina. Armata română intervine la 16 ianuarie când regimentul 14 din Roman trece Gutâiul si la 17 ianuarie zdrobeste trupele ucrainene în lupta de la Cămara-Sighet si controlează ambele maluri ale Tisei. Cu trupele bolsevice maghiare se duc lupte la Peri -30 martie si Hust-3 mai. *39

România era dispusă chiar să organizeze un plebiscit în zone cu majoritate ruteană. Se spunea înainte de conferinta de pace că ,,dacă nu s-ar acorda României acest mic tinut, el va forma o rană vesnică, un izvor vesnic de conflicte între România si Cehoslovacia”. Însă nu a fost să fie al nostru Maramuresul de Nord ci al cehoslovacilor.

În etape, în urma actelor de la 2 noiembrie 1938 si 15 martie 1939 Ungaria va anexa întreg teritoriul Ucrainei Subcarpatice. *34 După război Maramuresul de peste Tisa a intrat în componenta URSS-ului, respectiv în regiunea Transcarpatia (cu centrul la Ujgorod) din cadrul Ucrainei, situatie existentă si azi.

O delegatie de scriitori români în frunte cu Laurentiu Ulici au vizitat în 1990 Maramuresul din Ucraina la invitatia Societătii Culturale ,,G.Cosbuc” din localitatea ucraineană Slatina. Scriitorii nostri află că în regiune trăiesc peste 40.000 români, cele trei Apse, Biserica Albă, Peri si Slatina păstrându-si caracterul românesc. Se deschise în acel an la Universitatea din Ujgorod, o facultate de istorie cu 11 studenti care învătau în româneste. *35

Din nordul Maramuresului, din vechile judete Bereg si Ugocea care în evul mediu se întindeau peste creasta Beskizilor până în apropiere de Tatra au rămas astăzi doar 5 localităti cu populatie preponderent românească în imediata apropiere a Sighetului. Oronimia Carpatilor din zonă este net autohtonă: Tomnatic, Chicera, Zboru, Bârjava, Cuc, Trihotare, Gorgan, Strunga, Căputa, Groapa. Numele localitătilor au fost însă schimbate- Apsa a devenit Dibrova, Slatina în Solotvina, Biserica Albă în Bela terkva.

În 1992 românii se plângeau că trecerea de la limba rusă la ucraineană a dus la disparitia revistei ,,Prietenia română” dar că postul T.V din Ujgorod transmitea de trei ori pe săptămână si în limba română. *36

Statul român trebuie să asigure conditii învătământului si limba română în zonă pentru că ,,totdeauna noi am locuit în Limba Română” spunea învătătoarea Florica Hrit, româncă din oblastia ucraineană Zakarpatskaia.

NOTE
23.X X X Judetele României Socialiste, Bucuresti 1969, pag.341
24.N.Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Chisinău 1992, pag.98
25.X X X Istoria României în date, Chisinău 1992, pag.127
26.X X X Istoria militară a poporului român, vol.III, Bucuresti 1987, pag.265
27.X X X Istoria României în date, Chisinău 1992, pag.204
28.X X X În apărarea României Mari, Bucuresti 1994, pag.247
29.L.V.Szabo, De la Nistru până dincolo de Tisa, ,,Timisoara”, 8 I 1992, pag.5
30.X X X 1918 Desăvârsirea unitătii nationale statele, vol.V, Bucuresti 1986 pag.323
31. X X X 1918 Desăvârsirea unitătii nationale statele, vol.V, Bucuresti 1986 pag.325
32. X X X 1918 Desăvârsirea unitătii nationale statele, vol.V, Bucuresti 1986 pag.330
33. P. Bărbulescu, I.Closca, Repere de cronologie internatională, Bucuresti 1982
34.V.Georgescu, Istoria românilor, Bucuresti 1992, pag.225
35.I.Zubascu, Nordul poetic al limbii noastre, ,,Flacăra”, 24 octombrie 1990, pag.12
36.C.Ivanciuc, Prin tările române vecine, ,,Tinerama” 24-30 ianuarie 1992, pag.11
37.X X X Românii la 1918, vol.IX Bucuresti 1989,pag.4
38.X X X Atlas istorii srednih vekov, Moscova 1991, pag.1
39.A.Filipascu de Dolha, Istoria Maramuresului, ed Gutinul, Baia Mare, 1997, pag 203

Viorel Dolha

Sursa: gid-romania.com

„Iubiti frati romani!

Se adreseaza catre dumneavoastra romanii din dreapta Tisei – Maramuresul Voievodal Ucraina, urmasii dacilor liberi, urmasii lui Bogdan si Dragos-Voda in legatura cu izolarea noastra din partea Romaniei. Aici, in Romania Mica locuiesc de mii de ani romanii ramasi dupa impartirea Maramuresului integral – 4 iunie 1920. Atunci eram 11 mii, azi am ajuns la peste 50 de mii de oameni. Atunci romanii nostri au fost impartiti si dati uitarii. Dar s-au impacat cu soarta, cu mersul istoriei, bucurandu-se macar de faptul ca au avut posibilitatea sa se vada, sa se intalneasca unii cu altii, sa studieze in Romania, aflandu-se sufleteste alaturi de fii lor. Istoria a fost aspra – cehii au plecat, au venit maghiarii, am rabdat toti impreuna, dar nu am ingenuncheat, au venit rusii in 1944 si ne-au izolat si mai tare cu un gard de sarma ghimpata de GULAG stalinist, macar ca eram la un pas unii de altii si auzeam ciripitul pasarilor, sunetele clopotelor de la Sighet, radioul si televiziunea romana.

Am fost izolati fizic, dar nu sufleteste. Au trecut anii si noi credeam ca nu va sosi sfarsitul si ca Bunul Dumnezeu nu va lasa sa fie vesnic blestemul izolarii.Multa apa a curs pe Tisa, mult timp am asteptat ziua deschiderii punctului de trecere a frontierei Slatina-Sighet, care a coincis cu ziua de nastere a poetului national al Romanilor – Mihai Eminescu – 15 ianuarie 2007. Cu acest prilej, la Slatina, au fost prezenti cei doi presedinti – Presedintele Ucrainei – Viktor Iuscenko si Presedintele Romaniei – Traian Basescu.

Ne-am bucurat cu totii de ziua mult-asteptata, cu atat mai mult ca am fost vizitati la noi acasa de Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu. In acea zi am auzit numai vorbe frumoase si multe promisiuni. Si le-am dat crezare. Dar ne-am inselat din nou. Dupa cateva luni, la 22 august 2007, punctul de trecere a frontierei Slatina – Sighet a fost inchis pe motiv ca podul de peste Tisa „Slatina-Sighet” cere reparatii urgente. Noi am cerut sa se gaseasca o modalitate de trecere a frontierei, macar pietonal, dar strigatul nostru n-a fost auzit si ascultat.

La putin timp dupa aceasta, Romania a inchis si punctul de trecere al frontierei „Campulung pe Tisa – Teresva”, motivand ca „trenul” face contrabanda. Din nou am ramas izolati de Patria-mama, suntem la un pas de Romania dar nu putem sa o vizitam, dimineata auzim cocosii cantand, ne auzim unii pe altii, din stanga si dreapta Tisei – dar raul din nou ne desparte.

Ne-am adresat la cele mai inalte institutii din Romania in legatura cu redeschiderea circulatiei pe podul de peste Tisa, dar nu suntem ascultati. Noi strigam, iar ei nu ne aud.Oare de ce Doamne? Cate odata ni se spune – Romania a aderat la Uniunea Europeana, Romania este tara straina pentru voi. Ne intrebam: de ce? Noi cu totii suntem increzatori ca acolo unde se vorbeste limba romana – acolo este Romania si atunci, de ce ne-ai izolat, Patrie-mama? Apelam la d-voastra, frati romani de Pretutindeni, ajutati-ne sa iesim din izolare, prin redeschiderea punctelor de trecere a frontierei dintre Romania si Ucraina – Transcarpatia, noi dorim sa ne aflam alaturi de poporul roman si de toti acei care poarta numele de roman.

Va cerem sprijinul D-voastra si va rugam sa fiti alaturi de noi.

Cu stima frateasca, Ion BOTOS” (foto, in picioare);

Presedintele Uniunii regionale a Romanilor din Transcarpatia „Dacia”, Ucraina Apsa de Jos

Vineri, 04 ianuarie 2008

Sursa: civicmedia.ro

Acest “manifest” a fost reluat de nenumărate ori, nu neapărat prin intermediul domnului Ioan Botoş, cât prin intermediul acţiunilor pe care încearcă (şi reuşeşte) să le întreprindă pentru fraţii noştri, Moroşenii de peste Tisa. În viitorul apropiat, noi, Moroşenii, vom continua să spijinim acţiunile fraţilor noştri din dreapta Tisei, pentru a demonstra fraţilor noştri că baza nu stă în organismele statului, ci în oamenii adevăraţi.

Doamne-ajută!

Cu multă dragoste de neam şi de ţară,

Semnează Moroşenii din Eternul Maramureş

Ce rău am făcut la lume… de nu-mi aud vorbe bune!?

Efectele modernitatii

Ca sa ne intoarcem, mai prozaic, la Maramures, este absolut evident ca etnografii romani – Tache Papahagi si, mai tarziu, Mihai Pop -, la fel ca si etnografii straini (Jean Cuisenier, de exemplu) au refuzat, dupa caz (si nici unul nu seamana cu celalalt), sa ia in consideratie manifestarile distrugatoare aduse de patrunderea modernitatii, indiferent sub ce forma – razboi, capitalism, comunism. Tendinta, totusi, nu a fost generala. Unii cercetatori ajunsi mai tarziu in zona au stiut sa dea o interpretare judicioasa efectelor nocive ale modernului asupra acestor societati agropastorale.
Sa ne intelegem: efectele modernitatii erau perceptibile cu mult inainte de venirea antropologilor straini. Erau chiar si atunci cand tanarul Tache Papahagi facea prima ancheta etnografica veritabila in Maramures (Graiul Maramuresului, Bucuresti, 1925) si totusi ele nu au beneficiat din partea lui de atentia pe care ar fi meritat-o. Intr-adevar, prima fata a modernitatii li s-a aratat taranilor din Maramures in 1848, odata cu abolirea dreptului feudal si, apoi, dupa 60 de ani, in primul razboi mondial, cand, mobilizati in armata austro-ungara, au fost trimisi masiv fie pe frontul rusesc, fie pe cel italian, aruncati intr-un razboi care avea sa dureze peste patru ani, punandu-i in fata unei forme cu totul inedite de conflict, razboiul industrial si mobilizarea totala generala (Die total Mobilmachrung), sau, mai heideggerian spus, care avea sa-i prinda in valtoarea dezlantuirii tehnicii. Pentru unii, dupa grozaviile razboiului a urmat prizonieratul in Rusia, de unde, odata eliberati, aveau sa se trezeasca striviti de grozavia revolutiei bolsevice si a razboiului civil. Intorsi la casele lor, ei vor fi urmariti de amintirea acestor experiente care isi vor lasa amprente apasate pe obiceiuri si datini strabune, dar si pe psihologia actorilor si deci si pe realitatile sociale. Cea mai buna dovada ne-o furnizeaza lectura culegerilor de poezie populara, redactate uneori sub forma de caiete personale, alteori sub forma scrisorilor anonime trimise familiilor de simpli soldati romani (sau unguri, sau slovaci) si adunate de Constantin Brailoiu (Poeziile soldatului Tomut din razboiul 1914-1918, Bucuresti, 1944). Si totusi, in aceste descrieri ale infernului razboiului, percepem o modalitate – unde se pastreaza toata amprenta vechimii – de a enunta un discurs capabil sa dea un sens lumii in care se naste. Travaliu sincretic al gandirii, atat de caracteristic pentru toate societatile arhaice confruntate brusc si violent cu sfidarile fundamentale ale modernitatii.
Ceea ce imi displace profund in articolul doamnei Nagy este ca acesta se prezinta ca un colaj (foarte postmodern, nu-i asa?) de rezumate, franturi de informatii prost digerate, de fraze la moda si peremptorii care dau o imagine debila despre nivelul de cunostinte de istorie a antropologiei si despre reflectia asupra modernitatii in Romania. Nu pot sa nu-i amintesc autoarei ca Katherine Verdery (pe care o cunosc din 1973) nu a facut niciodata cercetari in Maramures si ca anchetele ei s-au desfasurat in regiunea Hunedoarei, mai exact intr-o zona masiv colectivizata si industrializata, in care modernitatea s-a reimpus dupa 1948, sub alte forme, cea a comunismului fiind in mod evident, ca ne place sau nu, una din intruchiparile modernitatii.
In plus, conform unei bune traditii romanesti, autoarea isi insuseste, fara sa le citeze, interpretari bine cunoscute, rezultate ale unor analize propuse de autori seriosi si vechi, uneori, de mai bine de un secol! Simpla deontologie sau decenta cerea mentionarea lor, chiar daca nu avem de-a face aici decat cu un obscur articol de ziarist. Astfel, critica folosirii folclorului ca mijloc de constructie a elementelor ideologiei statului-natiune a fost perfect formulata de Ernest Renan, in celebrissimul sau eseu Ce este o natiune?. In perioada interbelica au existat destule lucrari critice pe aceasta tema, datorate atat anglo-saxonilor, cat si francezilor (germanii orientandu-se, bineinteles, spre Volkgeist des Volksdeutchen). Cartea lui Fournol Natiunile romantice, publicata la Paris in 1931, reprezinta un remarcabil rezumat al acestei mize politico-culturale. Cat priveste ceea ce s-a publicat intre 1950 si 1990, ar mai fi oare ceva de adaugat dupa sinteza inegalata a lui A. Walicki (Philosophy and Romantic Nationalism, Clarendon Press, 1982), dupa aceea a lui J.C. Eade (Romantic Nationalism in Europe, Australian National University, Camberra, 1983) si, cu toata modestia, dupa cele cateva remarce facute de mine in eseul aparut in Revue de science politique (Vol. 36, nr. 6, dec. 1986) intitulat: O geneza alegorica a politicului: folclorul? Toate aceste texte nu au asteptat caderea comunismului pentru a vorbi despre instrumentalizarea, defel recenta, a folclorului in discursul politic despre statul-natiune si al statului-natiune, ca si despre modul in care, dupa perioada autentic stalinista, o parte din traditiile populare (sau definite ca atare) au fost recuperate de ideologii comunismului terminal in scopul relegitimarii sistemelor de putere in pierdere de viteza.

Destramarea traditiilor

In sfarsit, s-ar cuveni sa-i amintim doamnei Nagy ca, asa cum o prezinta domnia sa, interpretarea lui Henri Stahl pare oarecum simplista. Bineinteles, Maramuresul a fost colonizat in secolul al XVIII-lea de catre slovaci, cehi si alte popoare venite din centrul si de la marginile imperiului austriac. Dar aceste populatii s-au asezat in orasele existente sau au infiintat orase muncitoresti, prin esenta miniere, in timp ce maghiarii detineau majoritatea posturilor in administratia imperiala (mai tarziu imperiala si regala) civila si militara, ca si conducerea institutiilor de invatamant. Cat priveste satele, ele au ramas profund romanesti si chiar au devenit, multumita actiunii exercitate de iezuitii maghiari asupra elitelor lor nobiliare, o fortareata a greco-catolicismului (dupa ce aceleasi elite imbratisasera inainte reforma calvinista – alta similitudine cu Polonia). In fapt, romanii din aceasta regiune de margine de imperiu posedau o organizare sociala apropiata de sleahta poloneza, mica noblete rurala care se deosebea de clasele inferioare prin statutul ierarhic, si nu prin diviziunea muncii si acumularea de avutii. Desigur, existau cativa proprietari mai importanti (inclusiv cei cu vreo suta de hectare de paduri), dar nu vom gasi aici nimic comparabil cu mosiile din Moldova sau Muntenia. Aceasta este structura sociala care incepe sa se fisureze odata cu lunga agonie a feudalismului, intre 1848 si 1948. Cedand sub loviturile napraznice ale capitalismului mai intai forestier si agrar, apoi industrial, traditiile se destrama incetul cu incetul, se transforma, integrand semne-semnificanti adusi de modernitate: transformarea straielor (chiar daca unele gravuri din secolul al XVIII-lea ne ofera imagini care mai puteau fi intalnite la sfarsitul anilor 1960 in satele cuibarite in causul vailor celor mai indepartate), a obiceiurilor alimentare, a modurilor de a lucra si a produselor agricole. Lenta si inexorabila monetarizare a raporturilor socio-economice a modificat solidaritatile parentale si sistemele complexe de intrajutorare si de vecinatate si a ajuns sa le submineze puterea imperativa dupa 1900. Aceasta modernitate se numeste capitalism. Cealalta modernitate, comunismul, a reusit intr-adevar sa stavileasca monetarizarea relatiilor socio-economice, parand astfel sa reactualizeze solidaritatile arhaice, dar, pe de alta parte, a continuat opera de distrugere a traditiei (chiar daca nu era decat o traditie fara mare vechime!), ravasind structura sociala sateasca sau parohiala (baza a organizarii sociale arhaice a Europei rurale de la crestinarea ei), dand nastere, prin dezvoltarea masiva a invatamantului, unei promovari sociale ascendente fara precedent si efectului sau radical, exodul rural. In 1945, rata analfabetismului in Maramures, in sensul modern al termenului, depasea 85%, in timp ce in anii 1970 scazuse sub 10%.
Iata de ce, in cadrul acestor dinamici nelineare, ritmate de avansari rapide si regresii partiale, lucrari de antropologie ca acelea ale lui Gail Kligman si, permiteti-mi sa cred, cu toata modestia, ca acelea pe care le-am propus sagacitatii cititorilor, au contribuit (cu erori, desigur, dar cine nu greseste? Errare humanum est!) la demitificarea imaginilor parusiace ale Maramuresului. Incercand sa aratam, prin toate aceste sincretisme culturale si ritualice, nu numai agonia unei culturi si, lucru fundamental, prezentand o abordare de antropologie istorica, Gail Kligman si cu mine am cautat, pe cat se poate, sa reconstruim structura spirituala si intelectuala (i.e. die Weltanschauung) a acestei culturi intr-un timp in care functionarea ei trebuia sa se manifeste, cu siguranta, in plinatatea ei. Tocmai pentru ca nu mai era posibil sa cautam in discursul steril al etnogenezei dragi tuturor protocronismelor o origine de plenitudine imposibil de gasit in afara imaginatiei literare, tentativele noastre de deconstructie-constructie au vizat explicit demitizarea unei traditii instrumentate in scopuri care nu i-au apartinut niciodata si demistificarea acelor ideologi care isi insuseau fara rusine gloria ei spectaculoasa. In aceasta privinta, admit ca nu celor cativa etnologi straini care au lucrat in aceasta directie ar trebui sa le adresez esentialul acestor critici, ci acelor bravi romani din epoca comunista si postcomunista care, inchipuindu-si ca apara traditiile n-au facut altceva decat sa cladeasca mizanscene pentru versiuni postmoderne ale societatii, de dragul de a oferi clientilor agentiilor turistice niste jocuri de puzzle ce strang intr-o simultaneitate si o permutabilitate cvasi-infinite franturi de traditii de ieri, de alaltaieri, de azi, soi de ghiveci cultural in cadrul marelui spectacol mediatico-consumerist care, pe ritmuri de pop-rock-etno, hraneste miturile paradisurilor pierdute ale unei lumi ruralo-hedoniste care nu a existat vreodata altfel decat ca marfa turistica.

*cercetator la CNRS si fost profesor invitat de filosofie al Universitatii din Cluj (1991-2002)
**Referitor la articolul Ralucai Nagy aparut in suplimentul revistei 22 din 25 ianuarie 2005 consacrat Maramuresului neturistic si intitulat Opinii despre construirea “mitului Maramures”.

Sursa: Revista 22, de Claude Karnoouh

O să spuneţi că sunt egoist şi că de ce îi las deoparte pe românii care au plecat la muncă în străinătate!? Păi vă spun de ce: deoarece ei au ales să plece din ţară. Acum, felul în care au ales este diferit de la caz la caz, dar, totuşi, au ales (de voie, de nevoie, au plecat).

De-a lungul istoriei noastre zbuciumate, noi, românii, nu am făcut decât să ne apărăm ce a fost al nostru: pământul pe care trăim, muncim şi în care ne-am îngropat moşii şi strămoşii. Atât. Nu am râvnit la ce-i al altora, deşi alţii au râvnit şi râvnesc la ce-i al nostru şi şi-au bătut alte neamuri joc de viaţa noastră.

Mă doare sufletul când mă gândesc la fraţii noştri care trăiesc acum în Basarabia, românii uitaţi din Serbia şi Bulgaria, cei de la nord de Tisa, din Ucraina, precum şi fraţii noştri din Ungaria. Aceştia sunt oameni care nu au avut de ales! Au ales alţii pentru ei, oameni cu interese mai presus de viaţa celor care trăiesc de veacuri pe acele meleaguri, de legăturile de sânge şi de legăturile de glie.

O situaţie dramatică există pe teritoriul de peste Tisa, unde există sate cu populaţie română. Oamenii aceştia sunt obligaţi să îşi renege neamul şi sunt batjocoriţi prin interzicerea de către autorităţi a materialelor de orice fel în limba română. Oare unde sunt drepturile „minorităţilor” din ţările vecine României? Minoritari care, la un moment dat în istorie, erau majoritari, la ei acasă! Dar, cum se spune, „hoţul strigă hoţul”, adică la noi în ţară minorităţile „nu au drepturi!!!”, lasă că au românii în ţările vecine.

Din păcate, dacă vrei să duci cărţi scrise în limba română în Ucraina, eşti catalogat drept terorist, că doar cultura şi istoria românilor sunt bombe atomice (nu spun că nu ar trebui să  fie…) Apoi, dacă deţii sau citeşti materiale scrise în limba română, eşti trădător. Că doar limba română a fost inventată în câţiva ani de către popoarele migratoare, nu-i aşa, domnilor asupritori?

Dorinţa noastră, a românilor de pe ambele maluri ale Tisei, este aceeaşi cu cea a înaintaşilor noştri, a celor care la 1 Decembrie 1918 au strigat „Trăiască România Mare de la Nistru şi până dincolo de Tisa!”. Am dori ca românii de peste Tisa să beneficieze măcar de aceleaşi drepturi ca ucrainenii din Maramureş şi  din restul  României.

Să fie lăsaţi fraţii noştri să editeze şi să lectureze cărţi şi publicaţii în limba română, publicaţii pe care suntem dispuşi noi, patrioţii români, să le punem la dispoziţie. În plus de asta, ucrainenii uită un lucru important: pe alocuri şi prin părţile Maramureşului avem o istorie comună, am suferit înpreună şi am trecut peste greutăţi împreună, avem soţi şi soţii din ambele naţii, căsătoriile inter-etnice fac parte din viaţa de zi cu zi a ambelor popoare.

Domnilor deputaţi şi senatori reprezentanţi ai ambelor ţări, domnilor preşedinţi şi prim-miniştri ai României şi Ucrainei, vă rugăm, faceţi ceva constructiv pentru românii vitregiţi de soartă şi de istorie care trăiesc peste Tisa: dacă tot nu se doreşte revenirea la graniţele vechi şi normale ale României, măcar uşuraţi-le viaţa şi ajutaţi-i să îşi potolească setea de românism; puneţi-le la dispoziţie măcar o parte din cultura României; lăsaţi-i să aibă acces la valorile culturale româneşti, nu le îngrădiţi dreptul de a-şi cunoaşte şi iubi neamurile de pe această parte a Tisei; refaceţi căile de acces dinspre România către Ucraina şi redaţi-ne  dreptul de a ne cunoaşte istoria comună.

Vă rugăm, redaţi-ne dreptul la o viaţă normală alături de cei dragi!!!

Semnat: Noua Dreaptă Maramureş

In Maramuresul Istoric, in regiunea Transcarpatia, la nici doi pasi de frontiera de nord-vet a Romaniei, se afla borna care atesta ca suntem inima geografica a Europei inca din anul 1887. Manastiri si biserici maramuresene din lemn, cimitire vechi de sute de ani si cetati dacice milenare stau de veghe pe culmi.

Salbe de sate romanesti adapostesc maramuresenii, adevarati supravietuitori despre care se vorbeste prea putin sau deloc in presa romaneasca. Au gospodarii demne de toata lauda, dar duc lipsa de informatii, presa, emisiuni TV in limba romana.

Incredibil, dar adevarat! Certificatul nostru de europeni get-beget are mai mult de un secol si vine de acolo de unde ne asteptam mai putin. De la marele nostru vecin Ucraina. In Maramuresul istoric, in regiunea Transcarpatia, la nici doi pasi de frontiera de nord-vest a Romaniei se afla borna care atesta ca suntem inima geografica a Europei inca din anul 1887. Manastiri si biserici maramuresene din lemn, cimitire vechi de sute de ani si cetati dacice milenare stau de veghe pe culmi. Salbe de sate romanesti adapostesc maramureseni, adevarati supravietuitori despre care se vorbeste prea putin sau deloc in presa romaneasca. Au gospodarii demne de toata lauda, dar duc lipsa de informatii, presa, emisiuni TV in limba romana. Romanii din dreapta Tisei lucreaza in strainatate si isi ridica vile cu zeci de camere sau isi construiesc drumuri. Cei din Apsa de Jos au un proiect de jumatate de milion de dolari. Manastirea Peri.

LOCUS PERENNIS DILICENTISSIME CUM LIBELLA LIBRATIONIS QUAE EST IN AUSTRIA ET IN HUNGARIA CONFECTACUM MENSURA GRADUM MERIDIONALIUM ET PARALLELOUMIERUM EUROPEUM MDCCCLXXXVII

„Loc etern. Folosind aparate special fabricate in Austria si Ungaria ce masoara meridiane si paralele, s-a fixat extrem de precis Centrul Europei. 1887“

Cam asa se traduce inscriptia din limba latina inscrisa pe borna din localitatea Dilove (Valea Viseului), raionul Rahovo, la o aruncatura de bat de granita de nord-vest a Romaniei cu Ucraina. In Maramuresul istoric a amplasat Societatea Geografilor din Austro-Ungaria un obelisc ce desemneaza centrul Europei in anul 1887. O piatra de hotar, mai multe placute scrise in limba latina, rusa sau engleza, si un obelisc nou ridicat de ucraineni certifica apartenenta istorica a celor doua tari vecine la Europa, chiar daca nu la partea ei cea mai civilizata. Turistii vin si se fotografiaza langa obeliscul care marcheaza kilometrul zero european. Pe deasupra trece un pod de fier ruginit si o cale ferata. Dincolo, la cateva sute de metri distanta, Sighet-Romania. La numai cativa kilometri de Dilove, pe un deal din Apsa de Jos, strajuieste o alta marturie a prezentei noastre de mii de ani pe aceste meleaguri, poate chiar inaintea Europei civilizate. Cetatea dacica de la Malaia Kopania. Doi arheologi, unul ucrainean si altul rus, conduc o echipa de studenti care fac sapaturi in zona. Ultimele ploi care au spalat ramasitele cetatii au scos la iveala ceramica de o valoare inestimabila si chiar podoabe si bani din metale pretioase de care arheologul rus vorbeste cu fereala. „ Autoritatile ucrainene recunosc valoarea istorica si de patrimoniu a cetatilor dacice de pe aceste culmi“, spune Viorel Ciubota, directorul Muzeului Judetean Satu Mare, unul dintre putinii romani care a facut adevarate minuni pentru a pastra o buna relatie cu autoritatile ucrainene.

Si morosenii lor lucreaza in strainatate

Pe granita de nord-vest a Romaniei, de-a lungul regiunii Transcarpatia se intinde o salba de sate si comune romanesti cu specific maramuresean cu totul deosebite. Printre cele mai frumoase si bogate localitati din imediata apropiere a Romaniei. Teacevo, corespondentul satului Teceu din Romania, Apsa de Jos, Apsa de Mijloc, Slatina, Biserica Alba, Stramtura, Topcino, Boutu Mare, Boutu Mic, Podisor, Carbunesti, Plaiut, comuna Vladita sunt locuite aproape in exclusivitate de romani. Satele sunt vechi atestate in secolul al XIV-lea. Un lant de perle romanesti la margine de hotare ce adaposteste peste 40 de mii de suflete de maramureseni trecuti cu vederea de strategia de politica externa a MAE din ultimii ani. Oamenii sunt un exemplu de supravietuire. Au trecut peste ei mai multe imperii : Regatul Maghiar, Principatul Transilvaniei, Imperiul Habsburgic, Monarhia Austro-Ungara, Cehoslovacia, URSS. Mai nou se vorbeste de o euroregiune a Maramuresului. Anul acesta se sarbatoresc 600 de ani de la atestarea comunei Apsa de Mijloc. „In Apsa de Jos sunt moroseni care vorbesc numai romaneste, nu ucraineana“, ne spune Ion Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia. Oamenii muncesc pe unde pot, in general in constructii. In strainatate sau in marile orase din Ucraina. Rusia plateste cel mai bine. Nu se poate trai cu salariul de la stat. Gospodariile morosenilor intrec orice inchipuire. Casele mai vechi au cate doua etaje si sunt impodobite cu flori, cele noi sunt adevarate palate cu zeci de camere. Casele vechi seamana toate intre ele pentru ca nu au acoperis. Mai bine zis sunt cubice, nu au acoperisuri ascutite. Autoritatile sovietice au interzis acoperisurile in unghi. Marina, unul dintre directorii scolii romanesti din Apsa de Mijloc, s-a intors recent de la munca de langa Odessa. Are palmele jupuite de munca grea din constructii. A plecat la munca impreuna cu toata familia: sotie, baiat si fata, invatatoare si ea la aceeasi scoala. „Vasili e cel mai tare roman din Odessa. Toti cei care isi construiesc vile se duc cu proiectul mai intai la el. El hotaraste ce se taie si ce ramane. Cat material intra si cat nu. Desi nu are studii, este cel mai respectat si trece peste orice inginer. De multe ori consiliaza gratuit“, ne povesteste Marina. „Nimic de statul ucrainean sau roman. Totul dupa puterile noastre. Nu sunt gaze pentru la iarna, dar avem promisiuni.“, ne spune Botos. Incalzirea se face pe lemne si pe carbune. Drumurile sunt proaste si, satui de asteptare, morosenii au inceput sa le faca din bani proprii. Placa de beton de 30 de centimetri este menita sa dureze ca si constructiile din jur. O vesnicie. Totul din bani privati.

Biserici si morminte vechi de sute de ani

„Aci sa odihnesc Petru Ivasco repausat in 19 Jan.1893 in etate de 72 de ani si sotia Maria Dan repausata in 29 Nov. 1889 in etate de 61 ani. Fie-le terina usoara si amintirea binecuvantata !“, citim pe o piatra funerara din marmura neagra. Cimitirele stramosilor de pe culmi, legatura dintre viata si moarte au fost uitate. Morminte fara cruci sau ale caror inscriptii au fost sterse de vremuri, biserici de lemn in stil maramuresean au fost construite pe culmi parca pentru a veghea casele si gospodariile locuitorilor. Unele morminte sunt atat de vechi, incat nimeni nu mai poate spune cui apartin. Mai multe cimitire au fost chiar nivelate, iar autoritatile au interzis inmormantarile timp de 50 de ani. Cimitirele moderne au un aspect mai ciudat. Pietre funerare din marmura neagra pe care sunt impresionate printr-o tehnica speciala imaginile defunctilor si scrisul sunt la tot pasul. De cand s-a rupt biserica ucraineana in trei, adventistii si Martorii lui Iehova au profitat cel mai mult. Templele lor se ridica pretutindeni ca ciupercile dupa ploaie. Majoritatea bisericilor vechi sunt din lemn. Monumentele de patrimoniu construite in stil maramuresean sunt acum inchise. Cea mai veche biserica de lemn din Apsa de Mijloc vegheaza satul de pe un deal inca de la 1428. O alta bisericuta construita pe deal poarta hramul Sfantului Nicolaie si dateaza din anul 1776. Una dintre putinele biserici de lemn din Apsa de Jos la care se mai slujeste a fost construita in 1561. Vine un preot din Romania pentru a tine slujba. Biserica Manasturel a fost construita pe locul unei manastiri cu hramul Sfantul Vasile care a existat inca din secolele 13-14. In anul 1776, pe locul ei a fost ridicata biserica de lemn cu hramul Maicii Domnului. O constructie de tip gotic. In 1941 un viscol i-a rupt turnul. Oamenii au refacut-o cu eforturi proprii. Preotii romani pot fi numarati pe degete. Unul din ei, Sebastian, a avut ceva probleme cu autoritatile si a fugit in Siberia. Mai da tarcoale din cand in cand prin satele din Transcarpatia.

Valtoarea

La fiecare sfarsit de saptamana, familile morosenilor care nu sunt plecati la munca se strang la valtoare. Este un obicei printre romanii din Apsa sa ia masa impreuna. Primarul din Apsa nu pare bucuros de oaspeti. Dispare de la fata locului imediat cum ne vede. Sa fie de vina presa, sa fie de vina Botos? Am auzit un zvon ca ar fi inaintat o initiativa de a schimba numele localitatii cu unul ucrainean. Langa valtoare, barbatii pregatesc saslacul, palincile si vodca, iar femeile salatele. Valtoarea este o imensa masina de spalat naturala. Este folosita pentru a spala lucruri grele ce nu pot fi curatate cu nimic altceva. Cergi grele din lana sau covoare. Din cand in cand este folosita pentru relaxare. Apa de munte ce cade de la o inaltime de 2-3 metri iti face un masaj complet. Totul este sa nu stai in gura jgheabului pentru ca forta apei iti „rupe carnea de pe oase.“

Suflete si case de milioane

Vilele romanilor de pe granita de nord cu Ucraina sunt impozante. Construite din beton de cea mai buna calitate si caramida groasa de un un lat de palma, casele sunt facute sa dureze. „O ridic pentru a doua fata. Prima s-a maritat. A terminat facultatea“, spune un localnic. Morosenii sunt oameni instariti si muncitori, cu gospodarii si case superbe. E musai sa isi ridice casa cu cel putin un etaj mai sus decat vecinul de peste drum. Unii dintre ei au cate 2-3 masini. Vilele noi sunt adevarate palate. Pot avea 30 sau chiar cu 50 de camere. „Sa te uiti la suflete nu la case“, spune Ion Botos. Este aproape imposibil. Mischie si alti baroni pesedisti ar pali de invidie daca ar vedea palatele apsenilor. Undeva, in drum spre Apsa de Mijloc, un localnic ne arata vila cunoscutului patron al Sportului Studentesc, Vasile Siman. „Noi nu ne vindem niciodata casele!“, ne spune Vasile cu mandrie. Ucrainenii mai carcotasi spun ca romanii s-au imbogatit din contrabanda cu metal peste granita si cu altele, lemn, materiale de constructii, tigari. In fata casei, multi au depozite de materiale. Gramezi frumos ordonate de piatra din munte. Parca sunt felii de paine. E folosita in constructii pentru decoratiuni interioare. Materiale de constructii sunt din belsug in aceasta zona. Granita este marcata pe marginea soselei de cateva borne subtiri.

La nici 20 de metri Tisa si apoi, Romania. Profesorul Ion Vlad din satul Podisoru a predat la una din scolile romanesti limba franceza. Acum e la pensie. Traieste intr-o casa modesta, dar are pamant cat vezi cu ochii. Numai pomi fructiferi. „Numai din suc curat de mere“, ne spune el. Palinca are aroma de fagure de miere. Morosenii spun ca este medicament, nu bautura alcoolica.

Romanii din nordul Tisei, intre promisiuni si proiecte

In ciuda bunastarii evidente afisate, morosenii din Ucraina se plang ca au fost uitati, neglijati de patria mama.
„Cu mici exceptii nu avem nici un ajutor, nici din Romania, nici din Ucraina“, ne-a declarat Ion Botos, presedintele Uniunii Romanilor din Transcarpatia „Dacia“. Din pacate si in acest caz, maghiarii ne dau lectii de politica externa. Este cea mai „descurcareata“ minoritate din cele 64 prezente in Transcarpatia. Scoli, carti, publicatii, calculatoare, ONG-uri.

Maghiarii din zona nu duc lipsa de nimic. Se simte inca de la intrarea in Ucraina, prin Vama Halmeu. Daca stii ungureste esti acasa. Lipsesc publicatiile de limba romana, iar televiziunea este prezenta doar cu cateva canale de manele. „Daca in timpul comunismului ne puteam abona la doua-trei ziare sau reviste romanesti, acum este imposibil. Sunt prea scumpe. Mai primim gratuit de la Bucuresti Formula As si de la Oradea revista Crisana“, ne-a mai spus Botos. Din Maramures sau Satu Mare, nimic. Posturile de radio si televiziune care emit 2-3 ore in limba romana de la Ujgorod nu mai ajung in Transcarpatia din motive tehnice. Podul Slatina-Sighet este inchis din anul 2000. Exista promisiuni ca se va redeschide. Romanii din dreapta Tisei si-ar dori un Centru Cultural si o reprezentanta consulara, pentru ca cea de la Cernauti este prea departe. Dotarile scolilor si bibliotecilor romanesti sunt slabe. Cartile si abecedarele ajung cu greu prin societatea „Dacia“ si cateva organizatii obstesti. Legaturile telefonice si Internet sunt slabe, ca de altfel si educatia IT. Romanii din zona isi pun speranta in firma de cablu si telefonie „Concordia“. Avand in vedere investitiile imobiliare din zona, este totusi de neinteles de ce romanii nu cheltuiesc sume modice pe calculatoare pentru copii. Asteapta donatii. Ion Botos si-a deschis muzeu privat acasa.

„Dacia Libera“ ii ocupa morosanului un etaj intreg. Carti rare, costume populare si de epoca, monede vechi, icoane si obiecte de cult, totul numai despre istoria romanilor. Un proiect important al morosenilor il reprezinta reconstructia Manastirii Peri, „un lacas sfant care a existat pe la inceputul secolului X“ la hotarul comunei Apsa de Jos.“

Peri a fost prima episcopie romaneasca din Ardeal. La aceasta manastire s-a tradus pentru prima oara Scriptura in limba romana in anul 1696. Proiectul se intinde pe circa 1,5 ha, iar costurile se ridica la circa o jumatate de milion de dolari. Apsenii au pregatit documentatia tehnica si au depus proiectul la Fondul Romania. Din pacate nu au primit nici un sprijin pana acum.

Dupa alegerile din 2006, romanii au 10 deputati reprezentanti in Consiliul Raional Tiacevo si 5 deputati in Consiliul Raional Rahovo. In Consiliul Raional Transcarpatia au 2 deputati. Toti primarii sunt romani. Ion Popescu este deputat in Rada Suprema a Ucrainei si este presedintele Comunitatii Romanesti din Ucraina care reuneste toate asociatiile romanesti din aceasta tara. Fiecare asociatie are statut aparte si este finantata exclusiv din cotizatii si donatii.

Contributia statelor roman sau ucrainean este zero!

In Transcarpatia, romanii traiesc compact in doua raioane:

Tiacevo romÅni
Apsa de Jos 98%
Slatina 55-60%
Topcino 99%
Stramtura 99%
Boutu Mare 99%
Boutu Mic 99%
Carbunesti 100%
Podisor 98%

Rahiv romÅni
Biserica Alba 98%
Apsa de Mijloc 99%
Plaiut 98%

Eduard Ovidiu Ohanesian, Gardianul