Ioan (János) Bud (30 mai 1880 – 7 august 1950) născut român – mort ungur

Ţiplea Aurel din Dragomireşti, Maramureş, acelaşi care ne-a dat o mână de ajutor la „Drumul lui Pintea”, mi-a atras atenţia asupra unui paradox româno – maghiar despre care puţină lume din Maramureş sau din România cunoaşte. Acest paradox are un nume: Ioan Bud, alias Bud Janos, aşa cum scrie pe unele pagini de pe internet, născut în 30 mai 1880 în „Dragomérfalva, Máramaros megye” Austro – Ungaria, adică Dragomireşti, judeţul Maramureş, pe atunci sub ocupaţie austro – ungară, decedat în 7 august 1950 în Budapesta, Ungaria.

O personalitate controversată, un renegat, renumit politician „maghiar” care a revoluţionat finanţele în Ungaria interbelică, Ioan Bud a fost ministru al Finanţelor în Ungaria între 1924 şi 1928, după ce, în timpul guvernului Istvan Bethlen, a fost ministru fără portfoliu la Ministerul Bunăstării (Közélelmezési Miniszter) şi ca atare preşedinte al Consiliului Bunăstării (1922-1924). Maramureşul a dat pe cel mai important specialist în economie pe care l-a avut Ungaria de după Primul Război Mondial. După 1928 a lucrat în Ministerul Economiei şi în Ministerul Comerţului. Datorită politicii bine-gândite – realizează reforma financiară. De numele lui este legată introducerea unei noi valori pentru moneda „pengő” (1 pengő = 12.500 korona), şi proiectul de lege pentru reducerea procentuală a impozitelor. Bud a reuşit atunci să transforme moneda complet devalorizată a Ungariei, coroana, într-una stabilă: pengő. E, desigur înălţător că un român a fost părintele monedei maghiare, că a fost ministru şi profesor la universitatea politehnică, că tratatele şi enciclopediile de economie maghiară îl amintesc ca pe un specialist de marcă. Deasemena, a iniţiat şi mai apoi a luat parte activă la organizarea Băncii Naţionale Maghiare. Prin reorganizarea economiei şi sistemului financiar maghiar, Ioan Bud a relansat dezvoltarea economică a Ungariei de după război.

În viaţa „personală” Ioan Bud este într-adevăr o personalitate importantă a bisericii greco-catolice maghiare, pe care a sprijinit-o în repetate rânduri. A fost reprezentant în Uniunea bisericilor greco-catolice maghiare al comunităţii greco-catolice din Piaţa Rozsák tere, din Budapesta. La sedinţa de înfiinţare a Uniunii Greco-catolice a studenţilor maghiari, care a avut loc în decembrie, 1943, profesorul János Bud ţine discursul festiv.

Ioan János Bud a fost deputat de Bichişciaba între 1927 – 1938 şi a fost ales cetăţean de onoare al oraşelor Bichişciaba şi Senteş (Ungaria). De numele său se leagă o serie de edificii din Békéscsaba, a căror ridicare a sprijinit-o: sediul Uniunii micilor agrarieni şi Hala comercială, la a cărei festivitate de dare în folosinţă a şi participat. În Budapesta, de numele său se leagă edificii la a căror ridicare a contribuit prin împrumuturi băneşti: renovarea primăriei Budapestei, construirea liceului de fete şi a băii de aburi Arpad.

Deşi de origine română, cu nume maghiarizat cu forţa sau din proprie iniţiativă, nici o faptă, nici o scriere sau mărturie a sa, nu atestă faptul că Ioan János Bud ar mai fi avut după 1920, vreo legătură cu neamul său de origine, de limbă, dar nici cu biserica greco-catolică română. Deşi, probabil, la Hala comercială din Bichişciaba, pe care a cărei ridicare a susţinut-o financiar, ar fi putut auzi că români bichişeni din Chitigaz sau Pusta Otlăcii, vorbesc limba părinţilor lui, când îşi duc la vânzare modestele produse, pentru câţiva pengő.

După retragerea din viaţa publică, Ioan János Bud s-a dedicat muncii ştiinţifice. Drept recunoaştere a calităţilor şi succeselor sale, a primit cele mai importante medalii şi diplome pe care statul maghiar le putea oferi. Dintre lucrările lui mai importante amintim: „Gazdasági élet és közegészségügy” („Viaţa economică şi sănătatea publică”, 1932), „Politikai Tanulmányok” („Studii politice”,1937), „Belkereskedelmi Politika” („Politica comerţului interior”, 1943), „A beruházások és a pénz kérdései” (Investiţiile şi problema monetară”,. „Kartell és kartellpolitika” („Cartelurile şi politca de cartel”,1943), „Gróf Szécsényi István és a XX. Század” („Gróf Szécsényi István şi secolul XX”, 1943), „Idegenforgalom és közgazdaság” („Turismul şi economia”, 1943), „Iparpolitika” („Politica industrială”, 1943), „Vámpolitika és vámügy” („Politica vamală şi problemele ei”1943).

Întrucât interesul austro – ungarilor era de a distruge dovezile care atestă existenţa pe aceste pământuri a descendenţilor geto – dacilor şi de a fabrica dovezi care să ateste continuitatea (???) maghiarilor în această zonă (Transilvania), Bud Ioan (Janos) nu poate fi un exemplu mai puţin referitor la aceste probleme; în Dragomireşti – Maramureş – România, satul în care s-a născut Ioan Bud, azi nu se ştie nimic despre cel care a fost o personalitate politică din Ungaria interbelică, întrucât, ca de altfel în mai toate localităţile din Transilvania, arhivele care atestau drepturi de proprietate sau acte de naştere au fost fie distruse fie expatriate; cum în ziua de azi documentele scrise în maghiară atestă ca Dragomérfalva, Máramaros megye ca fiind parte din Ungaria locul naşterii lui Bud Ioan, nu e de mirare că foarte puţină lume ştie de această personalitate.

Cu toate astea, să nu uităm că un român a salvat economia Ungariei interbelice.Un moroşan mai exact. Fie el şi renegat din proprie iniţativă.

Mulţumesc celor care ne-au ajutat în procesul informaţional cu privire la Ioan Bud, în special doamnei Mihaela Bucin, conferenţiar la Universitatea din Seghedin (acum Szeged în Ungaria), care, din discuţiile cu Relu Ţiplea, mi-a furnizat date importante despre acest subiect.

Bogdan de Vişeu de Maramureş

Anul acesta, cu ocazia Zilei Naţionale a tuturor Românilor, nu am „încropit” şi nu am fost prezent la nici o manifestare. Motivele sunt prea puţin importante.

Am sărbătorit pur şi simplu văzându-i pe alţii cum sărbătoresc. Şi, ca în nici un an de până acum, am văzut cele mai multe drapele tricolore, de diferite dimensiuni, arborate timid la geamurile blocurilor de prin Baia Mare, la balcoane şi la colţurile caselor.

Pentru prima dată din 2004, de când sunt pe meleagurile de „dincoace de deal”, am văzut arborate pe la casele românilor drapelul naţional într-un număr foarte mare, semn că imnul României nu este cântat în fiecare an degeaba. Desigur, instituţiile statului, bisericile, au arborate obligatoriu drapelul, deşi pe la unele biserici de prin oraşe, cu toate că li s-a atras atenţia, drapelul României este arborat în bernă tot timpul, de parcă e doliu naţional în „amintirea” crizei care există prin buzunarele unora; dar, deh, „lipsesc mijloacele de arborare corectă”. Fără comentarii.

Se pare că şi în românii de pe aceste meleaguri începe să se trezească spiritul naţional, mai bine mai târziu decât niciodată.

Dacă manifestările organizate de mai-marii din instituţiile statului au o anumită monotonie, an de an fiind aproape aceleaşi discursuri insipide, incolore şi inodore care ne spun să fim mândri de înaintaşii noştri şi să suportăm cu stoicism (doar noi) criza, în mintea lor, românii, realizează din ce în ce mai corect că în sufletele şi în mâinile lor se află viitorul, dacă nu al lor, măcar al copiilor lor; românii acceptă „tradiţionala” fasole cu cârnaţi (la modă printre pomenile electorale), dar urmează îndemnul caragialesc „pupă-l în bot şi papă-i tot, că sătulul nu crede la ăl flămând…”, aşteptând alegerile la care pot să dea cartonaşe galbene şi roşii unei clase politice care ne înştiinţează că e criză doar pentru noi.

În orice caz, cu sau fără manifestările sau manifestaţiile de Ziua României, românul simte că este român şi că acolo sus, Cineva ne iubeşte.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ioan B.

În sfânta zi de duminică, comunitatea a hotărât să sărbătorească aşa cum se cuvine hramul Bisericii, cum de altfel o fac în ultimii 11 ani, aşa că Preotul Adrian Ieremi „de Ulmoasa” a invitat la biserică pe Preoţii Olimpiu Dan Blideran – Iconom Stavrofor (preot în parohia Livada Mică – Satu Mare) şi Ioan Daniel Filip – Sachelar (preot în parohia Sălniţa -Lăpuş) şi, împreună au săvârşit Sfânta rânduială Liturghiei.

Pe lângă comunitate, au fost prezenţi la slujbă:

-          din partea Consiliului Local delegatul sătesc “de Ulmoasa” Aurel Şomcutean;

-           din partea Primăriei Oraşului Tăuţii Măgherăuş domnul Viceprimar Daniel Mureşan;

-           iar un oaspete de seamă l-a reprezentat doamna Cavasi Antonia, fiica Preotului MIHALCA GAVRIL, cel care a construit în anul 1963 biserica de la Ulmoasa.

Predica de la final a fost rostită de către Preotul Iconom Stavrofor Olimpiu Dan Blideran şi prin învăţămintele cuvântate a reuşit să strângă pe obrajii celor prezenţi câteva lacrimi.

În Ulmoasa este o comunitate mică, frumoasă, cu oameni care cred în Dumnezeu, biserică, stat şi tradiţie, iar acest lucru se vede în statornicia de care dau dovadă de la începutul secolului am XIII-lea de când avem atestată documentar aceasta localitate. Deşi populaţia actuală este formată din populaţie adusă ca lucrători la pădure la sfârşitul secolului al XVIII ca să repopuleze teritoriul rămas “sterp” datorită vitregiilor vremurilor, totuşi “ulmosenii” şi-au păstrat “amprenta” naţională de atunci încoace. La sfârşitul mileniului al-II-lea şi-au înfăptuit şi ultimul “vis” acela de avea preot în biserica pe care o ridicaseră în plin regim comunist (1963) prin multă jertfelnicie.

Preotul ortodox Adrian Ieremi este liantul care îi ţine pe aceştia în comunitate, chiar dacă unii dintre ei au plecat în lume să îşi câştige traiul. Cu toate că se încearcă smintirea acestor creştini ortodocşi de către sectanţi prin prozelitism ilegal (oamenii legii din toată ţara se fac că nu văd acest lucru, mai ales că toleranţa la români e prea mare), preotul satului încearcă (şi, spun eu, a reuşit până acum) să îi convingă pe creştini că acum urmează calea cea bună şi că sectanţii le oferă doar bucurii trecătoare.

În mijlocul acestor creştini ne-am simţit cu toţii bine, fiind omeniţi cum se cuvine; ştiu asta pentru că am fo şi eu p-acolo.

Le mulţumim pentru onoarea pe care am avut-o de a participa la un EVENIMENT desprins parcă dint-o incursiune în timp de acum 100 de ani şi le dorim ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască putere multă, statornicie în credinţă şi mântuire.

Doamne-ajută!

Bogdan de Vişeu de Maramureş

Astfel, la ora 19:30, la 67 de ani de la masacru, un sobor de preoţi va oficia o slujbă de pomenire la Bisericuţa de lemn „Sf. Iosif Mărturisitorul” Bd. Republicii nr.8, Baia Mare, Maramureş, Preot Paroh Ortodox Vasile Fodoruţ. Mai apoi, după această slujbă, ne vom îndrepta către Monumentul Ostaşului Român aflat in parcul “Câmpul Tineretului” din Baia Mare, cu „lumini” în mâini şi vom acorda respectul cuvenit unor oameni a căror singură vină a fost aceea de a fi Români (aşa cum spune Vasile Tomoioagă în ziarul on-line emm.ro).

Vă invităm să fiţi alături de noi la această manifestare comemorativă.

„Înfiorătorul masacru de la Moisei, jud. Maramureş, din toamna anului 1944. Comis de “arhanghelii cruzimii” – cum i-a numit Geo Bogza, se adaugă celorlalte cumplite tragedii româneşti din epoca de ocupaţie ungară în Transilvania, după Dictatul de la Viena. Un număr de 31 de ţărani români au fost adunaţi în două case, 29 dintre ei au fost ucişi cu o cruzime bestială de soldaţii unguri în retragere, rămânând în viaţă doar doi oameni, unul a şi înnebunit parţial (Vasile Ivaşcu-Drăgan) şi unul a supravieţuit cumplitei tragedii şi anume Vasile Petean din Palatca, jud. Cluj.

Cei 29 de martiri sunt următorii: Ioan Andreica-Vivat, Simion Sabau, Ioan Sabau, Simion Pop, Vasile V. Curticapeanu, Vasile T.Curticapeanu şi Toader Blaga (toţi şapte din Vişeu de Mijloc, jud. Maramureş), Petru Bejan (din Faragau, jud. Mureş), Mihai Baciu (din Voivodeni, jud. Mureş), Lazar Buja (din Sângeorgiu de Mureş, jud. Mureş), Augustin Ghibutiu (din Voiniceni, jud. Mureş), Simion Gorea (din Milasel, jud. Bistriţa-Năsăud), Gheorghe Grad a Beloaiei (din Săcel, jud. Maramureş), Vasile Hosu şi Iacob Pelea, Vasile Poni (din Sântana de Mureş, jud. Mureş), Vasile Judecan (din Râciu, jud. Mureş), Vasile Oltean (din Berghia, jud. Mureş), Ioan Osorhean, Nicolae Sacui (ambii din Fizesu Gherlii, jud. Cluj), Ioan Pop, Vasile Savina, Mihai M.Radu, Mihai R.Radu (toţi patru din Voivodeni, jud. Mureş), Ştefan Pelea (din Bardesti, jud Mureş), Alexandru Raica (din Hartau, jud. Mureş), Ioan Strete (din Samartinu de Câmpie, jud. Mureş), Gheorghe Ştefan (din Sincai, jud. Mureş) şi Ştefan Tomoioaga (din Moisei, jud. Maramureş). Aceşti ţărani români erau internaţi în lagărele de muncă de la Vişeu de Sus, jud. Maramureş. Erau acuzaţi de “trădare de patrie”, de a fi patrioţi români, ori partizani, majoritatea dezertori, din cauza groaznicelor condiţii la care erau supuşi în detaşamentele de muncă din Maramureş. Din lagărul de la Vişeu de Sus, cei 31 de români sleiţi complet de putere şi din cauza foametei şi muncii forţate, au fost duşi cu un camion la Moisei, satul fiind complet evacuat de locuitori. Au fost închişi într-o căsuţă de lemn, prima data 12, care au fost primii masacraţi, împuşcaţi cu arme automate, cu care criminalii soldaţi unguri trăgeau pe geam şi pe uşă. În altă casă au fot ucişi mişeleşte de către aceeaşi călăi şi ceilalţi români. Pe cei care nu mureau dintr-o dată criminalii îi străpungeau cu baioneta şi îi călcau în picioare. Monstruosul masacru s-a întâmplat pe la orele 15. Noaptea, călăii au incendiat satul, arzând cca. 300 de case.”

(“Moisei” – editura Revista Vatra, Biblioteca de Istorie, Tîrgu Mureş 1982)

Orice s-ar fi întâmplat pe parcursul unei altercații dintre un alegător și un ales, trecerea de la vorbe, fie și rele, de ocară, cu acuzații de incompetență și dezamagirea localnicilor, la administrarea vulcanică de pumni și picioare asupra unui om care nu a schițat nici un gest de violență, ci a încasat-o stoic, sperând în protecția poliției, este, indubitabil,  atributul unui om labil, coleric, violent, de nestăvilit, lipsit de autocontrol. Multiplele leziunile cauzate pe tot corpul victimei  necesită, conform expertizei, 5-6 zile de îngrijiri medicale. Luând în calcul și cele câteva zile consumate până la obținerea certificatului medico-legal, după ce servicile medico-legale din Baia Mare i-au refuzat examinarea la presiunea unor persoane importante din umbră, înseamnă, de fapt, că la momentul administrării cu furie a loviturilor, urmele violenței au fost mult mai grave, atenuându-se cu trecerea zilelor. Dacă autoritățile judiciare și medicale la care s-a prezentat de urgențî și-ar fi făcut datoria imediat după atacul furibund, altfel ar fi arătat certificatul medico-legal, cu un număr cel puțin dublu de zile de îngrijjire medicală, ceea ce ar fi însmenat încadrarea în fapte penale deosebit de grave.

Primarul ”terorist” care conduce cu pumnii, picioarele, amenințările, intimidarea și bătaia comunitatea unor moroșeni pașnici, cumsecade, cu frică de Dumnezeu și spaima de autorități(!), trebuie să dispară din fruntea comunei, să demisioneze sau să fie grabnic demis și să suporte consecințele judiciare ale faptelor sale prin întocmirea dosarului penal, trimiterea în instanță și condamnarea exemplară, cu cirsumstanțe agravante datorită funcției și antecedentelor de violență soldată cu bătăi aplicate altor cetățeni, printre alte fapte care pot constitui dosare penale pentru fraudă, deturnare de fonduri, corupție, trafic de influență.

Orice încercare de disculpare a primarului agresor dând vina  pe victimă, invocând limbajul libertin, obraznic sau trivial al acesteia, sau mințind despre cel snopit în bătaie cum că ar fi fost băut și agresiv verbal, pălesc în fața faptelor unei brute care s-a dezlănțuit, care nu și-a putut stăpâni setea de sânge fiindcă s-a simțit ofensat, atins la onoare și pudoare într-o cârciumă din sat în care, deși baptist bisericos, dar belicos, l-a împins dracul în păcat să intre (ca de obicei) și să se amestece cu păcătoșii de rând, să bea, cum zice neprihănitul ”un suc”, adică apa satanei din chimicale cum sunt toate sucurile, cică fără strop de alcool, de parcă nu ar avea destule slugi să-i aducă oricând și oriunde la nas orice ”suc” îi poftește sufletul lui de tartor. Naiba l-a pus să se expună în cel mai nepotrivit loc pentru un edil baptist, și liberal pe deasupra, unde s-a găsit să îl tragă la răspundere, cu martori, un alegător de rând pentru incompetență și dezamagirea celor pe care i-a păcălit să îl aleagă, făcând pe creștinul eflavios și gospodarul gospodăros…

Chiar și faptul de a fi renunțat la credința ortodoxă în favoarea unei credințe străine de noi, românii, este o dovadă a fariseismului și farseismului acestui individ care și-a confecționat o mască religioasă pentru a-și înșela alegătorii și a ascede la cașcavalul puterii locale după ce a schimbat partidele ca pe obiele sau izmene…

Îl asigurăm pe domnul Augustin Georgiu, familia și prietenii acestuia, precum și pe domnul Bogdan Țicală, Președintele asociației ”Eternul maramureș”, dar și pe măgojenii oropsiți și terorizați, că nu sunt singuri, că până și aici, în București, s-a auzit de isprava Mihuțului care nu mai are ce căuta în fruntea unei comunități cinstite și liniștite. Ănformăm că se vor organiza delegații din toată țara care să meargă la primăria din Chiuiești, la Consiliul Local, la Consiliul Județean, la Prefectură, la Guvern, la Parlament și chiar și la Președinție pentru a protesta și impune destituirea de urgență a acestui ne-om care face de pomină imaginea comunei, a satelor apartenete și cinstitșilor gospodari, care își face de tot caragialele, ca traseit politic,  partidul la care cotizează(!) în prezent, care dezonorează religia la care s-a convertit din interes meschin, sfidând pildele biblice, morala ortodoxă dezromânizându-se.

Dar nu îi contest talentul actoricesc, de bufon, de măscărici. Ca mai toți actorii politici, carieriștii, fripturiștii, circarii și mizericordioșii  a știut să își joace bine rolul de bun samaritean până s-a văzut uns, după care, prin mașinații, corupție, terorizare a subalternilor, funcționărimii, organelor polițieneștiși cetățenilor a început să scapete, să își lepede masca, să se creadă pe propria moșie apărat de argați și slugi cu teama de bici și cazne, dedându-se în timp la mai multe acte de huliganism prin agresiune. Din informațiile noastre, Mihuț Gavril nu este la prima cotonogeală aplicată unui sătean și, deși ”baptist” (de decor…) , frecventează cârciumile unde tronează bahic. Avem informații că o ia pe arătură după fuste, că tare îi plac agapiile cu dezmăț și, cum ați aflat deja articole, reportajele și știri, dacă cineva îl trage de mânecă, îi rupe gura la propriu.

Să nu mire pe nimeni, dar în aceste zile, insesizabil de discret, în Măgoaja și Chiuiești se preumblă deghizată o mică echipă de ziariști de investigații de la București care culege informații, mărturii și probe împotriva primarului nelegiuit. Pe măsură ce aflăm noi și noi amânunte și strângem dovezi și referințe despre primarul penal, vă vom ține la curent. Informăm totodată opinia publică și autoritățile de la toate nivelurile că tot mai mulți cetățeni, indignați de faptele acestui călău de modă nouă, se alătură protestului solidarizându-se, hotărâți să se manifeste prin acțiuni de proporții pentru a nu permite și altor ”Mihuți” din satele, comunele și orașele patriei să generalizeze practicile de ciomăgeală și terorizare asupra comunităților, cu atât mai mult cu cât se apropie alegerile locale.

Primim, de asemenea, sesizări din țară, că primarul din Chiuiești nu este o excepție, că mai sunt și alte exemple de ”exemplare” care se dedau unor astfel de practici. Lumea prinde curaj și începe să dezvăluie tot mai răspicat abuzurile, spaima în care trăiesc, lipsiți de siguranță, intimidați de organele de polițienești obedinte, transformate în gărzi de corp slugarnice ale baronilor și barosanilor de toate soiurile, ale oligarhilor și interlopilor cu care se află în cârdășie, ale  îmbogățiților prin jaf din puținul ban public al comunităților.

Tot mai mulți oropsiți și osândiți ai foamei și nedreptăților sunt hotărâți să organizieze un protest fără precedent pentru demascarea celor mai infami aleși: consilieri,  primari, prefecți, șefi ai  instutuțiilor statului, membri ai guvernului, senatori, deputați. Oamenii mocnesc…

Nimeni nu garantează că o astfel de acțiune de solidarizare nemaiîntâlnită în ultimii douăzeci de ani, cu excepția fenomenului ”Piața Universității” din 1990 și a curajoaselor proteste ale vestitului primar din Săpânța, nu va degenera în ceea ce, oricum, se așteaptă din zi în zi și în România: posibile mișcări de revoltă populară de anvergură ce se pot solda cu victime, cu distrugeri însemnate de bunuri, cu anarhie, cu manifestări extremiste și cu acțiuni subversive, revanșarde ale unor forțe iredentistre gata să însceneze conflicte interetnice și să declanșeze rebeliuni sângeroase. Există o tensiune prevestitoare de astfel de izbucniri.

Este motivul pentru care somăm autoritățile responsabile, superioare Instituției Primarului, să nu rămână indiferente față de ”mici” incidente de genul celui din Măgoaja și să ia măsuri preventive de urgență, amorsând starea explozivă prin demiterea neântârziată a primarului Mihuț Gavril și asigurarea populației că astfel de fapte nu vor mai fi posibile, obligând poliția și instituțiile abilitate să își facă datoria, să lucreze în slujba comunităților pentru siguranța și liniștea acestora. Totodată, avem năzuința că organele de cercetare penală și cele judecătorești vor fi imparțiale și își vor face datoria cu toată responsabilitatea. Altminteri e bai…

Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro - Romeo Tarhon

1. Deşi primarul neagă că l-ar fi lovit pe Augustin, din cercetările neoficiale de până acum rezultă că Augustin Georgiu a fost lovit cu pumnii şi picioarele, lovituri care nu i-au pus viaţa în pericol, dar care i-au produs un disconfort vizibil, pentru recuperare fiind necesare un număr de 5 – 6 zile de îngrijiri medicale. Aşteptăm demararea cercetărilor şi din partea organismelor competente.

2. Primarul comunei Chiuieşti, Mihuţ Gavril, a ameninţat telefonic în data de 30.08.2011 conducerea Asociaţiei “Eternul Maramureş” cu demararea unui proces de calomnie în care va cere daune morale pentru cele ce s-au consemnat despre el în ziarul electronic EternulMaramures.ro, uitând că nu noi suntem cei acuzaţi că l-am fi bătut pe Augustin Georgiu, ci el, noi relatând doar mărturia colaboratorului Asociaţiei noastre, adica Augustin. Din păcate pentru edil, ceea ce am consemnat se pare că este 100% adevărat, drept pentru care primarul ar trebui să îşi ceară scuze public de la Asociaţia noastră şi să încerce să repare gafa monumentală pe care a făcut-o lovind un cetăţean al comunei Chiuieşti doar pentru că a spus adevăruri cunoscute de mulţi, dar nerostite până acum din ignoranţă sau de teamă.

3.  Îl anunţăm pe domnul primar că am fost 99,99% convinşi de faptul că nu se vor găsi fonduri pentru acţiunea demarată în 14 august 2011 în Măgoaja, dar prin demersul nostru către Primărie şi Consiliul Local al Comunei Chiuieşti am încercat să atragem atenţia şi asupra activităţilor culturale care se pot înfăptui în satele aparţinătoare. Nu purtăm ranchiună consilierilor (unii dintre ei au promis că ne vor sprijini cu sume de bani, dar… pauză) sau primarului că nu s-au implicat nici cât negru sub unghie în proiectul nostru (deşi primarul ne-a spus că, deşi nu am avut aprobare din partea Primăriei, el nu s-a opus proiectului ba, mai mult, a vorbit cu mai multe persoane să ne ajute???); din contră, îi invităm şi la anul la ediţia a doua a “Drumului lui Pintea”, desigur, tot fără să se implice.

4. Dacă până la un punct discuţiile pe tema “acţiunii civice” a primarului sunt coerente, de la un punct se cam contrazic în declaraţii atât primarul cât şi reprezentanţii forţelor de ordine, motiv pentru care ne-am bucura să pună lucrurile petrecute într-o ordine şi să se pună de acord purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, d-na Alma Brehariu-Bruja cu reprezentanţii Postului de Poliţie Chiueşti.

5. Dorim să reamintim persoanelor interesate că suntem un ONG civic şi nu organ de cercetare penală sau de alt fel, dar că, fiind implicaţi membri şi colaboratori de-ai noştri nu putem să stăm deoparte şi să privim cum sunt încălcate flagrant drepturi fundamentale ale omului.

În concluzie, celor care aveau dubii cu privire la “faptele de arme” ale primarului Mihuţ Gavril, am prezentat mai sus Certificatul Medico-Legal emis la cererea şi pe numele lui Augustin Georgiu Vasile, certificat care atestă agresiunile asupra sa. Dacă primarul Mihuţ Gavril este atât de credincios pe cât se laudă, ar fi de bun simţ să recunoască fapta şi să îşi ceară scuze de la toate persoanele implicate. Nu de alta, dar, ca să-l cităm din Adevărul „Nu sunt bătăuş, credinţa nu-mi permite acest lucru. ” Poate îi vom accepta scuzele.

Semnează: conducerea Asociaţiei “Eternul Maramureş”

T.B.I.

Nu poate să nu mă doară (cel puţin pe mine) faptul că dintre oficialităţile Comunei Chiuieşti, satul Măgoaja, nu a fost prezentă nici o persoană; ştiu de decesul colegului domniilor lor şi transmitem pe această cale condoleanţe familiei, dar cel puţin o persoană putea să treacă pe la noi şi (cel puţin să ne înjure) să ne salute.

Ştim că ceea ce am realizat noi a încurcat planurile politice ale edilului şef din 4 septembrie, dată la care are loc în Chiuieşti (?!?) o serbare câmpenească în memoria lui Pintea, născut în Măgoaja, serbare în care nu se poate pierde prilejul de a fi rostite discursuri politice (anual). Una dintre nedumeririle sătenilor din Măgoaja este ce legătură are Chiuieştiul cu Pintea şi de ce nu se rezolvă problema Căminului Cultural din Măgoaja precum şi a terenului pe care se desfăşura mai demult serbarea comemorativă a lui Pintea? Dacă în centrul satului Măgoaja, reprezentativ pentru Pintea, există un cămin „cultural” într-o stare de degradare continuă, ne întrebăm ce fel de gospodar este Primarul comunei Chiuieşti şi cum are grijă de oamenii care l-au ales şi pe care a ales să-i păstorească?

Bătrânii satului spun, cu lacrimi în ochi, că au făcut muncă voluntară şi au pus cărămidă pe cărămidă la construirea Căminului, iar acum clădirea este în paragină. Am înţeles că se va atribui o altă destinaţie Căminului Cultural, respectiv, aşa cum scrie pe site-ul Primăriei Chiuieşti, „se va amenaja centru de zi pentru persoane vârstnice şi amenajat pentru sală de nunţi”, dar până atunci cred, cu umila mea părere, că se impune măcar o conservare a Căminului „Cultural”. Când va fi făcută această renovare… fără comentarii. Nu are rost să comentăm priorităţile de realizat de către Consiliul şi Primăria Comunei Chiuieşti pentru localităţile aparţinătoare, întrucât aparatul primarului ştie mai bine decât noi.

Rugămintea noastră ar fi ca, dacă nu există posibilitatea ca în viitorul apropiat să se primească finanţare pentru proiectul care se doreşte să se realizeze, respectiv acel centru de zi pentru persoane vârstnice (oare care persoane vârstnice?) să vă gândiţi la posibilitatea aprobării de către domnia voastră, domnule Primar, prin compartimentul urbanism a unei autorizaţii pentru executarea unei lucrări de reabilitare a Căminului „Cultural”, lucrare executată fără a solicita nici un sprijin din partea autorităţilor locale, doar prin muncă voluntară din partea oamenilor cărora le pasă. Domnule Primar, din respect faţă de bătrânii satului, vă rugăm să aprobaţi o eventuală reabilitare, din fondurile noastre proprii, a Căminului Cultural din Măgoaja. Îi lăsăm pe cei de la centru care gestionează fondurile publice să finanţeze antiromânismul, iar noi, din fondurile proprii, punând la dispoziţie ce avem mai scump, sufletul, vom finanţa o părticică din România.

De apă sau canalizare nu are rost să povestim întrucât cunoaştem situaţia din toată ţara; interesant e faptul că serbarea care are loc an de an în 4 septembrie se realizează din sponsorizări (aşa cum afirmă în diverse interviuri domnul Primar), iar lucrările de reabilitare (care există dar lipsesc cu desăvârşire) la Căminul Cultural se realizează din…

Cât despre presa care şi ea a existat dar a lipsit cu desăvârşire de la manifestările din Măgoaja, excepţie făcând Grupul de presă Alcero, nu putem să sperăm decât că acolo unde au fost să facă baie de mulţime şi de politicieni au mâncat şi s-au ghiftuit mai bine decât ar fi mâncat alături de noi, la Măgoaja (o farfurie de ciorbă de post, un castron de sarmale de post şi câte o bucată de mălai fiert). Nu de alta, da suntem conştienţi că un proiect pus la cale de doi necunoscuţi (că Augustin Georgiu şi cu mine ne-am cunoscut propriu zis în după-amiaza zilei de sâmbătă, 13 august 2011) este nul în comparaţie cu vizitele religioase, pardon, politice, ale oamenilor de stat care participă anual la (ţiganiada de acum) mănăstirile cu hramul Adormirii Maicii Domnului (Moisei, Rohia, Nicula şamd), mănăstiri transformate din loc de pelerinaj în loc de propagandă electorală şi în magazine ambulante ale „viu-coloraţilor”. Mulţumim presei din Maramureş şi, totodată, presei din Cluj, care a fost invitată dar a hotărât că nu „se merită” o deplasare într-un sat uitat de lume şi de Dumnezeu, loc în care au avut loc manifestări din suflet pentru suflete.

În concluzie, mulţumim sătenilor din Măgoaja, gazdele noastre şi, totodată, mulţumim celor care nu ne-au încurcat.

Cu stimă, al dumneavoastră Bogdan Ţicală, de Vişeu, de Maramureş

Măgoaja, Cluj, România

Nu pot începe să scriu acest articol fără a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce s-a întâmplat în preajma zilei de 14 august 2011 – prima zi a proiectului „Drumul lui Pintea”.

Împreună cu Georgiu Augustin, alături de soţia (Alex)Andra, noi, cei din Asociaţia „Eternul Maramureş”, ne-am propus să realizăm un proiect din suflet pentru suflete, proiect pentru care am fost luaţi în râs de cunoştinţe, dar şi de către unii pe care îi consideram prieteni. Doar că, aşa cum a spus şi Gusti, cine râde la urmă râde mai bine. Acest proiect presupune realizarea unui grup statuar şi postarea, mai apoi, a statuilor realizate, de-a lungul unui drum pe care, spune legenda, a „haiducit” Pintea Viteazu.

Având un ajutor nesperat din partea unui Român cu suflet, Aurel Ţiplea care, din Dragomireştii Maramureşului istoric ne-a asigurat PÂINEA şi COLACII pentru Parastas şi avându-i ca parteneri media pe cei din Grupul de presă AlCeRo şi Ziarul Naţiunea, respectiv (în ordinea numerelor de pe tricou) domnul Cezar Mihalache, redactor şef şi domnul Romeo Tarhon, redactor şef adjunct, alături de un grup serios şi inimos de membri şi simpatizanţi ai „Eternului Maramureş”, din Baia Mare şi Baia Sprie (adică de acolo pe unde o făcut Pintea „prăpăd”), însoţiţi de scriitorul Horia Muntenuş, duminică dimineaţa, pe la ora slujbei de la biserica ortodoxă din satul Măgoaja, ne-am îndreptat cu drapelele tricolore către locaşul păstorit în numele lui Dumnezeu de către preotul Gavril-Ioan Gretinuc.

Ajunşi la „beserică”, nu mică ne-a fost mirarea să vedem copii, tineri şi bătrâni în costume populare, oameni coborâţi parcă de pe pereţii muzeelor de artă populară neaoş Românească, oameni care cântau într-un glas Slavă lui Dumnezeu. Cu preot tânăr, oamenii nu au uitat ce înseamnă credinţa strămoşească şi tradiţiile. După un Te-Deum şi Parastas în memoria lui Grigore Cupşa Pintea, zis şi „Haiducu’ Pintea Viteazu”, ne-am îndreptat alături de săteni, cu mic cu mare, la bustul ce-l întruchipează pe Pintea, bust postat acum vreo douăzeci de ani de către Georgiu Augustin (Gusti) în mijlocul satului Măgoaja, în faţa Căminul Cultural din sat (acum doar o umbră revendicată de ploaie, vânt şi distrugere).

Aici, la statuia străjuită de un pluton de gardă de la Garnizoana Armatei Române – U.M. 01020 Dej, coordonat de dl. Maior Sorin Tarţa, preotul a ţinut o scurtă rugăciune şi a sfinţit bustul şi placa comemorativă făcute de Gusti, apoi, cum îi şade bine românului, s-au spus şi fo’ două vorbe.

După depunerea de coroane, aşa cum ne-am priceput noi mai bine, gestul fiind pornit din suflet, nu repetat sau învăţat, Gusti, cu mari emoţii, ne-a făcut o scurtă incursiune în istoria Pintii apoi, a mulţumit tuturor celor prezenţi alături de noi cu trup şi cu suflet. O scurtă cuvântare a fost ţinută şi de dl. Romeo Tarhon care nu a uitat să aducă aminte de ideea de Românitate şi ce presupune ea.

Mai pe urmă am avut parte de două scurte momente de suflet, respectiv câteva cântece „zise” cu sufletul de fraţii Ţigoan, Alex şi Relu alături de tatăl lor Ioan la acordeon, care ne-au (în)cântat „Balada lui Pintea”, „Cântec pentru tata” şi „Are mama doi feciori” precum şi Gabriel Cupşa, un descendent din neamul lui Pintea, cu chitara, care ne-a doinit câteva balade haiduceşti – „În umbra marelui URSS” (a celor de la Phoenix) şi „Amintire cu haiduci”.

„Să filmaţi şi căminu’ aiesta (n.n. cultural). Să-daţi la TeVeu. Să videţi şi să vadă şi alţii ce o rămas din el. Am făcut muncă volontară pă vremuri să îl ridicăm, noi, oamenii din sat, cărămidă cu cărămidă. Şî uite ce o ajuns, că nu mai interesază pă nime de el, tăt îi în paragină” mi-a spus cu lacrimi în ochi unul dintre bătrânii înţelepţi ai satului, înainte de a ne îndrepta către gospodăria gazdei noastre, familia Georgiu.

Odată ajunşi aici, după o rugăciune de mulţumire rostită de preotul satului, am gustat şi mâncat din ciorba şi din sarmalele de post, bucate gătite cu atâta drag şi gust de socăciţele ce au „sărit” să îşi ajute consătenii, pregătite la foc haiducesc. Am „pus ţara la cale” cu matriţele pe baza cărora se vor realiza statuile ce îl vor întruchipa pe Pintea şi lupta lui în diverse ipostaze, iar mai apoi ne-am „strâns” încetuc şi ne-am dus către casele noastre cu promisiunea de a ne revedea ori de câte ori va fi nevoie.

Acum, la sfârşitul acestui articol, eu, Bogdan Ţicală (că Gusti nu tare îndrăzneşte, nu că nu ar vrea, ci din respect faţă de consăteni), mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al comunei Chiuieşti (din care face parte şi satul Măgoaja) că, dacă nu ne-au ajutat cu nimic în realizarea acestui proiect, măcar nu ne-au încurcat (deşi a s-a încercat din partea domniilor lor, intenţie minimă de a ne încurca); tot să ne încurce a dorit şi şeful de Post al Poliţiei din Chiuieşti care, până la urmă, şi-a dat seama că ar fi făcut o gafă monumentală de ne-ar fi băgat beţe în roate. Nu de alta, da, aşa cum se spune şi la slujba căsătoriei, „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”, aici fiind vorba de unitatea celor ce au participat la demararea acestui proiect.

Încă o dată noi, Asociaţia „Eternul Maramureş”, mulţumim gazdei noastre, familia Georgiu din Măgoaja, socăciţelor (bucătăreselor) din Măgoaja, lui Aurel Ţiplea din Dragomireşti pentru tot ajutorul, precum şi domnilor „de la Bucureşti” Cezar Mihalache şi Romeo Tarhon de la Alcero, domnului Horia Muntenuş, membru al Uniunii Scriitorilor – filiala Cluj pentru prezenţa la această manifestare din suflet pentru suflete. Totodată îi mulţumesc şi soţiei mele, Cristina, membru fondator al „Eternului Maramureş”, pentru răbdarea şi sprijinul acordat în timpul pregătirii proiectului şi a proiectului propriu zis.

Semnează cu drag, respect şi frică de Dumnezeu, al dumneavoastră Bogdan Ţicală, de Vişeu de Maramureş, Preşedintele Asociaţiei „Eternul Maramureş”

Muntele, în Antichitate, simboliza în acelaşi timp centrul ăi axul universului iar celelalte elemente, cum sunt copacul coloana, stâlpul, săgeata, reunite într-o idee unică sunt definite de-a lungul unui ax ideal sau concret. Cum fiecare ţară îşi are propriul centru, păstrând proportiile, Ţara Maramureşului ar răspunde unei asemenea funcţii prin răspândirea pe teritoriul său geographic  a bisericilor unicat, construite din lemn. Mai mult, încă din vremurile străvechi, putem spune că în inima satului clopotniţa,turnul clopotniţă, turla azvârlită spre cer ,răspund aceleeaşi nevoi de ocrotire providenţială.

Multe din mânăstirile şi bisericile ortodoxe , um a fost lăcaşul de cult ortodox de la Barsana, au rezistat presiunilor  Bisericii Romei, de la mijlocul veacului al XVl-lea. Poate de aceea, civilizaţiile preelenice au considerat copacul , din care se construiau casele sau obiectele casnice sau de cult, centrul axial, consacrându-i un cult: dafinul lui Apollo, teiul în Germania, frasinul în Scandinavia, smochinul indian în India, bambusul în Japonia şi exemplele pot continua.

Pentru Maramureş, străbunii au ales două esenţe de copaci, pe care i-au considerat înfipţi în mijlocul universului lor: bradul şi stejarul.

Într-una dintre cele mai vechi vetre locuite neîntrerupt, descoperindu-se aici obiecte din epoca bronzului şi din perioada romană, atestată documentar din sec. al XI –lea, la IEUD, localitate declarată  monument istoric şi zonă protejată, se afla Biserica de lemn, Ieud Deal, construită din lemn de brad în sec.al XIV-lea. In această localitate aflată pe valea Izei se găseşte, aşadar, cea mai veche biserică de lemn din Romania (1364), după unii cercetători, cea mai veche construcţie din lemn din Europa (sec.XIV).  Dar ceea ce se consideră o descoperire preţioasă este” Codicele de la Ieud” din 1391, descoperit în podul bisericii , cel mai vechi document scris de mână în limba română cu caractere chirilice. Documentul se află acum la Biblioteca Academiei   Române. Biserica este amplasată în zona cea mai înaltă a localităţii iar  turla sa zveltă, înaltă de peste 30 de m,  scrutează zările.

În inima Maramureşului – sub crestele munţilor Igniş  şi Gutâi  - la Surdeşti, comuna Siseşti (10 km sud de Baia Sprie) a fost construită în sec.al XVIII-lea o biserică a cărei turlă atinge 54 de metri. Este  clasificată UNESCO. Mai sus de celebra biserică se află o casă veche  de secol XVII, tipica Ţării Chioarului. De asemenea, pe râul Cavnic se păstrează  valori vechi, ce ne amintesc de meşteşuguri străbune şi de tradiţii desfăşurate într-o magică ambianţă.

Cel mai frumos ansamblu monahal se afla la Bârsana, una din comunele mari ale Maramureşului, aşezată pe malul drept al râului Iza, la o distanţă de 20 de km de Sighetul Marmaţiei. Este o zonă protejată, comuna Bârsana fiind atestată documentar în 1326, când printr-o diplomă regele Carol Robert I de Anjou recunoaşte şi întăreşte în aceste locuri prezenţa  cneazului  Stanislau, numit şi fiul lui Bârsan.Vechiul lăcaş monahal din Bârsana(1720), inclus şi el în Patrimoniul UNESCO a însemnat o şcoală pentru preoţii satelor din zonă dar şi sursă de cărţi de cult româneşti, tiparite  şi aduse din Moldova sau Ţara Românească dar şi de icoane pictate în atelierele propri.

Ansamblul monahal construit din lemn, în tradiţie locală de meşteri din Bârsana , cuprinde poarta maramuresană, biserica, înaltă de 57 de metri, altar de vară, casa cu chilii, casa meşterilor şi mai nou,  muzeul ce aminteşte de cultura şi civilizaţia maramureşană. Prin strădania obştei mânăstirii,  cu câţiva ani în urmă, s -a ridicat un motel cu 20 de camere duble, administrat de măicuţe, unde sunt cazaţi oaspeţii mânăstirii. Aflată într-o zonă fascinantă prin peisajul panoramic, înconjurată de munţi , Mânăstirea Bârsana se înscrie pe harta ţării printre miracolele lumii.

Odată cu trecerea timpului se naşte tradiţia de a colecţiona, de a expune şi de a păstra totul ca într-un muzeu. Şi cum timpul lucrează în favoarea   muzeului – în Ţara Maramureşului, mereu printre tezaure – se vor afla slobozite spre cer, bisericile sale  de lemn, monumente UNESCO, unice în Europa.

Elisabeta Iosif

Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro

Prin deosebita grijă şi amabilitate a partenerilor şi prietenilor  noştri din cadrul Asociaţiei „Speranţa” din Slatina (Solotvino) – Maramureşul de peste Tisa, din Ucraina, în persoana domnului profesor Mihai Tocar – preşedintele asociaţiei şi a doamnei Elena Şiman cărora le mulţumim încă o dată şi pe această cale, am putut vizita orăşelul Slatina, primăria acestei localităţi şi împrejurimile, luând contact nemijlocit cu viaţa reală, de zi cu zi, a românilor noştri din aceste locuri. Ne-am străduit să înţelegem problemele cu care se confruntă ei, aspecte ale vieţii economice şi culturale din zonă, aspiraţiile, nădejdile şi dezamăgirile lor referitor la comportamentul oficialităţilor române şi ucrainene  faţă de ei, am discutat în mult prea scurtul răgaz pe care l-am petrecut acolo despre viitorul comunităţii româneşti din regiune şi am încercat împreună să găsim unele soluţii.

Un moment privilegiat care cu siguranţă ne va rămâne întipărit multă vreme în inimi l-a constituit reîntâlnirea cu domnul profesor ION HUZĂU, eminent istoric şi reputat lider intelectual şi cultural al fraţilor maramureşeni din Transcarpatia, care cu multă bunăvoinţă ne-a comunicat multe date şi informaţii istorice interesante cu vervă şi căldură sufletească intensă, transformând oarecum micuţa sală în care ne aflam în spaţiu de „conferinţă”, desigur într-o atmosferă extrem de caldă, prietenească.

Scurta noastră vizită ne-a prilejuit dorinţa arzătoare de a reveni la gazdele noastre, cât mai curând posibil, şi de a ne revanşa la rândul nostru pentru ospitalitatea perfectă de care  noi am avut parte.

Sperăm  din suflet că  cele discutate şi stabilite cu prietenii noştri să se concretizeze cât mai curând în proiecte palpabile şi să-si arate roadele  în planul realităţii materiale, tangibile, atât prin strădania şi vrednicia noastră, cât şi prin implicarea dumneavoastră, a celor care citiţi aceste rânduri  şi sunteţi dispuşi să ne sprijiniţi, după puterile şi posibilităţile dumneavoastră.

Fiindcă nu dintr-o măruntă vanitate deşartă v-am relatat cele de mai sus,  ci am făcut-o cu credinţa de nezdruncinat că o coardă sensibilă din sufletul unora dintre dumneavoastră rezonează  la problemele şi necazurile fraţilor români din Transcapatia.  Noi vă primim  cu totală deschidere, onestitate şi sinceritate.

DETALII DESPRE CUM NE PUTEŢI AJUTA ŞI DATELE NOASTRE DE CONTACT GĂSIŢI AICI: ttp://www.eternulmaramures.ro/contact/

Vom reveni cu noi informaţii şi veşti bune cât de curând.

F.V.C.