Prin deosebita grijă şi amabilitate a partenerilor şi prietenilor  noştri din cadrul Asociaţiei „Speranţa” din Slatina (Solotvino) – Maramureşul de peste Tisa, din Ucraina, în persoana domnului profesor Mihai Tocar – preşedintele asociaţiei şi a doamnei Elena Şiman cărora le mulţumim încă o dată şi pe această cale, am putut vizita orăşelul Slatina, primăria acestei localităţi şi împrejurimile, luând contact nemijlocit cu viaţa reală, de zi cu zi, a românilor noştri din aceste locuri. Ne-am străduit să înţelegem problemele cu care se confruntă ei, aspecte ale vieţii economice şi culturale din zonă, aspiraţiile, nădejdile şi dezamăgirile lor referitor la comportamentul oficialităţilor române şi ucrainene  faţă de ei, am discutat în mult prea scurtul răgaz pe care l-am petrecut acolo despre viitorul comunităţii româneşti din regiune şi am încercat împreună să găsim unele soluţii.

Un moment privilegiat care cu siguranţă ne va rămâne întipărit multă vreme în inimi l-a constituit reîntâlnirea cu domnul profesor ION HUZĂU, eminent istoric şi reputat lider intelectual şi cultural al fraţilor maramureşeni din Transcarpatia, care cu multă bunăvoinţă ne-a comunicat multe date şi informaţii istorice interesante cu vervă şi căldură sufletească intensă, transformând oarecum micuţa sală în care ne aflam în spaţiu de „conferinţă”, desigur într-o atmosferă extrem de caldă, prietenească.

Scurta noastră vizită ne-a prilejuit dorinţa arzătoare de a reveni la gazdele noastre, cât mai curând posibil, şi de a ne revanşa la rândul nostru pentru ospitalitatea perfectă de care  noi am avut parte.

Sperăm  din suflet că  cele discutate şi stabilite cu prietenii noştri să se concretizeze cât mai curând în proiecte palpabile şi să-si arate roadele  în planul realităţii materiale, tangibile, atât prin strădania şi vrednicia noastră, cât şi prin implicarea dumneavoastră, a celor care citiţi aceste rânduri  şi sunteţi dispuşi să ne sprijiniţi, după puterile şi posibilităţile dumneavoastră.

Fiindcă nu dintr-o măruntă vanitate deşartă v-am relatat cele de mai sus,  ci am făcut-o cu credinţa de nezdruncinat că o coardă sensibilă din sufletul unora dintre dumneavoastră rezonează  la problemele şi necazurile fraţilor români din Transcapatia.  Noi vă primim  cu totală deschidere, onestitate şi sinceritate.

DETALII DESPRE CUM NE PUTEŢI AJUTA ŞI DATELE NOASTRE DE CONTACT GĂSIŢI AICI: ttp://www.eternulmaramures.ro/contact/

Vom reveni cu noi informaţii şi veşti bune cât de curând.

F.V.C.

Aşa cum nu poţi traduce în cuvinte dragostea de mamă, aşa nu poţi să traduci sau să explici dragostea de Maramureş.

Cine nu a fost la noi şi nu a intrat într-o Biserică de lemn din Maramureş, fie ea veche sau nouă? Oare poate transcrie în cuvinte ce a simţit? Poţi să explici fiorul unei credinţe ancestrale, a legăturii dintre om şi lemnul din care s-a săvârşit Biserica? Adrenalina aceea care „circulă” în caz de pericol sau de excitaţie este prezentă atunci când intrăm într-o Biserică de lemn. Cum se poate explica aşa ceva? Cum poţi ca, atunci când intri să te rogi, într-o Biserică de lemn, să îţi „tresalte” sufletul?

Cine a fost în Maramureş, pe Văile Izei şi Marei, duminica sau în zi de sărbătoare, a văzut straiele populare pe care le-au îmbrăcat coconii noştri, nu a simţit un infinit de dragoste de copii? Aţi văzut cu câtă mândrie îşi poartă straiele coconii din Maramureş?

Dacă aţi fost pe la Săpânţa nu se poate să nu fi intrat şi la Cimitirul unde morţii râd după moarte de viaţa trăită aici, pe pământ. Acolo este o fărâmă din tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Puteţi voi să explicaţi asta?

Da oare „împtistrelile” de pe porţile maramureşene sau ale bisericilor de lemn, alături de acea „cruce celtică” – de fapt crucea maramureşeană – nu atestă oare că civilizaţia europeană are rădăcinile, dacă nu numai aici, măcar şi aici în Maramureş?

Multe se pot scrie dar, în concluzie, dragostea de Maramureş se poate doar simţi, nu se poate arăta; eventual se transmite din generaţie în generaţie. Odată ce ai fost pe la noi, nu uiţi „şohan”.

Bogdan de Vişeu

Sursa foto: www.holidaynews.ro

„Iubiti frati romani!

Se adreseaza catre dumneavoastra romanii din dreapta Tisei – Maramuresul Voievodal Ucraina, urmasii dacilor liberi, urmasii lui Bogdan si Dragos-Voda in legatura cu izolarea noastra din partea Romaniei. Aici, in Romania Mica locuiesc de mii de ani romanii ramasi dupa impartirea Maramuresului integral – 4 iunie 1920. Atunci eram 11 mii, azi am ajuns la peste 50 de mii de oameni. Atunci romanii nostri au fost impartiti si dati uitarii. Dar s-au impacat cu soarta, cu mersul istoriei, bucurandu-se macar de faptul ca au avut posibilitatea sa se vada, sa se intalneasca unii cu altii, sa studieze in Romania, aflandu-se sufleteste alaturi de fii lor. Istoria a fost aspra – cehii au plecat, au venit maghiarii, am rabdat toti impreuna, dar nu am ingenuncheat, au venit rusii in 1944 si ne-au izolat si mai tare cu un gard de sarma ghimpata de GULAG stalinist, macar ca eram la un pas unii de altii si auzeam ciripitul pasarilor, sunetele clopotelor de la Sighet, radioul si televiziunea romana.

Am fost izolati fizic, dar nu sufleteste. Au trecut anii si noi credeam ca nu va sosi sfarsitul si ca Bunul Dumnezeu nu va lasa sa fie vesnic blestemul izolarii.Multa apa a curs pe Tisa, mult timp am asteptat ziua deschiderii punctului de trecere a frontierei Slatina-Sighet, care a coincis cu ziua de nastere a poetului national al Romanilor – Mihai Eminescu – 15 ianuarie 2007. Cu acest prilej, la Slatina, au fost prezenti cei doi presedinti – Presedintele Ucrainei – Viktor Iuscenko si Presedintele Romaniei – Traian Basescu.

Ne-am bucurat cu totii de ziua mult-asteptata, cu atat mai mult ca am fost vizitati la noi acasa de Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu. In acea zi am auzit numai vorbe frumoase si multe promisiuni. Si le-am dat crezare. Dar ne-am inselat din nou. Dupa cateva luni, la 22 august 2007, punctul de trecere a frontierei Slatina – Sighet a fost inchis pe motiv ca podul de peste Tisa „Slatina-Sighet” cere reparatii urgente. Noi am cerut sa se gaseasca o modalitate de trecere a frontierei, macar pietonal, dar strigatul nostru n-a fost auzit si ascultat.

La putin timp dupa aceasta, Romania a inchis si punctul de trecere al frontierei „Campulung pe Tisa – Teresva”, motivand ca „trenul” face contrabanda. Din nou am ramas izolati de Patria-mama, suntem la un pas de Romania dar nu putem sa o vizitam, dimineata auzim cocosii cantand, ne auzim unii pe altii, din stanga si dreapta Tisei – dar raul din nou ne desparte.

Ne-am adresat la cele mai inalte institutii din Romania in legatura cu redeschiderea circulatiei pe podul de peste Tisa, dar nu suntem ascultati. Noi strigam, iar ei nu ne aud.Oare de ce Doamne? Cate odata ni se spune – Romania a aderat la Uniunea Europeana, Romania este tara straina pentru voi. Ne intrebam: de ce? Noi cu totii suntem increzatori ca acolo unde se vorbeste limba romana – acolo este Romania si atunci, de ce ne-ai izolat, Patrie-mama? Apelam la d-voastra, frati romani de Pretutindeni, ajutati-ne sa iesim din izolare, prin redeschiderea punctelor de trecere a frontierei dintre Romania si Ucraina – Transcarpatia, noi dorim sa ne aflam alaturi de poporul roman si de toti acei care poarta numele de roman.

Va cerem sprijinul D-voastra si va rugam sa fiti alaturi de noi.

Cu stima frateasca, Ion BOTOS” (foto, in picioare);

Presedintele Uniunii regionale a Romanilor din Transcarpatia „Dacia”, Ucraina Apsa de Jos

Vineri, 04 ianuarie 2008

Sursa: civicmedia.ro

Acest “manifest” a fost reluat de nenumărate ori, nu neapărat prin intermediul domnului Ioan Botoş, cât prin intermediul acţiunilor pe care încearcă (şi reuşeşte) să le întreprindă pentru fraţii noştri, Moroşenii de peste Tisa. În viitorul apropiat, noi, Moroşenii, vom continua să spijinim acţiunile fraţilor noştri din dreapta Tisei, pentru a demonstra fraţilor noştri că baza nu stă în organismele statului, ci în oamenii adevăraţi.

Doamne-ajută!

Cu multă dragoste de neam şi de ţară,

Semnează Moroşenii din Eternul Maramureş

Ce rău am făcut la lume… de nu-mi aud vorbe bune!?