Asta avem în comun şi cei din graniţele României şi cei din afara lor, de dincolo de sârma ghimpată ce desparte fratele de frate: un neam şi-o limbă, cea românească.
Atunci când vom înţelege acest lucru, cu toţii, atunci vom fi cu adevărat liberi. Nu ne va păsa de graniţe, de sârma ghimpată, de fâşii de nisip, de râuri pe care nu avem voie să le trecem.
Atunci nu vor mai exista poduri („de flori”), nici drumuri, nici vamă, nici vameşi. Va exista doar familia românească, fraţi români care gândesc la fel, care simt şi trăiesc la fel; oriunde s-ar afla. Vor exista doar suflete care simt la fel.

Atunci când Moldovenii din „Republica” Moldova vor striga „Limba noastră e româna, nu moldoveneasca”, atunci când Secuii vor striga „Noi suntem Români, nu unguri”, atunci când Moroşenii de peste Tisa vor striga „Aici e casa noastră, Maramureş, România, nu Ucraina”, atunci când Bucovinenii din Ucraina vor striga „aici e casa lui Eminescu, Românul”, doar atunci vom fi cu adevărat liberi.

Atunci când religia va fi una singură, creştină, şi nu împărţită după bunul plac al cotropitorilor care au fost pe la noi, „în vizită de lucru” (adică noi lucram pentru ei şi ei luau roadele pământului, adunate cu sudoarea noastră, şi îşi făceau palate la naiba-n praznic şi ne dădeau lecţii de cum să fii civilizat, dar în sărăcie), doar atunci când va răsuna din toată România „Cred într-Unul Dumnezeu”, fără spirite şi duhuri, fără cruci făcute cruciş, doar atunci vom fi liberi, doar atunci îşi va întoarce Dumnezeu faţa către noi, fraţii de-un neam şi de-o limbă.
Asta trebuie să înţeleagă toţi românii: acesta este suişul pe Golgota, drumul către înviere, drumul către România Mare! Dacă înţelegem asta, pot să fie graniţe cu mii de garduri de sârmă ghimpată, ele vor fi deschise tot timpul pentru români, se vor da la o parte aşa cum Dumnezeu i-a îngăduit lui Moise să dea la o parte marea şi să treacă prin mijlocul ei spre libertate. Adevărata libertate o au acum doar martirii, Sfinţii noştri, strămoşii noştri canonizaţi sau nu, care şi-au dedicat şi / sau şi-au dat viaţa pentru tot ce înseamnă românesc.

Românii sunt creştini prin definiţie, însăşi ospitalitatea noastră fiind în concordanţă cu porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, şi mai presus de toate iubeşte-L pe Dumnezeu! Să ne aducem aminte câţi dintre cotropitorii noştri nu au mâncat (iar urmaşii lor încă mănâncă) o pâine în casa noastră, România! Un popor mai tolerant şi mai iubitor de semeni ca şi românii nu există, garantat! Câţi dintre urmaşii cotropitorilor noştri nu au rămas aici, ivindu-se mai apoi căsătoriile interetnice, din care au rezultat cei care mănâncă aceeaşi pâine, bună, rea, aşa cum este?! Şi care acum tot români se cheamă că sunt. Martirii neamului nu s-au jertfit degeaba, s-au jertfit pe altarul pământului străbun ca noi să înţelegem un lucru: Noi suntem Români! Rumâni! Valahi! Volohi! Vlahi! Sau cum ne-or fi numind alte neamuri. Noi suntem Români! Cu sau fără voia lor! România este pretutindeni unde suntem acasă, unde pământul miroase a Român, unde iarba creşte Româneşte, unde Doina răsună pe munţi şi în văi, unde coconii strigă MAMĂ, unde lacrimile au gust de sare şi de aur, de grâu şi de struguri, de tristeţe şi de bucurie!
Nu suntem nici poporul ales, nici poporul respins. Suntem pur şi simplu Români!

„Înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!”

Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe dreptcredinciosul tău popor!
Acum şi pururea în vecii vecilor!

Bogdan de Vişeu

Doina a fost inclusa in patrimoniul intangibil al UNESCO, alături de tango, scrie Mihnea Maruta, care remarca, pe blogul lui, ca autoritatile romane n-au găsit de cuviinţă sa comunice public aceasta reuşită. “E un exemplu edificator despre decalajul de notorietate al brandurilor, dar mai ales despre stiinta de a transforma un asemenea eveniment intr-o ştire de presa”, afirma el.

Decizia a fost luata in cadrul reuniunii de la Abu Dhabi, care s-a desfasurat in perioada 28 septembrie – 2 octombrie. Patrimoniul intangibil, uneori ameninţat de degradare sau dispariţie, este format din practici si cunostinte recunoscute de comunitati umane ca făcând parte din patrimoniul lor cultural.

Pe site-ul UNESCO, doina este descrisa ca un cântec liric, adeseori având un caracter improvizat, care poate fi interpretat solo sau cu acompaniament orchestral. Doina acoperă o gama larga de sentimente, de la tristeţe, bucurie, singuratate pana la conflicte sociale si dragoste.

Mihnea Maruta remarca faptul ca cea mai îngrijorătoare informaţie din documentaţia respectiva este ca au fost identificate doar 15 persoane reprezentative pentru diferitele tipuri de doina si ca, deci, este obligatorie crearea unui mediu cultural in care transmiterea acestei moşteniri sa fie restaurata.

Bulgaria a reuşit sa înscrie pe lista patrimoniului intangibil al UNESCO Panegiricul Sfinţilor Constantin si Elena, iar Ungaria carnavalul de la Mohacs. Croaţia are şapte tradiţii înscrise in acest patrimoniu.

Iată filmuleţul pe care Ministerul Culturii si Institutul de Etnografie “Constantin Brailoiu” l-au realizat pentru UNESCO.

http://www.youtube.com/watch?v=0260RBOsCOY