Aşa cum nu poţi traduce în cuvinte dragostea de mamă, aşa nu poţi să traduci sau să explici dragostea de Maramureş.

Cine nu a fost la noi şi nu a intrat într-o Biserică de lemn din Maramureş, fie ea veche sau nouă? Oare poate transcrie în cuvinte ce a simţit? Poţi să explici fiorul unei credinţe ancestrale, a legăturii dintre om şi lemnul din care s-a săvârşit Biserica? Adrenalina aceea care „circulă” în caz de pericol sau de excitaţie este prezentă atunci când intrăm într-o Biserică de lemn. Cum se poate explica aşa ceva? Cum poţi ca, atunci când intri să te rogi, într-o Biserică de lemn, să îţi „tresalte” sufletul?

Cine a fost în Maramureş, pe Văile Izei şi Marei, duminica sau în zi de sărbătoare, a văzut straiele populare pe care le-au îmbrăcat coconii noştri, nu a simţit un infinit de dragoste de copii? Aţi văzut cu câtă mândrie îşi poartă straiele coconii din Maramureş?

Dacă aţi fost pe la Săpânţa nu se poate să nu fi intrat şi la Cimitirul unde morţii râd după moarte de viaţa trăită aici, pe pământ. Acolo este o fărâmă din tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Puteţi voi să explicaţi asta?

Da oare „împtistrelile” de pe porţile maramureşene sau ale bisericilor de lemn, alături de acea „cruce celtică” – de fapt crucea maramureşeană – nu atestă oare că civilizaţia europeană are rădăcinile, dacă nu numai aici, măcar şi aici în Maramureş?

Multe se pot scrie dar, în concluzie, dragostea de Maramureş se poate doar simţi, nu se poate arăta; eventual se transmite din generaţie în generaţie. Odată ce ai fost pe la noi, nu uiţi „şohan”.

Bogdan de Vişeu

Sursa foto: www.holidaynews.ro

Localitatea Coruia se află în Ţara Chioarului şi aparţine administrativ de comuna Săcălăşeni. Aici există o biserică din lemn înscrisă pe lista monumentelor istorice, care datează oficial din anul 1794. Lăcaşul poartă un hram, unic cel puţin la nivel de Maramureş: “Zămislirea Sfintei Ana”, cu referire la momentul în care Fecioara Maria a fost concepută de mama ei, Sfânta Ana. Acest praznic se ţine în 9 decembrie, dar nu este o sărbătoare cu notorietate în lumea creştină, aşa cum sunt mai toate hramurile lăcaşurilor de cult.

Biserica veche din Coruia are o serie de caracteristici care îi conferă unicitate. Se presupune că, pe vremea dominaţiei austro-ungare, sătenii din Coruia au ţinut cu tot dinadinsul să păstreze tricolorul, interzis de autorităţile de la acea vreme. Au folosit în acest scop spaţiul bisericii unde, pe anumite lemne din construcţia lăcaşului, au pictat cele trei culori ale drapelului naţional: roşu, galben şi albastru.
“Există, într-adevăr, în biserică, un brâu de lemn pe unul dintre pereţi, care încă mai poartă urmele culorilor din drapelul naţional. De asemenea, pe o cruce veche din piatră aflată în curtea bisericii se află o nişă în care se observă urmele picturii tricolorului românesc. Oamenii de atunci au simţit nevoia de a nu renunţa la valorile lor şi au găsit mijloace inedite pentru asta”, a spus părintele Augustin Homorodan, paroh ortodox Coruia.

• Renovată din temelii

În prezent, Biserica “Zămislirea Sfintei Ana” se află în plin proces de restaurare. Lucrările au început anul trecut prin luna decembrie, iar părintele Augustin Homorodan spune că meşterii au ajuns abia la jumătate cu execuţia. “În momentul de faţă, este restaurat turnul, s-a refăcut complet fundaţia şi urmează să se pună acoperişul şi pereţii. Nu ştim când vom termina, însă e bine că se lucrează la acest frumos monument istoric”, a declarat părintele Homorodan.  De asemenea, se intenţionează să se contruiască şi un gard de jur-împrejur, cu porţi lucrate în stilul Ţării Chioarului.

• Semiluna tătarilor pe crucile din fier

Instinctul de conservare a identităţii naţionale şi religioase al localnicilor din Coruia care au trăit vremurile cotropirilor tătăreşti a făcut ca pe crucile din fier puse pe biserică să apară şi “semiluna”, specifică islamului. Coruienii au făcut acest lucru pentru a proteja lăcaşul de cult de furia invaziilor tătarilor, care aveau obiceiul de a incendia totul pe unde treceau. “Se ştie că Maramureşul a fost expus mulţi ani invaziei tătarilor. Pentru a nu le mai incedia biserica, oamenii s-au gândit să pună acest simbol recunoscut şi respectat de invadatori. Este un fenomen întâlnit în aproape toate zonele din Maramureş, care au avut probleme cu invaziile tătăreşti”, a mărturisit părintele Homorodan. El a mai precizat că, legat de data la care este atestată documentar bisericuţa, mai există o ipoteză şi anume că lăcaşul ar data din anul 1500. “Am găsit în podu’ bisericii un proiect de electrificare din 1962 în care se spunea că acest lăcăş datează din 1500″, a spus părintele.

• Redată comunităţii

Părintele Homorodan a spus că, după ce se vor termina lucrările de restaurare şi va fi sfinţită, în biserică se vor ţine slujbe şi servicii religioase specifice. “În sărbătorile care cad în zilele de peste săptămână, voi săvârşi slujbele, pentru a o reda comunităţii cu toate ale ei”, a mărturisit părintele Homorodan. Ultima dată când s-au oficiat servicii divine în acest lăcaş de cult a fost în 1997. De atunci, localnicii din Coruia s-au mutat în biserica nouă din sat.

• Ionuţ HOROBA

Sursa: http://www.glasulmaramuresului.ro