RSS

October 24th, 2011 - 11:59 am § in Comunicate

Accident. Poate i-a salvat Pintea de la moarte

Ieri, 23 octombrie 2011, seara după ora 21:00, unul din cei care au ajutat la „Drumul lui Pintea”, Aurel Ţiplea, din Dragomireşti – Maramureş, îndreptându-se către Arad, pasager într-o maşină, a fost implicat într-un grav accident de circulaţie. Pozele care există (sau existau) pe[...]

October 15th, 2011 - 12:14 am § in Comunicate

Moisei, 14 octombrie 1944 – Baia Mare, 14 octombrie 2011

Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. În data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. Dintre toate, cea mai tragică va rămâne cedarea[...]

October 9th, 2011 - 8:53 pm § in Comunicate

„Ucişi pentru că au fost români”

În data de 14 octombrie 2011, începând cu ora 19:30, Noi, Asociaţia „Eternul Maramureş”, alături de Oameni care respectă neamul Românesc, vom închina (şi ne vom închina) câteva ore din efemera noastră viaţă celor ce au fost Martirii de la Moisei – 14 octombrie 1944. Astfel, la o[...]

September 25th, 2011 - 7:29 am § in Comunicate

Uite-aşa politizăm totul, cu neruşinare

„Deputatul PSD Cornel Itu a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că plănuieşte să meargă în termen de două săptămâni la Bucureşti cu un buchet de trandafiri roşii, pe care să-i dăruiască ministului Elena Udrea, pentru a-i atrage atenţia cu privire la acest proie[...]

September 12th, 2011 - 12:58 pm § in Atitudine

-Tati, noi suntem o familie întreagă?

-Tati, noi suntem o familie întreagă? - Da, puiuţ. Suntem o familie întreagă. - Pentru că voi aveţi doi copii? - Da, pentru că noi avem copii. Ne-a binecuvântat Dumnezeu cu voi. Aşa a început discuţia cu fetiţa mea de 4 ani şi jumătate. O discuţie pe care poate o au copiii cu părin[...]

September 4th, 2011 - 10:07 am § in Presă

Inainte de recensamant autoritatile sarbe pregatesc incarcerarea unor lideri romani din Petrovat si Negotin

Dupa ce le-au fabricat dosare penale celor romanilor care s-au opus si au denuntat frauda electorala de la alegerea Consiliilor nationale, autoritatile sarbe, cu putin inainte de recensamant, se pregatesc sa incarcereze cativa lideri romani din Petrovat si Negotin, transmite corespondentul Romanian [...]