Eternul Maramureş » Presă

Inainte de recensamant autoritatile sarbe pregatesc incarcerarea unor lideri romani din Petrovat si Negotin

Bogdan — Sun, 04 Sep 2011 16:07:50 +0000

Dupa ce le-au fabricat dosare penale celor romanilor care s-au opus si au denuntat frauda electorala de la alegerea Consiliilor nationale, autoritatile sarbe, cu putin inainte de recensamant, se pregatesc sa incarcereze cativa lideri romani din Petrovat si Negotin, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Astfel Dragan Demić din Rašanac, Bojan Trailović din Busur si Milica Nešić din Negotin, dupa ce li s-au fabricat dosare de catre securitatea si procuratura sarba, risca sa fie condamnati la inchisoare pentru a da un exemplu conationalilor lor care lupta pentru identitatea romaneasca din Timoc.

O delegatie a liderilor romani din Timoc este asteptata la Bucuresti pentru a informa asupra abuzurilor autoritatilor sarbe.

La randul sau Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni(FNRP) face un apel la diaspora romaneasca de pe glob sa aduca cele trei nume in atentia Ministerelor de Externe ale tarilor de resedinta, pentru ca acestea sa faca presiuni pe langa guvernul de la Belgrad pentru a inceta prigoana politica impotriva romanilor/vlahilor timoceni in general si a celor trei in special.

FNRP considera ca cei trei sunt victime ale abuzurilor politiei politice prin care autoritatile sarbe incearca sa inspaimante populatia de romani/vlahi din Timoc, inainte de recensamantul populatiei si pentru a oface sa nu-si mai apere identitatea, creend impresia unei zone cu probleme.

In acest sens ultima declaratie a ministrului de interne sarb Ivita Dacic, facuta la Kucevo, prin care aseamana Serbia de Rasarit cu Sudul Serbiei, este edificatoare.

FNRP face apel si la institutiile statului roman si la parlamentarii romani sa nu mai evite implicarea in astfel de probleme si sa nu uite ca principala lor menire este aceea de a apara pe romani si interesele romanesti, dincolo de orgolii sau de interesele electorale sau de afaceri.

Tocmai ca urmare a acestei neimplicari sau implicarii doar pentru imagine, situatia romanilor in Timoc, Sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei, dar si in Bulgaria si restul tarilor din Balcani a acunoscut o deteriorare continua…si asta chiar in anul proclamat a fi „al romanilor de pretutindeni”, se arata in apelul FNRP.

Romanian Global News reaminteste ca autoritatile sarbe au anchetat peste 300 de romani timoceni pentru ca erau inscrisi pe o lista romaneasca la alegerile pentru Consiliile nationale ale minoritatilor din Serbia, desfasurate in anul 2010.

Dovada negru pe alb și… vânăt pe față, brațe și picioare de la pumnii și șuturile primarului cu instinct primar, Mihuț Gavril din Chiuiești

Bogdan — Sun, 04 Sep 2011 07:53:24 +0000

Revenind asupra cazului deja celebru prin mediatizarea din ultimele zile în tot mai multe ziare, la televiziuni și la radio, privind loviturile bestiale aplicate de către primarul din comuna maramureșeană Chiuiești, Mihuț Gavril, cetățeanului Georgiu Augustin, sculptor din satul Măgoaja (obârșie a vestitului haiduc Pintea), autor al proiectului patriotic ”Drumul lui Pintea” care face mare onoare satului, comunei și comunității moroșene condusă de un edil cu năravuri de huligan torționar, suntem în măsură să afirmăm că nu există probă mai clară privind faptele de agresiune feroce a primarului asupra săteanului nonviolent bătut vârtos: Certificatul Medico-Legal negru pe alb, obținut de către victimă de la I.M.L. din Cluj-Napoca, instituție pe care o felicităm pentru profesionalism și corectitudine, nelăsându-se intimidată de intervențiile discrete ale unor persoane influente din anturajul agresorului, cum se practică…

Orice s-ar fi întâmplat pe parcursul unei altercații dintre un alegător și un ales, trecerea de la vorbe, fie și rele, de ocară, cu acuzații de incompetență și dezamagirea localnicilor, la administrarea vulcanică de pumni și picioare asupra unui om care nu a schițat nici un gest de violență, ci a încasat-o stoic, sperând în protecția poliției, este, indubitabil, atributul unui om labil, coleric, violent, de nestăvilit, lipsit de autocontrol. Multiplele leziunile cauzate pe tot corpul victimei necesită, conform expertizei, 5-6 zile de îngrijiri medicale. Luând în calcul și cele câteva zile consumate până la obținerea certificatului medico-legal, după ce servicile medico-legale din Baia Mare i-au refuzat examinarea la presiunea unor persoane importante din umbră, înseamnă, de fapt, că la momentul administrării cu furie a loviturilor, urmele violenței au fost mult mai grave, atenuându-se cu trecerea zilelor. Dacă autoritățile judiciare și medicale la care s-a prezentat de urgențî și-ar fi făcut datoria imediat după atacul furibund, altfel ar fi arătat certificatul medico-legal, cu un număr cel puțin dublu de zile de îngrijjire medicală, ceea ce ar fi însmenat încadrarea în fapte penale deosebit de grave.

Primarul ”terorist” care conduce cu pumnii, picioarele, amenințările, intimidarea și bătaia comunitatea unor moroșeni pașnici, cumsecade, cu frică de Dumnezeu și spaima de autorități(!), trebuie să dispară din fruntea comunei, să demisioneze sau să fie grabnic demis și să suporte consecințele judiciare ale faptelor sale prin întocmirea dosarului penal, trimiterea în instanță și condamnarea exemplară, cu cirsumstanțe agravante datorită funcției și antecedentelor de violență soldată cu bătăi aplicate altor cetățeni, printre alte fapte care pot constitui dosare penale pentru fraudă, deturnare de fonduri, corupție, trafic de influență.

Orice încercare de disculpare a primarului agresor dând vina pe victimă, invocând limbajul libertin, obraznic sau trivial al acesteia, sau mințind despre cel snopit în bătaie cum că ar fi fost băut și agresiv verbal, pălesc în fața faptelor unei brute care s-a dezlănțuit, care nu și-a putut stăpâni setea de sânge fiindcă s-a simțit ofensat, atins la onoare și pudoare într-o cârciumă din sat în care, deși baptist bisericos, dar belicos, l-a împins dracul în păcat să intre (ca de obicei) și să se amestece cu păcătoșii de rând, să bea, cum zice neprihănitul ”un suc”, adică apa satanei din chimicale cum sunt toate sucurile, cică fără strop de alcool, de parcă nu ar avea destule slugi să-i aducă oricând și oriunde la nas orice ”suc” îi poftește sufletul lui de tartor. Naiba l-a pus să se expună în cel mai nepotrivit loc pentru un edil baptist, și liberal pe deasupra, unde s-a găsit să îl tragă la răspundere, cu martori, un alegător de rând pentru incompetență și dezamagirea celor pe care i-a păcălit să îl aleagă, făcând pe creștinul eflavios și gospodarul gospodăros…

Chiar și faptul de a fi renunțat la credința ortodoxă în favoarea unei credințe străine de noi, românii, este o dovadă a fariseismului și farseismului acestui individ care și-a confecționat o mască religioasă pentru a-și înșela alegătorii și a ascede la cașcavalul puterii locale după ce a schimbat partidele ca pe obiele sau izmene…

Îl asigurăm pe domnul Augustin Georgiu, familia și prietenii acestuia, precum și pe domnul Bogdan Țicală, Președintele asociației ”Eternul maramureș”, dar și pe măgojenii oropsiți și terorizați, că nu sunt singuri, că până și aici, în București, s-a auzit de isprava Mihuțului care nu mai are ce căuta în fruntea unei comunități cinstite și liniștite. Ănformăm că se vor organiza delegații din toată țara care să meargă la primăria din Chiuiești, la Consiliul Local, la Consiliul Județean, la Prefectură, la Guvern, la Parlament și chiar și la Președinție pentru a protesta și impune destituirea de urgență a acestui ne-om care face de pomină imaginea comunei, a satelor apartenete și cinstitșilor gospodari, care își face de tot caragialele, ca traseit politic, partidul la care cotizează(!) în prezent, care dezonorează religia la care s-a convertit din interes meschin, sfidând pildele biblice, morala ortodoxă dezromânizându-se.

Dar nu îi contest talentul actoricesc, de bufon, de măscărici. Ca mai toți actorii politici, carieriștii, fripturiștii, circarii și mizericordioșii a știut să își joace bine rolul de bun samaritean până s-a văzut uns, după care, prin mașinații, corupție, terorizare a subalternilor, funcționărimii, organelor polițieneștiși cetățenilor a început să scapete, să își lepede masca, să se creadă pe propria moșie apărat de argați și slugi cu teama de bici și cazne, dedându-se în timp la mai multe acte de huliganism prin agresiune. Din informațiile noastre, Mihuț Gavril nu este la prima cotonogeală aplicată unui sătean și, deși ”baptist” (de decor…) , frecventează cârciumile unde tronează bahic. Avem informații că o ia pe arătură după fuste, că tare îi plac agapiile cu dezmăț și, cum ați aflat deja articole, reportajele și știri, dacă cineva îl trage de mânecă, îi rupe gura la propriu.

Să nu mire pe nimeni, dar în aceste zile, insesizabil de discret, în Măgoaja și Chiuiești se preumblă deghizată o mică echipă de ziariști de investigații de la București care culege informații, mărturii și probe împotriva primarului nelegiuit. Pe măsură ce aflăm noi și noi amânunte și strângem dovezi și referințe despre primarul penal, vă vom ține la curent. Informăm totodată opinia publică și autoritățile de la toate nivelurile că tot mai mulți cetățeni, indignați de faptele acestui călău de modă nouă, se alătură protestului solidarizându-se, hotărâți să se manifeste prin acțiuni de proporții pentru a nu permite și altor ”Mihuți” din satele, comunele și orașele patriei să generalizeze practicile de ciomăgeală și terorizare asupra comunităților, cu atât mai mult cu cât se apropie alegerile locale.

Primim, de asemenea, sesizări din țară, că primarul din Chiuiești nu este o excepție, că mai sunt și alte exemple de ”exemplare” care se dedau unor astfel de practici. Lumea prinde curaj și începe să dezvăluie tot mai răspicat abuzurile, spaima în care trăiesc, lipsiți de siguranță, intimidați de organele de polițienești obedinte, transformate în gărzi de corp slugarnice ale baronilor și barosanilor de toate soiurile, ale oligarhilor și interlopilor cu care se află în cârdășie, ale îmbogățiților prin jaf din puținul ban public al comunităților.

Tot mai mulți oropsiți și osândiți ai foamei și nedreptăților sunt hotărâți să organizieze un protest fără precedent pentru demascarea celor mai infami aleși: consilieri, primari, prefecți, șefi ai instutuțiilor statului, membri ai guvernului, senatori, deputați. Oamenii mocnesc…

Nimeni nu garantează că o astfel de acțiune de solidarizare nemaiîntâlnită în ultimii douăzeci de ani, cu excepția fenomenului ”Piața Universității” din 1990 și a curajoaselor proteste ale vestitului primar din Săpânța, nu va degenera în ceea ce, oricum, se așteaptă din zi în zi și în România: posibile mișcări de revoltă populară de anvergură ce se pot solda cu victime, cu distrugeri însemnate de bunuri, cu anarhie, cu manifestări extremiste și cu acțiuni subversive, revanșarde ale unor forțe iredentistre gata să însceneze conflicte interetnice și să declanșeze rebeliuni sângeroase. Există o tensiune prevestitoare de astfel de izbucniri.

Este motivul pentru care somăm autoritățile responsabile, superioare Instituției Primarului, să nu rămână indiferente față de ”mici” incidente de genul celui din Măgoaja și să ia măsuri preventive de urgență, amorsând starea explozivă prin demiterea neântârziată a primarului Mihuț Gavril și asigurarea populației că astfel de fapte nu vor mai fi posibile, obligând poliția și instituțiile abilitate să își facă datoria, să lucreze în slujba comunităților pentru siguranța și liniștea acestora. Totodată, avem năzuința că organele de cercetare penală și cele judecătorești vor fi imparțiale și își vor face datoria cu toată responsabilitatea. Altminteri e bai…

Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro - Romeo Tarhon

Mesaj din partea Ziarului Naţiunea

Bogdan — Fri, 02 Sep 2011 04:28:42 +0000

Nu există probă mai clară în cazul agresiunii animalice a primarului din Chiuieşti, MIHUȚ GAVRIL, asupra săteanului din Măgoaja, AUGUSTIN GEORGIU, decât certificatul medico-legal constatator obţinut de către acesta în calitate de victimă. Trecerea de la vorbe, fie și rele, de afurisire, de ocară, de jignire, de ameninţare la administrarea de pumni și picioare unui om care nu a schițat nici un gest de violență, ci a încasat-o stoic, este atributul unui om brutal, labil, care nu-și poate stăpâni instinctul primar. Leziunile care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale, plus cele câteva zile până la obținerea certificatului medico-legal, înseamnă, de fapt, la moment, urme de violență mult mai grave care s-au atenuat după câteva zile. Acest primar huligan, care conduce cu pumnii, cu picioarele, cu amenințările, cu teroarea, cu intimidarea și cine știe câte alte mârșăvii comunitatea moroșenilor pașnici și la locul lor, cu frica de Dumnezeu și spaima de autorități(!), trebuie să dispară din fruntea comunei, trebuie să demisioneze sau să fie demis și să suporte consecințele judiciare ale faptelor sale: dosar de cercetari penal și aplicarea unei pedepse exemplare în instanță prin condamnare după lege. Orice încercare de a da vina pe victimă, de a invoca vreun limbaj al acestuia, sau minciuni privind faptul că acesta ar fi fost beat sau agresiv verbal pălesc în fața faptelor agresorului care s-a dezlănțuit, care nu si-a putut stăpânii setea de sânge fiindcă s-a simțit cumva ofensat pentru faptul că un sătean îl trage la răspundere public pentru incompetență și dezamăgirea celor pe care i-a păcălit să îl aleagă, chiar și făcând pe creștinul eflavios. Faptul de a fi renunțat la credința ortodoxă în favoarea unei credințe străine de noi, românii, este o dovadă a meschinăriei și fariseismului acestui individ care și-a cosmetizat imaginea, și-a găsit o mască provizorie pentru a păcăli, pentru a înșela localnicii spre a se vedea în cașcavalul puterii locale după ce a schimbat partidele ca pe pingele și izmene…Sugerez domnului Bogdan Țicală să nu pregete să publice pe site-ul asociației dumnealui acest comentariu pe care îl închei asigurându-l pe Augustin Georgiu, familia și prietenii acestuia, că nu este singur, că până și aici în București s-a auzit de isprava acestei brute care nu are ce căuta în fruntea unei comunități și că vom organiza delegații din toată țara care să vină la primăria și la Consiliul Local și Județean pentru a protesta și a cere destituirea de urgență a acestei brute care aruncă o imagine urâtă asupra unei comune și a unui sat cu oameni de caracter, frumoși și chibzuiți, asupra partidului din care face parte în prezent și asupra bisericii baptiste la care s-a convertit din interes meschin străin de pildele biblice și morala creștină. Dar nu îi contest talentul actoricesc, de bufon, de măscărici care, ca mai toți carieriștii și politicenii noștri neaoși, păcătoși și mizerabili la caracter, a știu să joace bine rolul de bun samaritean până s-a văzut uns, după care, prin mașinații și corupându-și și terorizându-și psihic subalternii, funcționărimea, organele polițienești, a început să scapete, să uite să mai poarte masca, dedându-se în mai multe rânduri la acte de hulihanism, de agresiune. Căci, din informațiile noastre, ca ziar, Mihuț Gavril nu este la prima cotonogeală aplicată unui sătean și, deși ”baptist” de ocazie, frecventează cârciumile tronând în comună și satele comunei, are practici bahice frecvent, o ia pe arătură după fuste, participă la agapii cu demăț și, dacă cineva îl trage de mânecă, îi rupe gura la propriu. În aceste zile, în mod discret, în satul Măgoaja și în comuna Chiuiești, se află o mică echipă de ziariști de investigații de la București, de la Națiunea și alte trusturi partenere, care culege informații, mărturii și probe împotriva primarului nelegiuit. Pe măsură ce aflăm noi și noi amănunte și strângem dovezi și referințe despre primarul penal, vă vom ține la curent. Informăm totodată opinia publică asupra faptului că tot mai mulți cetățeni, indignați de faptele acestui călău de modă nouă, se alătură protestului nostru solidarizându-ni-se în acțiuni de proporții pentru a nu permite și altor tartori locali din satele și comunele patriei să generalizeze practicile de ciomăgeală și terorizare asupra comunităților, cui atât mai mult cu cât se apropie alegerile locale. Primim, de asemenea, sesizări din țară, că primarul din Chiuieşti nu este o excepție, mai sunt și alte exemplare care se dedau unor astfel de practici. Cetățenii, speriați de asemenea comportamente, de lipsa tot mai alarmantă de siguranță, de obediența organelor de poliție care nu își fac datoria și s-au transformat în gărzi de corp și slugi ale acestor parveniți și îmbogățiți prin furt din puținul ban public al comunităților, vor să organizieze un mare protest pentru demascarea celor mai infami aleși, de la primarii de comună până la cei din orașe, prefecții, politicenii, șefii instutuțiilor și până la nivelul senatorilor și deputaților. Nimeni nu garantează că o astfel de acțiune de solidarizare nemaiîntâlnită în ultimii douăzeci de ani, cu excepția fenomenului Piața universității din 1990 și a acțiuniilor de protest ale vestitului primar din Săpânța, nu va degenera în ceea ce, oricum, se așteaptă din zi în zi să se întâmple și în RomâniaȘ mișcări de revoltă populară fără precedent, soldate cu victime, cu distrugeri mari de bunuri, cu anarhie, manifestări extremiste și pate și acțiuni subversive ale unor forțe iredentistre gata să însceneze conflicte și motive pentru rebeliuni. Este motivul pentru care somăm autoritățile responsabile superioare Instituției Primarului să nu rămână indiferente și să ia măsuri extreme, preventive, cu responsabilitate, amorsând starea de încordare prin demiterea lui Mihuț Gavril și asigurarea populației că astfel de fapre nu vor mai fi posibile, obligând poliția și celelate organisme să își facă datoria, să lucreze în slujba comunităților pentru siguranța și liniștea acestora.

Romeo Tarhon – redactor șef adj. - http://www.ziarulnatiunea.ro/

România pe axa București – Măgoaja – Vișeu și Națíunea pe drumul lui Pintea…

Bogdan — Tue, 23 Aug 2011 06:01:14 +0000

Cu dor de fermecătorul Maramureș și cu drag de moroșenii pe care darnicul și unicul Dumnezeu al românilor i-a hărăzit cu nesecat izvor de limpede și curată iubire de țară, delegația Grupului de Presă Alcero și a Ziarului Națiunea a mers în zi de sfântă pomenire și de post, în ajun de Sfânta Mărie Mare, la Măgoaja, să guste pită cu sare și apă vie de suflet, așa cum am fost întâmpinați ca oaspeți și părtași la un eveniment inedit, emoționant, memorabil: întâiul pas pe „Drumul lui Pintea”, prima adunare cu mic, cu mare în costume populare, cu fruntași ai satului și reprezentanți ai autorităților locale, cu ziariști, scriitori, artiști, prieteni și mulți invitați sosiți din țară pe axa București-Măgoaja-Vișeu-Dej-Cluj-Baia Mare-Baia Sprie, toți purtând cu mândrie eșarfa cu tricolor dăruită cu inimă bună de către gazde.

La Măgoaja s-a împlinit prima reîntâlnire cu duhul lui Pintea în sfânta biserică a satului, sub mângâierea duhovnicească a luminii și glasului tânărului preot Gavril – Ioan Gretinuc care a ținut înălțătoarea și pătrunzătoarea slujbă de veșnică pomenire pentru sufletul viteazului căpitan și haiduc român, nascut la Măgoaja și decedat la 14 august 1703, apoi, afară, sub cerul limpede dintre munții și dealurile ca un arici uriaș, viu și verde, cu spinarea din păduri, pășuni și plaiuri încărcate de rod, în fața căminului cultural, în jurul monumentului „Pintea”, operă a adolescentului, pe atunci, Augustin Georgiu, care, la nici paisprezece ani, în preajma admiterii la liceul de arte plastice unde avea să își confirme vocația de sculptor, de artist, a făurit un bust cioplit cu meșteșug pe un postament de piatră al înaintașului măgojan, viteazul Pintea.

Ajuns la maturitatea maturității (!), sculptorul rămas locului, fără gănd să se strămute, să își caute rost mult mai bun în alte lumi, captiv din dragoste pe pământul și între oamenii țarinei și țării, s-a înfrățit cu un alt român de excepție, Bogdan Țicală de Vișeu, președintele asociației Eternul Maramureș, întru „clonarea” monumentului dedicat figurii haiducului și așezarea durabilă a mai multor statui și compoziții sculpturale comemorative pe drumul vieții scurte, dar glorioase, de erou al neamului românesc, a legendarului Grigore Cupșa Pintea, opere ce vor prinde viață prin organizarea unei sau unor tabere de sculptură, parte din proiect.

Am fost, am văzut, am participat… Cu emoție, cu timiditatea orășenilor din Regat neobișnuiți cu primirea direct în suflet, nu doar în casele lor, spre găzduire, așa cum ne-au făcut să simțim, spre slava lor, Gavril – Ioan Gretinuc și Dana, preotul și preoteasa cărora le mulțumim pentru găzduire și cărora le aducem laudă pentru tot ceea ce au săvârșit ca susținători ai proiectului. Dar și minunatei familii Hango Gavril și Maria pentru ospitalitate și prietenie, pentru calitatea lor de oameni de excepție. Trebuie să recunoaștem cu mare bucurie că am fost impresionați, ne-am simțit răsfățați și am îmbogățit cu drag lista noastră de prieteni și bune cunoștințe, cerându-mi iertare dacă voi scăpa din vedere unele nume, asigurându-i pe toți cei prezenți la minunata manifestare că și-au găsit un loc sigur în memoria și sufletul nostru.

De pildă, generosul Aurel Țiplea, omul de ispravă care a făcut mărinimoasă danie de pâine și colaci pentru creștinescul parastas. Ori Ana din Coca, Rodica Evii, Maria Toptileana, Domnica și Uțu Cupșa lui Lascău, Irina Ciontoșanului care, cu pricepere, hărnicie, bun gust și inimă bună au știut să pună pe mese bucate alese, cu atât mai pretențios de preparat fiind de post. Sau Alin al lui Rozalia, bărbatul vânjos care s-a îngrijit să aducă din pădure, la sculptor acasă, buștenii uriași din carnea cărora, sub dalta și barda artistului, vor prinde viață statuile. Și cum nu domnul Maior Tarța Sorin din Garnizoana Dej a Armatei Române, care a ținut să asigure cu onoare și patriotism prezența unui pluton de gardă din ostași tineri și frumoși care au străjuit cu cinste monumentul statuar pe tot parcursul ceremoniei. De asemenea, și cu o semnificație specială prin perezența domniei sale, prilej fericit în care ne-am cunoscut personal, scriitorul Horia Muntenuș alături de tânara poetă Ioana Pop, precum și tinerii interpreți Alex și Relu Țigoan împreună cu Ioan, tatăl artiștilor, el însuși artist, care ne-au înmuiat ochii dar ne-au întărit inimile cu glasurile și instrumentele lor binecuvântate

Rogu-i, încă o dată, pe unii dintre noii noștri prieteni ai locurilor sau pe oaspeții aflați la eveniment, să mă ierte dacă nu le-am trecut în revistă numele și contribuția, dar vreau să le transmit tuturor măgojenilor care ne-au delectat cu frumusețea portului lor popular autentic și cu frumusețea lor, ca bărbați, femei și copii, cu atât mai evidentă în aceste straie care păstrează în ițele țesăturii lor migălos meșsteșugite fibre de Țară. Am remarcat, și mi-a plăcut, prezența reprezentanților poliției locale, semn că autoritățile au ținut să fie cumva prezente la această manifestare. Am înțeles că domnul Primar al aleșiilor satului Măgoaja și ai comunei Chiuiești a avut o zi grea, o agendă plină de evenimente, motiv pentru care nu am avut plăcerea să ne cunoaștem, să le transmitem personal din partea Națiunii și din partea partenerilor bucureșteni din breasla jurnalistică, un salut prietenesc. Poate cu următorul prilej.

În fine, dar… în ultimul rând (!) țin să rămână scris, spre neuitare și parteneriat media și artistic, încă o dată numele celor care ctitoresc acest proiect unic, un exemplu remarcabil de adevărat românism, de patriotism, de dăruire și cinstire a Neamului și Țării prin mijloace simple, directe, în puține cuvinte dar în fapte: Bogdan Ţicală de Vişeu, Preşedintele Asociaţiei „Eternul Maramureş”, împreună cu distinsa soție, cu frumoșii copii, cu aleșii prieteni, cu membrii asociație și cu onorabilii lor însoțitori și, iar și iar, Augustin Georgiu, el însuși un „Pintea” modern dar tradițional (!), un simbol viu al Măgoajei, cu mulțumiri speciale soției sale, încântătoarei, cultivatei și harnicei noastre noi prietene, Ioana Alexandra, precum și mamei lui Gusti și fetițelor lor dragi, de acum și nouă dragi.

Sunt mult mai multe de spus, de scris, de întipărit imagistic, dar timp și loc pentru aducere aminte și „recidive” în fapt avem, nu se mută Țara și Românii adevărați din locul lor de obârșie, oricât și-ar dori neprietenii (!) să ne trimită în exod, să ne oblige să ne abandonăm pe noi înșine, cei de azi, pe ai noștri din vechimile de istorie și pe cei ce va să vină, cutezătorii noștri urmași.

Nu știu ce au de gând politicienii, strategii noștri lustrabili și mizerabili, dar adevărata axă a Neamului românesc trebuie să treacă neapărat și prin Măgoaja!

Romeo Tarhon

Sursa: www.ziarulnatiunea.ro

Veșnicia s-a născut la sat…

Bogdan — Sun, 21 Aug 2011 12:06:14 +0000

Istoria şi tradiţia din Maramureş îşi au izvorul nesecat în însăşi inima satului – comunitate formată dintr-un grup de familii bine înrădăcinate de-a lungul secolelor. Personajele comunităţii, ţăranii – comunică cu semenii lor prin gesturi, pe cale orală sau scrisă, participă la toate verigile importante ale vieţii de la naştere, celebrarea unor evenimente din segmentul vieţii, impus de statornicia ciclică. Toate aceste evenimente, neschimbate de când e lumea, sunt înrămate de singurul veşmânt consolidator – iubirea. De aceea, celebra vorbă „unde dragoste nu e, nimic nu e!“… ne dă, involuntar, răspuns la toate întrebările, contradicţiile ivite în cursul ciclicităţii existenţiale. Provenind dintr-un astfel de mediu – satul, omul – observatorul principal al întâmplărilor cotidiene, poate să-şi exprime sentimentele într-un mod deosebit, pur, concret sau simbolic.

Dacă acest om al locului mai este hărăzit cu talent, atunci povestea vieţii acelei comunităţi ia amploarea necesară, trece graniţa unicatului, intră în spectrul mai larg al exprimării artistice.

Am enunţat acest excurs tocmai pentru a prezenta un astfel de „om al locului“ – pe scriitorul maramureşean Mihai Traista, autor a şase cărţi de poezie şi proză în limba ucraineană: Simfonia ierbii de mătase (poezii, limba ucraineană, Bucureşti, 2001), Dimineţi azurii (proză scurtă, limba ucraineană, Bucureşti, 2004), Suflet de huţul (nuvele, limba ucraineană, Bucureşti, 2008), Nu da crezare ochilor tăi (proză umoristică, limba ucraineană, Bucureşti, 2009), Pe cărări de mălin (povestiri şi poveşti pentru copii, Bucureşti, 2009), Puntea (proză umoristică, limba ucraineană, Bucureşti, 2010) şi a recent apărutei cărţi în limba română – Ibovnice cu ochi de Maramureş, Editura RCR Editorial, Bucureşti 2011.

Cartea este împărţită în trei părţi:1. Păţaniile unchiului Fedea, 2. Amintiri din epoca de mămăligă, 3. Ibovnice cu ochi de Maramureş. Prefaţa fiind bine întocmită de talentata scriitoare Silvia Zabarcenco, reflectă un caleidoscop transparent, surprinzând izul firului literar al scriitorului.

În primul capitol apar personaje vii care există şi azi, în realitate, palpabile, flecare, hâtre, şugubeţe, gata să-ţi întindă câte o capcană, ca la urmă, să râdă cu poftă, trăgându-te pe tine în acea horă a acţiunii, descreţindu-ţi fruntea… Schiţele umoristice „Binoclul, preotul şi unchiul Fedea“, „Binoclul, pădurarul şi unchiul Fedea“, „Rabinul, bancnota şi unchiul Fedea“ ş.a., în care Fedea este un personaj principal, se remarcă prin fluxul coerent, narativ – o introducere, legarea ac ţiu nii şi deznodământul, totdeauna cu haz: „Apăi, no, că dă amu înainte, domnule birău, o să-mi dai dum ‘ata mie preştaţie când mi-o da popa canoane!“ (p. 51). Aria geografică de desfă şura re a acţiunii – nordul Maramureşului – spaţiu relativ închis, cuprinde perioada postbelică, de după cel de al Doilea Război Mondial, până în prezent, cu unele reminiscenţe istorice anterioare, cu coloritul lingvistic adecvat epocii respective redat cu talent de către scriitor în fraze scurte, sacadate, concise care conduc firul relatării la obiect – determinând acţiunea să se scurgă uşor spre următoarea schiţă: „Apăi aşa-ţi trebui, că io te-am ‘vertizat, că puntea a făcut-o ăia a birăului de la sfatu’ popular şi tu musai te-ai şi suit pe ea, de parcă ai fi cocu, zău de nu…“ (p.66). Personajele lui Mihai Traista oscilează uşor din pozitiv spre negativ şi invers, astfel că morala lor reiese din comportamentul lor, în diferite situaţii. Sintagma „scopul scuză mijloacele“ este frecventă mai în toate schiţele narative, în special în comedia în trei acte „Ibov nice cu ochi de Maramureş“, unde numai şase personaje: Ionaşcu Gorun, Floare, Lupu Ciomag, Iza, Codru Topor, Baba Dragutina – reuşesc să închege o naraţiune în diferite ipostaze, mai mult sau mai puţin pertinente. Religiozitatea personajelor reiese din dialogurile şi monologurile lor, astfel că întrebarea pusă de André Malraux „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc“ este unul negativ. Din cele zece porunci biblice, abia dacă două-trei sunt respectate… „Vezi! Eu nu mint ca altele. Ehei, eu, când eram ca tine, aveam câte trei, patru ibovnici, dar nu ştia unul de altul, dar ‘mite să afle altcineva. Ştefan al meu, fie-i ţărâna uşoară!“ (p. 167).

…O lume monoteistă, cu reverberaţii politeiste. Cele şase personaje din comedie trec printr-un „purgatoriu“ al conştiinţei, maleabile, în cele mai multe cazuri, aplaudând situaţia, ajunsă la limită prin acceptarea compromisului, concluzionând, parcă… „Suntem făcuţi din aceeaşi materie, ca şi visele şi, scurta noastră viaţă se săvârşeşte cu un somn“ (W. Shakespeare, „Furtuna“. Actul II, scena III; trad. Leon Leviţchi, Editura „Minerva“, 1975).

Deşi personajele lui Mihai Traista nu acţionează după un tipar actoricesc anume, ele au acumulat, de-a lungul veacurilor gena primară a incestului, a duplicităţii, crezând că iubirea le va salva pe toate. Reuşita scenică a schiţelor şi a comediei este cea a satului primar, a locului unde nu s-a întâmplat nimic, dar în realitate – locul în care se întâmplă totul.

Iată deci, o carte destul de interesantă pentru a fi citită, şi, iată, deci, şi o propunere pentru viitorii editori ai acestei cărţi – de a mări tirajul spre binele şi al cititorului, şi al spectatorului, care aşteaptă astfel de cărţi, de prezentări scenice.

Paul Romaniuc

Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro

Presiuni constante pe romanii din Ucraina – pericol de deznationalizare prin “limba moldoveneasca”

Bogdan — Fri, 19 Aug 2011 04:50:31 +0000

Din cauza presiunilor pe care le exercita Asociatia Moldovenilor din Ucraina pentru a institutionaliza “limba moldoveneasca” in asezamintele de invatamant si institutiile cu limba romana, Uniunea Interregionala “Comunitatea Romaneasca din Ucraina” prin reprezentantii ei, s-a adresat Academiei de Stiinte a Republicii Moldova pentru a cere o opinie clara cu privire la numele/denumirea corecta a limbii vorbite de etnicii romani/moldoveni din regiunile Cernauti, Odesa si Transcarpatia in vederea demonstrarii autoritatilor ucrainene lipsa de temei a demersurilor rauvoitorilor.

Iata raspunsul primit de UICRU din parte Academiei de Stiinte a Republicii Moldova purtand semnatura directorului Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dr.hab. Vasile Bahnaru.

“Drept răspuns la scrisoarea Dvs cu privire la poziţia savanţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, inclusiv a specialiştilor în lingvistica şi filologia romanică din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în problema numelui adevărat, ştiinţific al limbii care se vorbeşte în Republica Moldova, în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică din Ucraina şi în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ de toate gradele din teritoriile respective, Vă comunicăm următoarele. Fără a intra în detalii istorice şi lingvistice, Vă aducem la cunoştinţă că utilizarea sintagmei „limbă moldovenească” are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. În acelaşi timp, Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română.

În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma „limbă română” să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective”.

Director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dr.hab. Vasile Bahnaru

Sursa articolului: http://www.rgnpress.ro

POETUL ŞI RĂZBOIUL

Bogdan — Mon, 04 Jul 2011 08:58:51 +0000

Nu o singură dată, meseria de creator (poet) a mers mînă în mînă cu aceea de soldat (la nevoie, si de mercenar). Au excelat, în această privintă, Evul Mediu si, mai ales, Renasterea, cînd pana si arbaleta au convietuit ireprosabil, împărtindu-si cavalereste domeniile. Greu de găsit, spre pildă la Michelangelo, vreun sonet închinat lui Marte, atîta vreme cît războiul era o artă la fel cu altele. Secolul al XIX-lea a dus la proliferarea poeziei războinice, datorită, pe de o parte, cultului romantic pentru eroism si, pe de altă parte, cultului pentru afirmarea identitătii etnice. Toate literaturile Europei se simt datoare să încurajeze versul, nuvela sau romanul de avînt belicos. Literatura română nu putea face exceptie si pasoptistii exaltă virtutile militare ale domnitorilor si ale plăiesilor. Războiul din 1877/1878 inflamează inspiratia lui Alecsandri, I.S. Nenitescu, Sava N. Soimescu, mai tîrziu si pe a lui Cosbuc. Creatori precum Nicolae Grigorescu îsi reînnoiesc inspiratia vizitînd cîmpurile de luptă. După mărturia lui Constantin Gheorghe Turcanu, prototipul lui Penes Curcanul, Alecsandri însusi l-ar fi cunoscut într-un spital de campanie din apropierea cîmpului de luptă. Primul război mondial înmulteste, din considerente socio-demografice, numărul scriitorilor implicati nemijlocit în desfăsurarea luptelor si care, la rîndul lor, implică înfruntările militare în artă. Sadoveanu, Topîrceanu, Camil Petrescu, Agârbiceanu si încă multi altii vor include scene de luptă în poeziile, romanele sau piesele lor, dar, totodată, vor si modifica radical modelul scriitorului-soldat. Singurul rămas fidel imaginarului eroic al secolul al XIX-lea a fost, se pare, Sadoveanu. Dar Stefan Gheorghidiu (al lui Camil Petrescu) si Radu Comsa (al lui Cezar Petrescu) sînt deschizători de drum, deoarece privesc conflictul exterior prin prisma propriilor conflicte lăuntrice. Această evolutie benefică a fost întreruptă de izbucnirea celui de al doilea război mondial, care a întors-o către paradigma politico-eroică a secolului anterior. În 1942, D.V. Barnoschi scrie romanul Stăvilare, în care propaganda oficială precumpăneste jenant. În acelasi an si în cei imediat următori, N. Ladmiss-Andreescu compune, în aceeasi manieră, schite si reportaje de front: Zburăm spre Răsărit, Ochiul din neguri. După instaurarea comunismului, paradigma eroico-politică precumpăneste din nou, dar în sens răsturnat. Eusebiu Camilar scrie Negura, în care maculează sîrguincios ceea ce predecesorii lăudaseră. Întoarcerea la modelul interbelic se va produce tîrziu si cu numeroase piedici, precum în cazul Delirului lui Marin Preda.
Am recurs la această oarecum lungă introducere pentru a prezenta un alt tip de scriitor participant la război. Este vorba despre scriitorul care, implicat direct în lupte, găseste în sine tăria de a se detasa de circumstantele imediate si de a se deda cu totul preocupărilor interioare. Care erau cu totul altele decît acelea provocate de înfruntarea cu inamicul. Este cazul, între altii, al lui Ion Siugariu, mort în Cehia, în luptele împotriva trupelor fasciste. S-a stins la putină vreme după ce, în sfîrsit, se căsătorise cu logodnica de care fusese despărtit, practic, ani buni. Ei, Luciei, i-a adresat lungi misive, fie din cazărmile unde era concentrat, fie din transeele în care se adăpostea. Si în care a găsit răgazul scrierii unui jurnal de o zguduitoare simplitate. Recent, sotia a înmănunchiat toate aceste mărturii în volumul Ion Siugariu, Iluzie si Destin. Scrisori. Album. Jurnal pentru Lucia(Bucuresti, Fundatia Culturală Memoria, 2006, 281 p.).
În actele unguresti ale anului 1914, numele si prenumele viitorului scriitor apar, ca si acelea ale lui Rebreanu, Agârbiceanu si ale tuturor românilor născuti, înainte de 1920, peste munti, sub forma maghiarizată: Sugár János. După clasele primare făcute în Băita natală maramureseană, pleacă la Oradea, ca bursier al Liceului „Emanoil Gojdu”, absolvit în 1936. Cu entuziasmul celor douăzeci si patru de ani, încheie scoala de ofiteri ca sublocotenent, probabil fără a se gîndi vreodată că va trece în eternitate cu acelasi grad. Îndată se înscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti, unde îsi trece si licenta, în 1942, cu o lucrare despre „aspectul jurnalistic în literatura modernă”. Pînă în august 1944, este sef de cabinet al fostului său profesor Ion Petrovici, la Ministerul Culturii Nationale.
La început, părea să se dedice unei cariere de scriitor local, de vreme ce, de la vîrsta de douăzeci de ani, publică de preferintă în periodice din tinutul natal ori din împrejurimi, precum „Observatorul” (din Beius), „Veac nou” si „Cronica” (din Baia Mare), „Afirmarea” (din Satu Mare). Dar si la altele, ceva mai grele, precum „Familia” ori „Lanuri”. Se pare că studiile universitare bucurestene îi deschid un orizont nou, astfel încît Ion Siugariu se decide, în 1938, să iasă în lume cu un volum de versuri, intitulat Trecere prin alba poartă. A fost bine primit de critică, semnale favorabile venind din partea lui Octav Sulutiu sau Romulus Demetrescu, dar si de la colegi, precum Gheorghe Bulgăr. Consacrarea i-o va aduce însă al doilea volum, Paradisul peregrinar, despre care scriu Pompiliu Constantinescu si alti colegi si prieteni, precum Alexandru Husar (în „Convorbiri literare”), apoi Pericle Martinescu. Al treilea volum, din 1943, Tara de foc, îl impune definitiv pe Ion Siugariu drept unul dintre reprezentantii generatiei de scriitori în curs de afirmare îndată după gruparea Eliade-Cioran-Ionescu-Noica. Siugariu are constiinta acestei apartenente, pe care o explicitează într-un eseu, Adevărata generatie, scris prin 1940: „Generatia mea este torturată de setea de a se găsi ea pe ea însăsi, de a se realiza în cadrele virtualitătilor de care dispune, fără să admită nici un compromis cu viata de toate zilele (…). Generatia mea însă, adevărata generatie a acestui veac care a cunoscut atîtea încercări teribile, ridică stindardul întoarcerii spre lumină, luptă pentru reîntronarea sufletescului din om si pentru reabilitarea menirii lui adevărate (…). Generatia mea este flămîndă de nemurire, caută cerul în toate realizările sale”.
O exaltare de nuantă spiritualistă, care trădează aspiratia către ceea ce el însusi a numit „puritatea religioasă a lui Rainer Maria Rilke”. Deviza lui Siugariu era „spre soare!”, îndemn de esentă gnostică în ideea confuziei dintre poezie si revelatie. Este limpede desprinderea polemică de încrîncenarea „autenticistilor” amintiti mai sus si tentativa de revenire dacă nu la un romantism modernizat, cel putin la un misionarism de sorginte blagiană.
Versurile din cele trei volume antume se înscriu pe aceeasi linie a freneziei vitaliste. Nu în zadar, Ion Siugariu s-a decis să îsi schimbe numele de familie, devenit, prin decizie oficială, în 1936, Soreanu. Uneori a mai semnat si Sorescu, iar prietenii îi ziceau, alintîndu-l, Soare. Într-adevăr, soarele circumscrie esenta celor mai multe dintre metaforele sale, revenind insistent în coagularea unui univers „plin de soare necunoscut si cald ca o primăvară”, cum îl defineste unul din versuri. Totodată, un univers opus pămîntescului prozaic si infernal. După felul romanticilor, Siugariu trăia febra provocată de „chemarea înăltimilor ametitoare”, convins că „aici e numai luptă aspră pentru soare”. Este vorba de o stare aproape edenică, însotită de constiinta duritătilor cerute de împlinire. De aceea, „paradisul” nu putea fi decît „peregrinar”. Universul poeziei devenise un mijloc de autoprotectie existentială. Mai exact: un refugiu.
Cu atît mai mult va fi aplicată această strategie pe front, locul versurilor fiind luat de scrisorile către sotie si de jurnal. Din acest punct de vedere, Ion Siugariu reprezintă un caz singular, deosebit de tipurile de scriitor despre care am amintit la început. El nu este nici reporter care să descrie luptele, nici nu face din acestea un simbol al existentei umane, nici nu condamnă si nici nu laudă circumstantele. Pur si simplu, le ignoră si trăieste într-un imaginar asemănător aceluia cultivat pe timp de pace. Dacă atunci se refugiase în edenul solaritătii, acum se refugiază în lumea iubirii.
Trei par a fi preocupările fundamentale ale lui Siugariu din timpul concentrărilor si al luptelor, asa cum reies acestea din epistolar si din jurnal. Un domeniu distinct era acela al refuzului de a se lăsa coplesit de conjunctură. Nici cazarma si nici transeele nu par să îl frămînte foarte tare. Să fi fost Siugariu un visător? Posibil, dacă avem în vedere una din constatările pe care i le comunică logodnicei: „viata este grea, atît de grea că numai visul o mai poate reabilita în ochii nostri”. Dar, pe de altă parte, nu putem omite faptul că Siugariu era un temperament de luptător, care stia să înfrunte atît mizeriile cotidiene, cît si provocările existentiale grave. Tot pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici apartenenta sa la o generatie efervescentă, animată de elanuri cînd tulburi, cînd senine, predispusă la inflamări generoase si la repudieri vehemente. Care dărîma azi ceea ce ieri clădise. De aceea, titlul revistei la care Siugariu a fost, o vreme, redactor este cît se poate de semnificativ: „Mesterul Manole”. Înclin să asez capacitatea de ignorare a circumstantelor imediate si pe seama unui curent subteran ale cărui motivatii sînt multiple, nefiind aici locul detalierii lor. Citez totusi o frază dintr-un articol al lui Siugariu, intitulat Adevărata generatie: „generatia mea este toturată de setea de a se găsi ea pe ea însăsi, de a se realiza în cadrele virtualitătilor de care dispune, fără să admită nici un compromis cu viata de toate zilele (sublinierea mea – D.M.)”.
Jurnalul, care, de fapt, este o epistolă amplă, sub formă dialogală, nu ignora defel împrejurările dramatice ori tragice ale conflagratiei. Numai că însemnările de acest fel sînt rare. Nota polemică la adresa tabloului de propagandă are aproape mereu accente dureroase: „Am început să ne îngropăm în noroi. Sîntem plini de murdărie, ne mănîncă păduchii. Pe pozitie mai sînt 150 de oameni. Cînd am plecat de la Jitaru, eram 1000. Pe unde am trecut, am lăsat numai morminte si tărînă amestecată cu sînge. Tare am plătit scump Ardealul! Am văzut cum plîng soldatii cînd pleacă la atac, am auzit strigătele disperate ale rănitilor rămasi între linii. Nu s-a dus nimeni să-i ridice.
O, cărtile frumoase care vorbesc de eroism, de vitejie! Cîte minciuni împodobite. Am văzut la Otopeni un camion cu eroi. Erau aruncati unul peste altul, cu capetele sfărîmate, murdari, plini de sînge. Li se luaseră bocancii. Unii miroseau a hoit putred. Erau morti de mai multe zile. Un elev adjutant era complet gol”. Si asemenea amare constatări îi apartineau unui ardelean. Si încă unuia care fusese ales presedinte al Asociatiei Studentilor Refugiati, unuia al cărui sat natal intrase sub incidenta Dictatului de la Viena si unuia care, pentru a-si vizita părintii, trebuia să se cheme din nou „Janós”!
Asadar, conjunctura nu era defel ignorată, ci doar asezată la locul considerat potrivit.
O armă de contraatac a fost acumularea culturală si însemnările lui Ion Siugariu aduc informatii extrem de pretioase pentru conturarea atmosferei care domina studentimea română între 1940-1945. Cursuri universitare, lecturi, spectacole de teatru si operă, frînturi de conversatii amicale, scurte dezbateri ideologice si mai putin – sau deloc – politice, promenadele prin Bucuresti: acestea sînt doar cîteva din aspectele mai importante prezente în paginile datorate lui Siugariu. Spatiul nu ne îngăduie decît detalierea unuia singur. Este vorba despre pătrunderea tot mai insistentă, în cultura noastră, a ceea ce as numi „americanisme”. Adică pătrunderea unor informatii din ce în ce mai bogate din cultura nord-americană. Prezenta acestora este atestată în romanele lui Cezar si Camil Petrescu, ale lui G. Călinescu, de studiile lui Nicolae Petrescu ori ale lui Petru Comarnescu. La rîndul lui, Siugariu îi recomandă sotiei literatură americană, precum Pearl Buck.
De cea mai mare importantă se arată scrisorile si jurnalul lui Ion Siugariu atunci cînd ne referim la prezenta erosului, dominantă indiscutabilă, la adăpostul căreia omul se baricada pentru a înfrunta mai usor atacurile conjuncturii. Discursul este strîns controlat, cu năzuinta programatică de a-i conferi rang de operă de artă. „Ai început să scrii mai frumos decît mine, Lucia” – constată corespondentul, mai mult în calitate de critic de artă si de competitor, decît de îndrăgostit. Solarul Siugariu-Soreanu nu putea vorbi despre iubire decît în termeni mistici. Fireste, nu aveau cum să absenteze informatii cotidiene. Dar miza era cu totul alta si o însemnare de pe front dezvăluie resorturi profunde: „Băietii au început să rîdă de mine că-ti scriu atîta. Dr. Ciura si cu mine primim cele mai multe scrisori din Rgt. Si eu sînt însurat. Toată lumea se întreabă: ce pot doi soti să-si scrie atîta? Dar noi nu ne scriem ca doi soti decît f. rar”. Se poate lesne constata graba de a apela la prescurtări, si încă la acelea care tin de registrul comunicării standardizate, pentru a ajunge mai repede la altitudinea trăirii. „Ea” nu putea fi altfel decît „Santa Lucia”, în rînduri străbătute de străluminări ale unui Eros plin de transcendentă: „Esti tot mai mult asa cum te-am asteptat, cum te-am vrut din totdeauna. Sufletul tău se oglindeste în toate gesturile pe care le faci, în toate imaginile pe care le oferi celor din jur.
Sînt asa de mîndru că te-am găsit, că am stiut să te găsesc, printre atîtea altele, în mijlocul cărora stăteai pierdută, asteptîndu-mă. Esti, poate, după cum ti-am mai spus, opera mea cea mai desăvîrsită, poezia cea mai completă. Iată, acum te privesc cu gîndul si parcă te văd aievea. Te apropii, tăcută si surîzătoare, în suprem arc al humii; printre toate ceturile lumii. Fii binevenită, iubita mea, fii binecuvîntată. Eu sînt, numai eu unul, alesul inimii si alesul destinului tău. Si nu stiu cum as putea multumi cerului pentru acest noroc”.

Autor: Dan MÃNUCÃ
Sursa: http://convorbiri-literare.dntis.ro

DEZMINŢIRE ŞI DEZICERE…

Bogdan — Wed, 22 Jun 2011 19:45:05 +0000

…cu privire la filmuleţul “Mobilizare generală” care este postat pe internet şi care instigă la violenţă în data de 26 iunie 2011, la Sfântu Gheorghe.
ÎN CALITATE DE PREŞEDINTE AL ASOC. ETERNUL MARAMUREŞ, NOI NE DEZICEM TOTAL DE ASTFEL DE MANIFESTĂRI ŞI INFORMĂM PE CEI INTERESAŢI CĂ NU FACEM PARTE DINTRE ORGANIZATORII ACESTEI ‘MOBILIZĂRI ANTIUNGURI”. DE ASEMENEA NU SUNTEM NICI DE ACORD CU ASTFEL DE MANIFESTĂRI.
Bogdan Ţicală, preşed. Asociaţiei Eternul Maramureş.

Redactorul şef al „Foii româneşti”, premiat la Chişinău

Bogdan — Sat, 23 Oct 2010 11:01:56 +0000

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români a organizat şi în acest an Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români, de data aceasta la Chişinău, în perioada 14-16 octombrie. La Congres au participat circa o sută de reprezentanţi ai presei din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi România.

Premiul anual al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români i-a revenit, în acest an, jurnalistei Eva Iova din Ungaria. Premiul i-a fost înmânat ziaristei de către preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu în cadrul lucrărilor celui de-al doilea Congres. În textul de laudatio se arată: „În plan profesional şi uman, doamna Eva Iova s-a implicat cu entuziasm şi dedicaţie, sprijinind Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români în dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea românească din Ungaria, facilitând cunoaşterea problemelor reale ale acesteia, şi contribuind cu perseverenţă la identificarea de soluţii şi conceperea de proiecte care să determine o mai bună vizibilitate a românilor de peste graniţă. Nu putem fi decât onoraţi să fi prezentat în acest cadru rezultatele activităţii domniei sale, subliniind rolul jucat în apărarea drepturilor comunităţii româneşti din Ungaria. Pentru toate aceste considerente, acordarea premiului special al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, în plenul celui de-al doilea Congres, doamnei Eva Iova, o considerăm a fi o binevenită recunoaştere şi o mare sărbătoare pentru toate comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării.”
„Cred în ceea ce fac: scriu în limba română cu convingerea că mai sunt români în Ungaria care nu vor să-şi uite limba maternă”, spune jurnalista Eva Iova.

Sursa: http://www.foaia.hu

Un preot din Maramureş

Bogdan — Mon, 16 Aug 2010 10:48:38 +0000

…Numeroşi pelerini au luat cu asalt şi Mănăstirea Hodoș-Bodrog încă de sâmbătă, participând la sfintele slujbe oficiate în acest lăcaş de cult. Sâmbătă, după utrenie, credicioșii, în frunte cu ÎPS Timotei Seviciu şi un sobor de preoţi şi diaconi, au pornit pe Drumul Crucii, cu opriri la fiecare cruce, unde s-au citit Sfintele Evanghelii şi rugăciuni. Mai apoi a început slujba Sfântului Maslu de obşte şi începând cu ora 2:00, Sfânta Liturghie. Duminică dimineaţa la ora 7:00 s-a citit Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 9:30, Sfânta Liturghie Arhierească. Slujba a fost înfrumuseţată şi de hirotonia întru diacon a tânărului Mirel Lazăr şi cea întru Preot a Ierodiaconului Iustin-Ion Popovici, Doctor al Facultăţii de Teologie din Atena.
În fiecare an, în data de 15 august, pelerinii poposesc la această mănăstire, care este atestată documentar din anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea, în care Mănăstirea este menţionată ca având proprietate, fiind nominalizaţi şi vecinii pe care îi avea pe atunci. Numeroşi istorici susţin că această mănăstire este mai veche, însă ceea ce ştim sigur e că această mănăstire este cea mai veche din ţară cu viaţă de obşte neîntreruptă. În prezent, mănăstirea are un număr de 25 de vieţuitori, stareţ fiind Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan.
Şi la Mănăstirea Gai, în noaptea dintre sâmbătă şi duminică, s-au oficiat slujbe de o deosebită încărcătură spirituală pentru credincioşi. La fel ca la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, sâmbătă seara, s-a oficiat slujba Sfântului Maslu, iar mai apoi, începând cu ora 3:00, Sfânta Liturghie de noapte, iar începând cu ora 9:00, Sfânta Liturghie a Măritului Praznic.
Totodată mai multe biserici din județul Arad și-au serbat ieri hramul. Printre acestea, cea de la Firiteaz, construită între anii 1817-1823, cea de la Fântânele, ridicată între anii 1989-1997; o altă biserică închinată Adormirii Maicii Domnului este cea de la Nădab, ridicată în anul 1892 și biserica din localitatea Vinga, care datează din anul 1925. Şi la Seleuş, credincioşii s-au adunat în număr mare, alături de autorităţile locale pentru a participa la marea sărbătoare. Acestea sunt doar câteva din bisericile închinate Adormirii Maicii Domnului din judeţul nostru.
Reprezentanţii bisericii spun că această sărbătoare ne încarcă sufletele şi ne hrănește duhovniceşte şi este cea care încheie ciclul Praznicelor Împărăteşti din acest an bisericesc care se încheie în data de 31 august.

Am citat mai sus dintr-un articol din Glasul Aradului.

Am vrut să evidenţiez participarea la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a Preotului Iustin Popovici, originar de prin părţile Maramureşului istoric, mai exact din Sighetu-Marmaţiei, un Preot care face cinste Maramureşului oriunde îl călăuzeşte Bunul Dumnezeu.

Doamne-ajută!

Bogdan de Vişeu de Maramureş