SFÂNTUL MARE MUCENIC SAVA

SFÂNTUL MARE MUCENIC SAVA

(† 12 aprilie, anul  372 după Hristos)

 Patericul-imagine.

În cele ce urmează, prezentăm un fragment din „ Patericul Românesc” (cea de-a cincea ediţie)  carte întocmită, completată şi îngrijită de către preacuviosul arhimandrit Ioanichie Bălan, de la Sfânta Mănăstire Sihăstria. Cităm din introducerea la editia a treia a „ Patericului Românesc”, introducere scrisă de acelaşi vrednic de pomenire şi sfânt părinte arhimandrit Ioanichie Bălan :

„ Patericele sunt cărţile duhovniceşti cele mai reprezentative ale monahilor şi credincioşilor, după Sfânta Scriptură şi Vieţile Sfinţilor.

În general fiecare Biserică Ortodoxă îşi are Patericul ei, care cuprinde, pe scurt, viaţa şi învăţăturile (apoftegmele) marilor Părinţi duhovniceşti din primele secole până astăzi. Astfel, prin cuvântul Pateric înţelegem cartea cu viaţa, nevoinţele şi cuvintele de folos ale părinţilor aleşi ai fiecărei ţări ortodoxe.

 

Iar părintele preot dr. acad. Dumitru Stăniloae spunea, în „Prefaţa”  la ediţia întâi ( anul 1980)  a „ Patericului Românesc” : „.. .cartea de faţă este menită să fie şi  pentru străinătate o carte de recomandare a spiritualităţii remarcabile şi unice a Ortodoxiei româneşti, manifestată într-un mod superior, intens şi neîntrerupt, atât pe terenul preocupării de desăvârşire personală, cât şi pe terenul practic, de mare folos pentru nevoile poporului.” 

 

Cu speranţa că rândurile ce urmează vă vor fi de folos duhovnicesc, prezentăm pe scurt viaţa şi martiriul Sfântului Mare Mucenic Sava, pomenit la 12 aprilie în toate bisericile creştine din Răsărit şi Apus, şi mai ales în Biserica Ortodoxă Română, aşa cum viaţa, faptele şi mucenicia lui sunt redate în Pateric :

„Cel mai vechi şi mai cinstit sfânt mucenic, cunoscut şi martirizat pe pământul ţării noastre în sec. IV, este Sfântul Mare Mucenic Sava, numit uneori „Gotul” ( Geto-Dacul), iar alteori „Romanul”. Acest mucenic era „got de neam şi trăia în Goţia”, cum se spune în actul său martiric, născut într-un sat de pe valea Buzăului, din părinţi creştini aleşi, care i-au dat o creştere duhovnicească.

Fericitul Sava a fost crescut de mic în dragoste de Dumnezeu, în post, în rugăciune şi feciorie, ajungând la tinereţe cântăreţ la biserica unde slujea preotul Sansala, bunul său păstor şi părinte sufletesc. Putem crede că tânărul Sava s-a făcut călugăr, probabil, în comunitatea monahală din Munţii Buzăului (…). Atât preotul Sansala, cât şi fericitul Sava erau călugări misionari în ţinutul Buzăului unde, probabil, era şi o episcopie şi converteau la creştinism numeroşi daco-romani, goţi şi „barbari” închinători la idoli.

Între anii 370-372, regele goţilor, Athanaric, stabilit în Dacia nord-dunăreană, a ridicat război împotriva împăratului romano-bizantin Valens, şi a pornit o puternică persecuţie împotriva creştinilor. Atunci mulţi creştini au fost prinşi, bătuţi, înecaţi şi arşi de vii în Dacia Traiană. Alţii, de frică, se refugiau în sudul Dunării, în Moesia şi Dacia Pontică.

În actul martiric al Sfântului Mare Mucenic Sava, se spune că, în primăvara anului 372, a treia zi de Paşti, noaptea, ostaşii lui Athanaric, sub conducerea unui dregător, Atarid, au prins, atât pe preotul Sansala, cât şi pe fericitul Sava, i-au legat şi i-au bătut, făcându-le multe răni pe trup, ca să se închine idolilor şi să mănânce cele jertfite lor. Sfântul Sava, înfruntându-i cu bărbăţie, a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn greu de gât, l-au aruncat în râul Buzău ( Mousaios). Ostaşii voind să îl elibereze, el le-a răspuns, : „ Împliniţi porunca ce vi s-a dat. Eu văd dincolo de râu ceea ce voi nu puteţi vedea. Văd pe cei ce aşteaptă să ia sufletul meu şi să îl ducă la lăcaşul slavei lui Dumnezeu….”.

Aşa s-a săvârşit Sfântul  Mucenic Sava, dându-şi fericitul său suflet în mâinile lui Hristos. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie 372, a cincea zi după Sfintele Paşti, fiind în vărstă de 38 de ani. Moaştele sale au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse. Apoi, de frica goţilor, „ au fost trecute din ţara barbară în Romania”, adică in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.

Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare  către dregătorul Sciţiei Mici, Iunius Soranus, capadocian şi el, care îi era rudă, „ de a-i trimite moaşte de sfinţi”, prezbiterii din Dacia au trimis moaştele Sfântului  Mucenic Sava  la Cezareea Capadociei, însoţite de o lungă şi frumoasă scrisoare. (….) Ea a fost adresată, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că şi în Dacia Carpatică curgea sânge de martiri pentru Evanghelia lui Hristos. Scrisoarea este redactată în limba greacă şi este prima lucrare cunoscută până astăzi, scrisă pe teritoriul ţării noastre.

Marele ierarh al Cezareei Capadociei, drept răspuns, i-a adresat episcopului Ascholius al Tesalonicului două scrisori de mulţumire ( Epistolele 164 şi 165), prin care numeşte pe Sfântul Sava „ atlet al lui Hristos” , „ un martir al adevărului  care a luat cununa dreptăţii” . Apoi adaugă : „ Noi l-am primit cu mare bucurie şi am dat mărire lui Dumnezeu.” Iar către episcopul amintit scrie : „ Tu ai cinstit pământul patriei tale (Capadocia) cu un martir care a înflorit de curând pe pământul barbar (Goţia) , care este învecinat cu al vostru.”

Sfinte Mare Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Sursa : „ Patericul Românesc”- arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediţia a 5-a revizuită, Mănăstirea Sihăstria, 2005.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *