Drumu’ lu’ Pintea Viteazu’ / Eternul Maramureş

Drumu’ lu’ Pintea Viteazu’

Puţină istorie sau legendă:

Grigore Pintea, cunoscut ca şi Pintea Haiducul, s-a născut în jurul anilor 1660 – 1670 (nu se ştie exact) în satul Măgoaja, comuna Chiuieşti, judeţul Cluj. În timpul tinereţii ajunge în satul Budeşti din Maramureş unde este luat de slugă de către un boier local numit Raitos. Cu timpul devine nemulţumit de condiţiile de viaţă şi fuge în codri cu gândul să devină haiduc. Prima menţiune documentară a acţiunilor lui Pintea datează din anul 1694 când acesta se află în preajma oraşului Baia Sprie. Cetele lui de haiduci sporesc repede, astfel în anul 1700 avea sub conducere 3 cete de haiduci, ceata principală în care era şi el cuprindea 120 de oameni. Una dintre cea mai mare acţiune întreprinsă de Pintea şi cetele lui este descrisă de judele din Baia Sprie şi predată omologului său din Baia Mare, în care îi face cunoscut că cetele lui Pintea au atacat castelul din Rona şi au omorât 250 de soldaţi, prădând castelul de bunuri şi de cei 150 de cai care erau in curtea castelului. În anul 1703 Pintea se alătură răscoalei antihabsburgice şi pe 13 august în acelaşi an asediază oraşul Baia Mare, obligând autorităţile să se supună. În timpul luptelor din august 1703, Pintea este ucis mişeleşte de la distanţă de un glonţ tras de Dessi Istvan, proconsul în magistratura oraşului. Procesul verbal care certifică moartea lui Pintea, arată ura autorităţilor faţă de el pentru acţiunile întreprinse, fiind numit “hoţ înveterat”. Legenda spune că trupul lui a fost luat de haiduci şi dus în codri muntelui Gutâi şi înmormântat acolo.

În zilele noastre…

Prin anii ’90, un tânăr de numai 14 ani, Georgiu Augustin pe numele lui, de loc din sat Măgoaja, comuna Chiuieşti, la cerinţa d-lui Gavril Vaida, directorul Căminului Cultural din comună, a sculptat, în piatră, soclul şi bustul lui Pintea Viteazu’. Bustul, cioplit „naiv” de către puştanul (pe atunci) Augustin, se află şi azi în faţa Căminului cultural din sat, lăsat în paragină de primari care vin şi pleacă şi nu prea le pasă de ce lasă în urmă.

Acum, la peste douăzeci de ani de la cioplirea bustului, acelaşi inimos măgojan, Augustin Georgiu, s-a gândit să refacă drumul lui Pintea din satul natal şi până pe Gutin, la locul unde se presupune că este înmormântat Pintea, „presărând” în diverse locuri, de-a lungul drumului, statui cioplite în piatră şi / sau în marmură. În cazul în care s-ar afla cineva care să doneze vreo douăzeci de blocuri de piatră, vara aceasta s-ar face în regim de urgenţă o tabără de sculptură şi până în toamnă drumu’ lu’ Pintea ar trebui să fie gata, cu sculpturile la locul lor. Piatră sau bani pentru piatră, cam de astea ar fi nevoie pentru realizarea visului unui om care respectă istoria şi tradiţiile neamului. Dar, cum Augustin spunea că „îşi bagă dracu’ coada şi nu poate realiza proiectul”, eu îi spun că Dumnezeu ne încearcă, astfel încât finalitatea să fie una de excepţie, în care s-a pus suflet şi credinţă; nu cred că nu se vor găsi oameni care gândesc şi cu sufletul, nu doar prin prisma banilor, aşa că noi avem credinţa că acest proiect va putea fi finalizat cu succes.

Doamne-ajută.