RSS

Două noi organizaţii adera la Uniunea Interregională “Comunitatea Românească” din Ucraina

La 27 august 2010, în Boianul lui Ion Neculce (raionul Noua Suliţa, regiunea Cernăuţi), şi-a desfăşurat lucrările cel de-al II-lea Congres al Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” transmite Romanian Global News.

Congresul a fost precedat de şedinţa festivă a Consiliului Naţional care a început cu un serviciu divin oficiat de către membrii Consiliului Naţional preoţii Pavel (Societate “Vatra”, raionul Herţa) şi Gheorghe (Societatea “Siretul”, raionul Storojineţ). În cadrul şedindeţi CN au fost înmânate Legitimaţiile de membri-colectivi ONG-rilor româneşti care au aderat la UI CRU în perioada dintre congrese. De asemenea au fost examinate cererile de a adera la UI CRU a încă 2 organizaţii – a Ligii Tineretului român “Junimea”din regiunea Cernăuţi  (Preşedinte – Vitalie Zâgrea) şi Fundaţia de binefacere “Dacia” din regiunea Transcarpatia “Dacia” (Preşedinte – Elena Botoş). Cererile de aderare au fost soluţionate pozitiv şi în acest fel la UI CRU au aderat deja 26 ONG-uri româneşti din Ucraina. Încă două ONG-uri continuă tratativele de aderare la UI CRU.

La Congres au sosit reprezentanţii membrilor-colectivi, precum şi reprezentanţii din Republica Autonomă Crimeea, regiunile Cernăuţi, Odesa, Transcarpatia, precum şi cei din oraşele Kiev şi Sevastopol. După verificarea înputernicirilor şi confirmarea mandatelor au început lucrările Congresului.

În calitate de raport a activităţii UI CRU fost prezentată monografia “Românii din Ucraina: între trecut şi viitor” (Oradea, 2010, 572 pagini cu hărţi). După dezbaterile ce au durat aproape 4 ore au fost adoptate câteva amendamente la Statutul comunităţii şi au fost alese organele de conducere ale UI CRU. ONG+urile membri-colectivi şi-au desemnat reprezentanţii săi în Consiliul Naţional.

Preşedinte al Consiliului Naţional şi preşedinte al UI CRU a fost reales pentru o perioadă de 5 ani Dr. Ion Popescu, deputat al poporului din Ucraina din partea Partidului regiunilor şi vice-preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Membrii ai Senatului au fost aleşi: pentru zona Kievului – Dr. Vasile Cazac, pentru zona Crimeei – Nicolae Untilă, pentru zona Bucovinei şi regiunii Cernăuţi – Vasile Tărâţeanu, pentru zona Transcarpatiei – Ion Botoş, pentru zona regiunii Odesa – Anatol Popescu. Preşedinte al Senatului a fost reales Vasile Tărâţeanu.

Secretar responsabil a fost reconfirmată Aurica Bijescu. Preşedinte al Consiliului de strategie a fost ales Victor Creţu, iar Preşedinte al Comisiei de cenzori – Petru Posteucă. După încheierea lucrărilor Congresului a avut loc şedinţa Senatului, în cadrul căreia a fost adoptată strategia şi tactica UI CRU la alegerile locale din 31 octombrie a.c., a fost reconfirmat parteneriatul cu Partidul regiunilor, s-a adoptat hotărârea de a se adresa conducerii Republicii Moldova de declara limba română în calitate de limbă oficială sau de a declara la nivel oficial identitatea limbii moldoveneşti cu cea română pentru a ameliora situaţia din învăţământ a fraţilor moldoveni din regiunea Odesa. Senatul a decis sa se adreseze ministerelor de externe ale Ucrainei şi România să accelereze procesul de semnare şi ratificare a acordului privind micul trafic în zonele de frontieră. S-a decis elaborarea noului program de dezvoltare naţional-culturală a UI CRU. S-a luat hotărârea de a elabora Buletinul informativ al UI CRU, posibilitatea de a deschide o pagină Web a Comunităţii ş.a.

A doua zi delegaţii Congresului au vizitat Mănăstirea din Bănceni (Herţa) şi au participat la manifestările consacrate celei de 400 aniversare de la prima atestare documentară a satului Pătrăuţii-de-Jos (raionul Storijineţ) sub denumirea Pătrăuţi (de remarcat, că în 2011 comuna va sărbători cea de-a 600 aniversare de la atestarea sub alt nume – satul lui Pitic). Cu aceată ocazie a fost deschis muzeul satului, s-a adopta stema, imnul şi drapelul comunei. Pe parcursul manifestării consătenii l-au declarat pe Preşedintele UI CRU şi vice-preşedintele AP a Consiliului Europei, Dr. Ion Popescu, cetăţean de onoare al comunei Pătrăţuii-de-Jos.

O corespondenţă de la Secretariatul executiv al UI CRU

www.rgnpress.ro


Comentariul tău