Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Ambasada României la Kiev, Consulatului General al României la Cernăuţi, Primăria Slatina, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, au organizat în cadrul proiectului „ ZILELE CULTURII ROMÂNE ÎN UCRAINA” o manifestare culturală la care au participat în jur de trei sute de români din localităţile româneşti din drepta Tisei şi invitaţi din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare Negreşti şi Oradea.
Cu toate că în drepta Tisei se sărbătorea după tradiţie Sf. Gheorghe, românii prezenţi, au suportat cu răbdare decalarea programului şi au primit cu entuziasm spectacolul de excepţie susţinut de marele actor Florin Piersic.
Au fost prezenţi la manifestare ambasatorul României la Kiev, consulul general de la Cernăuţi, reprezentanţii administraţiei locale, directorul Centrul judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Maramureş, reprezentanţi ai presei şi ai radiolului din ţară şi de la Ujgorod.
În cadrul manifestării a avut loc vernisajul expoziţiei de artă tradiţională a Iulianei Corău şi a expoziţiei de fotografie documentară intitulată „Satul Maramureşean” realizată în cadrul proiectului „Fotoetnografica”. Cei prezenţi la vernisaj au subliniat importanţa schimburilor culturale dintre România şi Ucraina, necesitatea întăririi relaţiilor dintre cele două ţări şi mai ales păstrarea identităţii culturale a fiecărui popor. Discursurile cu „aer diplomatic” au uitat ce era mai important: evidenţierea conţinutului şi a măestriei fotografiilor şi mai ales a creatoarei de covoare în culori vegetale, Iulia Corău din Botiza, care sintetizează cele mai reprezentative motive populare întâlnite în tesăturile maramureşene, constituind o adevărată lecţie de artă populară.
A urmat momentul mult aşteptat: Spectacolul „Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic prezentat în marea sală a Complexului „Diana”. Gazdele l-au întâmpinat pe marele artist după tradiţie, cu pâine şi sare, cu cântec şi voie bună, cu un grup vocal-instrumental îmbrăcat în frumoase costume populare maramureşene. Au fost momente emoţionante, Florin Piersic fiind realmente copleşit de primirea excepţională a gazdelor. Cei prezenţi au trăit alături de Florin Piersic cele mai importante momente ale carierei de actor de teatru şi film, depănate în amintiri când triste când vesele, presărate cu glume şi poezii, cu demonstraţii de actorie, cu muzică interpretată live şi proiectarea unor scene din filmele şi piesele de teatru reprezentative pentru cariera sa artistică, de la piesa de debut la Teatrul Naţional, la rolurile de compoziţie ce ilustrau talentul şi măestria actoricească. Florin Piersic a evocat Maramureşul de care îl leagă frumoase amintiri : turnarea filmului „Pintea”, spectacolele prezentate la Sighetu Marmaţiei, întâmplarea care l-a făcut să ajute o fetiţă orfană să se împlinească în viaţă, acordarea titlului de cetăţean de onoare de către Consiliul Local Baia Mare etc., etc. Aşa cum a făcut-o întodeauna , actorul a dialogat în permanenţă cu sala, i-a salutat pe cunoscuţi, s-a fotografiat cu cei prezenţi, a dat autografe şi a primit numeroase buchete de flori din partea admiratoarelor. Florin Piersic nu şi-a uitat prietenii şi a evocat momente la care a fost martor jurnalistul Adrian Marchiş, spectacolele organizate de Dorel Todea şi Pătru Bârlea. Cântăreţul de muzică populară, Pătru Bârlea – primit pe vremuri cu dragoste de familia actorului – i-a trezit numeroase amintiri, ţinând să marcheze momentul reîntâlnirii cu un cântec maramureşean.
Pe la miezul nopţii, spectacolul „Hoinărind printre amintiri” al maestrului Florin Piersic s-a încheiat, urmând un recital de muzică populară susţinut de artiştii maramureşeni : Pătru Bârlea, Nuţu Leordean, soţii Maria şi Gabriel Arba şi un grup folcloric din dreapta Tisei.
Pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul comunităţii româneşti din Transcarpatia, şi pentru contribuţia la realizarea emisiunii „ Nu uita că eşti român” la Radio Sighet, medicului Mihai Botoş, i-a fost inmânată o Diplomă de excelenţă din partea S.R.R., Radio Cluj şi Radio Sighet.
Buna dispoziţie nu l-a părăsit pe Florin Piersic nici după ce a aflat telefonic – tot pe la miezul nopţii – că în noaptea următoare va avea filmări, că duminică va pleca la Bucureşti pentru un spectacol de teatru, că dimineaţa se va deplasa la Cluj Napoca, afirmând, de mai multe ori, că doreşte să se întoarcă în Maramureş, „unde oamenii sunt mai curaţi, mai puri, mai buni, mai verticali „. La 75 de ani, unul din cei mai mari actori ai teatrului şi filmului românesc, (cu peste 40 de lung metraje, zeci de roluri, mii de spectacole) îşi face proiecte, este plin de vitalitate şi priveşte viaţa cu mult optimism !
Autor: I.D. Maris – Sursa: www.sighet-online.ro


Asociaţia "Sfântul Iosif Mărturisitorul"
Asociaţia Astra Română
Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Maramureş
Blog Claudiu Târziu
Blogul lui Sergiu Dan, de Dincolo de Tisa
Brasov Press
Fericiti cei prigoniti
Foaia Românească
Grupul de presă Naţiunea
Light Speed Computers
Magazin pentru mămici şi copii
Maramureş, plai cu flori
Maramureş, România
Mihai Eminescu
Oina – sport naţional
Proiect Avdhela – Aromânii
Românii din Timoc
Ştiri şi atitudini
Susţinem Familia Tradiţională


