Eternul Maramureş

„Blugi” (blue jeans), cămăşi de fitze (de firma, Cristian Dihor), şapca Chelvin Clain sau adidaşi pumaşi, gablonţuri ieftine, de la „totul la 3 lei (de 10)”. Asta e la modă acum prin Maramu’ şi prin ţară. Nu tu zgărdan, nu tu cămeşă de in brodată, nu tu gatii, nu tu tieptar…

Am uitat şi lăsat deoparte ce avem şi e frumos şi am importat toate kitsch-urile din afară. Un costum popular veritabil e scump, aşa este, dar conferă celui e îl poartă o anume prestanţă pe care nu ţi-o dă un costum făcut pe vreun vapor şi căruia i s-a ataşat mai apoi o etichetă … „Todisco” (poate vişeuanii trecuţi de 30 de ani şi-l mai aduc aminte pe „Todisco”, să-i fie ţărana uşoară). Poate dacă s-ar produce din nou, în serie, costume ţărăneşti, acestea ar fi mult mai ieftine.

La „beserică” se mergea îmbrăcat decent, cu năframă, cu poale şi zadii curate, cu cămeşă brodată extraordinar de frumos, nu ca acum, în xxx-ul gol, cu fuste care se ridică pană la brau dacă te pui în genunchi (dacă…); se mergea cu gatii faine, albe, cu cămeşă albă şi cu tieptar care te face să te simţi un fel de Făt Frumos, nu ca acum cu „blugi” rupţi la genunchi, că, deh, aşa e moda acum.

Acum mergem la biserică de fală, să ne vadă lumea „bună” ţoalele cumpărate „de la oraş”, în loc să lăsăm locul lui Dumnezeu acolo unde trebuie să fie, în inima noastră şi în Biserică, duminica şi în zilele de sărbătoare.

Lipsa de respect faţă de Dumnezeu începe cu hainele de firmă ridicate pană peste genunchi pe care le poartă cocoanele noastre sau cu „nădragii” rupţi în părţile esenţiale scoşi de la naftalină la Paşti şi Crăciun şi continuă cu indiferenţa cu care tratează oamenii în ultima vreme, mai ales la oraş, dar acum începe şi la sate, sărbătorile religioase şi obiceiurile străbune. De sărbători mancăm ca şi cum ar veni sfarşitul lumii, dar uităm să ne rugăm sau să ne comportăm ca şi cum am fi scăpat de el, adică să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate cate ni le dăruieşte.

Colinzi, şezători, muzică populară de calitate, toate au fost înlocuite cu „gingăluri”, discoteci şi manele sau melodii zgomotoase care ne distrug pană şi ce a mai rămas din fărama de bun simţ pe care ne-au lăsat-o moştenire moşii şi strămoşii noştri.

Am extras pentru dumneavoastră, de pe un site, descrierea portului popular tradiţional din Maramureş. În speranţa că nu am „zăhăit” pe nimeni, vă invit să vă aduceţi aminte de hainele pe care le purtau cu mandrie părinţii şi bunicii noştri (Sursa descrierii costumelor: www.ladadezestre.com).

Portul popular din Maramureş are numeroase note de sobrietate, frumusete si incontestabila vechime si s-a pastrat din fericire bine in fata valului modernismului.

Portul femeiesc

Cămeşa pentru femei este tesuta in casa in razboi manual, din panza de in si canepa pentru zilele de lucru si numai din bumbac pentru zilele de sarbatoare. In fata are un decolteu in forma de patrat , dreptunghi sau rotund, brodata cu ornamente florale de culori vii, rosu, verde, albastru, intr-o bogata paleta de combinatii, dovedind fantezia si talentul innascut al femeilor, transmise din generatie in generatie. Manecile sunt trei sferturi, terminate cu o manseta mai larga incretita in intregime si brodata, iar pe margine cu acea “cipca” (dantela) cu “coltisori”.

Poalele – panzături (fusta din panza alba tesuta in casa, peste care se aseaza cele doua zadii) sunt facute din acelasi material ca si camasa, mai largi si incretite putin la talie, iar jos pe margine sunt tivite cu aceeasi “cipca” cu coltisori facuta cu acul de croseta, care trebuie sa se vada pe sub zadie, pentru a contura imaginea artistica a costumului.

Cele doua zadii vargate cu dungi orizontale se prezinta intr-o succesiune cromatica: rosu cu negru, galben cu negru, portocaliu, verde etc.,diferind de la un sat la altul. Ele se pun peste poale, in fata si in spate, fiind prinse cu baiere de lana (snur impletit din lana, in mai multe culori) impletite, iar culorile difera in raport cu varsta, in sensul ca fetele tinere poarta culori mai vii, iar pe masura ce inainteaza in varsta trec la culori mai sterse.

Pieptarul (tieptar) este facut din piele de oaie sau de miel cu blana inauntru, scurt si stramt, fara maneci, cu motive florale abundente, care cuprind toata suprafata intr-o varietate cromatica, se poarta indiferent de anotimp si nu se incheie niciodata. Pielea de oaie este tabacita acasa, de catre taranul roman, dupa retete stravechi,iar cusutul se face in totalitate manual. Motivele florale sunt si aici, la fel ca la zadii in functie de varsta persoanei care il poarta.

Guba miţoasă folosita pentru sezonul rece, este cel mai vechi element al costumului femeiesc si a suferit cele mai putine modificari in timp. ’Panura’,din care se face guba este tesuta manual din lana de oaie , alba natural, gri natural sau uneori este vopsita negru.

Opinca folosita ca incaltaminte traditionala, este confectionata din piele de vitel tabacita manual, iar glezna piciorului este infasurata in obiele groase din lana alba sau ciorapi crosetati din lana alba cu diferite modele geometrice.

“Zgărdanul” ca element de podoaba, se poarta in jurul gatului si este facut din margelute foarte mici impletite in motive geometrice, in diferite culori. La fel ca alte obiecte decorative, tine cont de varsta pe care o are posesoarea prin culori si marime.

“Barşonul” este o bentita din catifea neagra, pe care sunt cusute modele cu margelute colorate.

Portul bărbătesc

Este mult mai simplu decat cel femeiesc.

Cămeşa este tesuta din panza alba de bumbac, cusuta simplu cu broderii la gat si la maneci, cu matase alba sau galbena. Manecile sunt largi, lungi sau trei sfert si se termina cu “cipca cu coltisori” la camasile de sarbatoare.

Pantalonii numiti “gatii” se poarta vara, sunt largi si scurti pana deasupra gleznelor,sunt foarte comozi fiind tesuti din panza de bumbac alba. Pentru iarna poarta “cioarecii” simpli din lana alba sau gri, deosebit de caldurosi.

Pieptarul este fastuos brodat, cu multe elemente ornamentale, tinte din metal, ciucuti din lana, confectionat din piele, cu blana pe dinauntru si se poarta neîncheiat.

Laibarul, lecricul si guba confectionate din “panura”(tesatura) de lana alba, si tivite pe margine cu catifea neagra, sunt de o eleganta si o sobrietate aparte.

“Straiţa” (trăistuţă) tesuta in carouri sau “aleasa” in modele sofisticate , precum si “manecarile” tricotate din lana colorata , fac deasemenea parte din costumul barbatesc al morosanului.

Bogdan de Vişeu