
Părintele Bisericii Ortodoxe Romane a fost prezent in dimineaţa zilei de 12 decembrie 2009 la biserica Sf. Ioan Mărturisitorul din Baia Mare, unde a vizitat si binecuvântat Centrul Social pentru bătrâni si enoriaşii din întreg judeţul. Preafericitul Daniel se afla in prima sa vizita in Maramureş de după ungerea sa in fruntea bisericii .

După oficierea slujbei de sfinţire a Centrului Social, Preafericitul Daniel i-a conferit părintelui Vasile Fodoruţ, parohul Bisericii “Sfântului Iosif Mărturisitorul”, Ordinul “Sanctus Stephanus Magnus” al Patriarhiei (“Sfantul Ştefan cel Mare”) şi Medalia Jubiliară “Sfîntul Vasile cel Mare”.
Patriarhul a explicat că această distincţie este o răsplată pentru acţiunile caritabile şi filantropice pe care părintele Fodoruţ le-a întreprins în sânul bisericii şi al comunităţii.
Părintele Fodoruţ a spus că este deosebit de emoţionat şi onorat de faptul că Preafericitul Daniel a binecuvântat cu prezenţa sa Centrul Social pe care îl păstoreşte. Şi pentru a nu-l lăsa pe Patriarh să plece cu mâna goală, acesta i-a oferit în dar o icoană care-l reprezintă pe Sfântul Iosif Mărturisitorul, similară cu cea care este aşezată pe frontispiciul Centrului Social. Credincioşii prezenţi au fost şi ei răsplătiţi, primind din partea Preafericitului Daniel câte o iconiţă cu chipul Sfântului Spiridon, recunoscut ca fiind unul dintre sfinţii filantropi ai bisericii.

În final, un grup de colindători din Rozavlea, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, format din copii de gradiniţă şi din clasele primare, a oferit înaltului oaspete un scurt concert de colinde tradiţionale de pe Valea Izei. Colindele au creat o atmosferă de Crăciun şi bucurie în sufletele celor prezenţi, iar PF Daniel s-a fotografiat cu copiii emoţionaţi de o asemenea întîlnire.
Patriarhul a fost intampinat de sute de baimareni care au vrut sa ii asculte vorbele de duh si sa il vada in carne si oase. Alaturi, in fata credinciosilor, s-au infatisat mai-marii Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, in frunte cu episcopul Prea Sfintitul Justinian Chira.
Unul dintre momentele importante ale vizitei parintelui Daniel in Maramures a avut loc duminica dimineata, 13.12.2009, cand la Catedrala Sfanta Treime din Baia Mare, a fost organizata o ceremonie in cadrul careia Justinian Chira a primit rangul de arhiepiscop onorific.

Sursa: de prin ziare adunate



Asociaţia "Sfântul Iosif Mărturisitorul"
Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Maramureş
Blog Claudiu Târziu
Foaia Românească
Light Speed Computers
Mihai Eminescu
Proiect Avdhela – Aromânii
Ştiri şi atitudini



Felicitari pt frumosul reportaj!!!