Eternul Maramureş

Aici, în Maramureş, ca de altfel în toate judeţele de la graniţa României, putem vedea şi simţi cel mai bine dorul de „acasă” al românilor care trăiesc în ţările din jurul României. Nu fac referire aici la cei plecaţi la muncă în alte ţări, ci mă refer strict la cei care locuiesc lângă România şi nu fac parte integrantă, din cauza conjuncturii politico-istorice,  din ea.

O să spuneţi că sunt egoist şi că de ce îi las deoparte pe românii care au plecat la muncă în străinătate!? Păi vă spun de ce: deoarece ei au ales să plece din ţară. Acum, felul în care au ales este diferit de la caz la caz, dar, totuşi, au ales (de voie, de nevoie, au plecat).

De-a lungul istoriei noastre zbuciumate, noi, românii, nu am făcut decât să ne apărăm ce a fost al nostru: pământul pe care trăim, muncim şi în care ne-am îngropat moşii şi strămoşii. Atât. Nu am râvnit la ce-i al altora, deşi alţii au râvnit şi râvnesc la ce-i al nostru şi şi-au bătut alte neamuri joc de viaţa noastră.

Mă doare sufletul când mă gândesc la fraţii noştri care trăiesc acum în Basarabia, românii uitaţi din Serbia şi Bulgaria, cei de la nord de Tisa, din Ucraina, precum şi fraţii noştri din Ungaria. Aceştia sunt oameni care nu au avut de ales! Au ales alţii pentru ei, oameni cu interese mai presus de viaţa celor care trăiesc de veacuri pe acele meleaguri, de legăturile de sânge şi de legăturile de glie.

O situaţie dramatică există pe teritoriul de peste Tisa, unde există sate cu populaţie română. Oamenii aceştia sunt obligaţi să îşi renege neamul şi sunt batjocoriţi prin interzicerea de către autorităţi a materialelor de orice fel în limba română. Oare unde sunt drepturile „minorităţilor” din ţările vecine României? Minoritari care, la un moment dat în istorie, erau majoritari, la ei acasă! Dar, cum se spune, „hoţul strigă hoţul”, adică la noi în ţară minorităţile „nu au drepturi!!!”, lasă că au românii în ţările vecine.

Din păcate, dacă vrei să duci cărţi scrise în limba română în Ucraina, eşti catalogat drept terorist, că doar cultura şi istoria românilor sunt bombe atomice (nu spun că nu ar trebui să  fie…) Apoi, dacă deţii sau citeşti materiale scrise în limba română, eşti trădător. Că doar limba română a fost inventată în câţiva ani de către popoarele migratoare, nu-i aşa, domnilor asupritori?

Dorinţa noastră, a românilor de pe ambele maluri ale Tisei, este aceeaşi cu cea a înaintaşilor noştri, a celor care la 1 Decembrie 1918 au strigat „Trăiască România Mare de la Nistru şi până dincolo de Tisa!”. Am dori ca românii de peste Tisa să beneficieze măcar de aceleaşi drepturi ca ucrainenii din Maramureş şi  din restul  României.

Să fie lăsaţi fraţii noştri să editeze şi să lectureze cărţi şi publicaţii în limba română, publicaţii pe care suntem dispuşi noi, patrioţii români, să le punem la dispoziţie. În plus de asta, ucrainenii uită un lucru important: pe alocuri şi prin părţile Maramureşului avem o istorie comună, am suferit înpreună şi am trecut peste greutăţi împreună, avem soţi şi soţii din ambele naţii, căsătoriile inter-etnice fac parte din viaţa de zi cu zi a ambelor popoare.

Domnilor deputaţi şi senatori reprezentanţi ai ambelor ţări, domnilor preşedinţi şi prim-miniştri ai României şi Ucrainei, vă rugăm, faceţi ceva constructiv pentru românii vitregiţi de soartă şi de istorie care trăiesc peste Tisa: dacă tot nu se doreşte revenirea la graniţele vechi şi normale ale României, măcar uşuraţi-le viaţa şi ajutaţi-i să îşi potolească setea de românism; puneţi-le la dispoziţie măcar o parte din cultura României; lăsaţi-i să aibă acces la valorile culturale româneşti, nu le îngrădiţi dreptul de a-şi cunoaşte şi iubi neamurile de pe această parte a Tisei; refaceţi căile de acces dinspre România către Ucraina şi redaţi-ne  dreptul de a ne cunoaşte istoria comună.

Vă rugăm, redaţi-ne dreptul la o viaţă normală alături de cei dragi!!!

Semnat: Noua Dreaptă Maramureş